Nouă mii de clipe

Capitolul 70 - Kael

Nu ies din cameră până când nu sunt absolut sigur, dar absolut sigur, că fata cu inima frântă de pe pat doarme dusă. Închid uşa cât pot de încet în urma mea şi merg de-a lungul holului, până ajung în salonul de aşteptare al hotelului.

Am petrecut mult timp aici, oricât de puţin mi-ar plăcea să recunosc. De când Kacey a venit în hotelul ăsta, am venit şi eu aproape zilnic şi am stat aici, aşteptând să îmi vină suficient curaj ca să mă duc să vorbesc cu ea. În mod evident, nu am reuşit să fac asta.

Iar acum sunt în minunatul impas în care nu pot nici să stau departe de ea, nici aproape de ea. Nu m-am mai simţit ca un rahat de mult timp.

Că tot vorbeam de stare de rahat, tatăl ei... vitreg, sau naiba ştie ce e, se apropie de mine. Eu l-am chemat. Deci trebuie să mă port frumos cu el. Deşi îmi vine să îi dau un pumn. Iar lui Kacey una la fund pentru cât mă chinuie. Dar ştiu că nu ar ajuta cu nimic, aşa că mă abţin pe cât posibil.

Mă salută în grabă, trecând pe lângă mine. Îl privesc nedumerit cum se îndepărtează, dar apoi se opreşte şi se uită spre mine, aşteptând probabil să îl urmez. Îmi plescăi buzele şi merg după el, până ajungem în grădina hotelului luxos şi merg mult timp în spatele lui. Atât de mult încât la final suntem în cea mai retrasă zonă de-aici.

Okay. E precaut. Trebuia să anticipez asta. Cum de nu m-am gândit că trebuie să mergem într-un loc retras? Aşa mi se întâmplă mereu când stau cu Kacey. Îmi pierd... simţul realităţii.

— Ia loc.

Se aşază pe o bancă şi fac asemenea, n-aş putea sta în picioare la cât de obosit sunt. Sau mai bine zis extenuat, pentru că dacă ceea ce s-a întâmplat azi nu s-ar fi întâmplat, aş fi fost ca nou. Aşa... sunt ca o mumie. Cred că şi arăt ca una.

— Spune-mi despre Audrey.

Nu are inflexiuni în glas. A fost căsătorit cu tipa şi nu pare să îi pese prea mult că e moartă. Nu ştiu dacă se datorează faptelor făcute de ea sau slujbei sale. Dar, ignorând acest aspect, îi povestesc tot ce s-a întâmplat de când am intrat în apartamentul ei. Sar peste părţile cu plânsul lui Kacey. Nu cred că are nevoie să îi descriu asta. Nici eu nu am nevoie să îi descriu asta.

— Ai făcut foarte bine că nu ai sunat la poliţie. Oricine a făcut asta, putea să vină după tine şi Kacey.

Încerc să îi amintesc că am sunat oarecum la poliţie, dar o las baltă. Momentan, mă interesează alte lucruri.

— Crezi că e posibil ca Brent să fie în spate?

Se uită întrebător spre mine, iar un mic zâmbet îi apare în colţul gurii. Nu e ironic, e mai mult... mândru că m-am gândit să îl consider pe Brent suspect.

— Te referi dacă a făcut-o el, sau dacă a organizat asta?

— Ambele? Habar nu am cine e femeia aia. Brent e singurul duşman pe care ştiu să îl aibă.

Ridic din umeri. În capul meu totul sună logic, chiar dacă nu ştiu exact de ce. Pur şi simplu ştiu că Brent e în spatele a... tot.

— E imposibil ca Brent să aibă legătură în mod direct. A fost la izolare de când s-a aflat de moartea lui Brandon.

— Audrey e moartă de aproape două săptămâni.

Acum, cu siguranţă privirea lui este una mândră.

— După starea cadavrului ziceai că ţi-ai dat seama?

Aprob din cap. Aştept să mai zică ceva, dar tace, gânditor. Şi cât mă uit la el tăcând, îmi amintesc de biletul lui Audrey pentru Kacey. Îl scot din buzunar şi i-l arăt, iar el îi ia curios între degete şi îl citeşte, de câteva zeci de ori probabil.