Nouă mii de clipe

Notă

Huh. Si asta e finalul cartii cu numarul cinci. Cine ar fi crezut? Am inceput-o pe 28 mai si o termin pe 29 martie. A fost o carte... grea. Nu grea ca actiune, dar am avut nu unul, ci doua blocaje pe parcursul ei. Cumva, am reusit sa le depasesc si sa va aduc un epilog si de aceasta data.

Legat de final? Asta a fost de cand am inceput-o. Am tot lasat indicii pe grupul de facebook, dar din fericire, nu s-a prins aproape nimeni. Stiu ca poate nu o sa va convina, poate o sa vreti sa ma injurati, dar orice mi-ati spune, tot pe acesta o sa il consider cel mai potrivit. Dupa parerea mea, niciunul dintre ei nu merita un sfarsit atat de simplu ca un happy-end. Amandoi au facut greseli unul fata de celalalt. Asa ca puteti sa va imaginati orice vreti. Ca vor ramane impreuna, ca nu vor ramane. Ca se va muta unul la facultatea celuilalt sau... orice vreti voi. Totusi, cum acesta este volumul II dintr-o trilogie, va promit ca in ultima carte le voi oferi si lor un final, chiar daca nu ca si personaje principale. As fi putut sa mai lungesc cartea, sa aiba noua mii de capitole, gluma pe care cred ca am auzit-o de mii de ori. Dar s-a incheiat aici, exact unde am vrut sa o inchei de la inceput. Stiam ca ma voi intinde cu ea. Dar consider ca s-a meritat.

Toata cartea a pornit din cauza scenei din „Nouazeci de secunde", in care Audrey arunca acea privire plina de venin spre Kacey. E undeva spre final. Am si pus-o pe aici de vreo doua ori. Apoi, a fost un inel vazut la niste prietene acasa, care era facut dintr-o coarda de chitara. Ele mi-au citit cartea si au vazut cat de important e acel inel, mai ales ca le tot ziceam. Intr-o zi, mi l-au daruit. Si am realizat ca e cam incomod sa il porti pe deget, asa ca aici a devenit o bratara. Inelul meu sta pe un colier. Au fost si insistentele voastre, gandul ca as mai putea sa mai scot ceva din povestea asta. Si am scos. Cred ca am scos cat de mult s-a putut. Amuzant e ca Beverly nici macar nu avea o sora in prima varianta a primului volum. Kacey a aparut cand m-am impotmolit. Si mai amuzant e ca nici Nina nu exista in prima varianta din „Noua mii de clipe", care nu a fost niciodata postata.

Ghinionul meu, ma uitam la Gossip Girl pe atunci. Iar Nina e inspirata din... Jessica parca, sora lui Dan. Si astfel s-a ajuns la protagonista din volumul II. Kent a aparut... ca un rival al lui Kael. Voiam sa fie un triunghi amoros. M-am razgandit intre timp, dar Kent a ramas, cu acest nume care mie nu imi place, doar pentru a-i oferi lui Kael ocazia sa faca o gluma pe care nu a mai apuca sa o faca :)))

Si, ma credeti sau nu, personajul pe care m-am concentrat cel mai mult a fost Audrey, a carei evolutie cred ca e inspirata din Game of Thrones, mai exact din personajul Cercei. Audrey a fost dispretuita de toti, inclusiv de mine. Dar datorita subiectivitatii naratiunii, mi-am facut eu ambitia sa o fac mai placuta in volumul II, mai ales pentru ca de data asta urma sa fie vazuta prin ochii fiicei sale. Eu am ajuns sa o respect pe Audrey, cum au ajuns si restul personajelor sa o faca in final.

Deci, asta a fost. Cu bune si cu rele, cu urcusuri si coborasuri, pauze si blocaje, am ajuns si la finalul acestei carti. Care, in final, a aparut datorita voua. Asa ca va multumesc inca o data pentru tot sprijinul, comentariile, voturile, vizualizarile, mesajele... pentru tot.

Si va astept la urmatoarea carte si ultima din trilogie, „Acele noua momente", cu Kent si Nina, pe care o gasiti deja la profilul meu. De-asemenea, am mai inceput un proiect, un fantasy de data asta, care deja mi-a ajuns la suflet. Se numeste „Exilat din Infern" si, normal, oricata fantezie ar avea, totul se va reduce, din nou, la o poveste de dragoste.

Cat despre „Intre inceput si sfarsit" nu stiu ce sa va zic. O sa o scriu. O ador. Nu stiu cand, dar o sa aiba si aia un epilog. Candva.

Multumesc. ❤️

~Ave