The billionaire's wife ///HS

78. Cotoletta

E

Încercând să-mi calmez respirația pentru a nu repeta momentele de acum câteva zile, am privit cu o oarecare incertitudine clădirile care se conturau în fața mea, ochii mei fugind scurt spre dreapta mea, asigurându-mă că prezența lui Harry este în continuare aici. Atenția sa era complet îndreptată spre mine, palma sa caldă odihnindu-se strâns în a mea, taxi-ul pe care îl luasem de la aeroport părând îmbâcsit acum. Știam că acest moment nu putea fi amânat dar știind că reacția mea nu fusese prea plăcută când am aflat de necesitatea reîntoarcerii aici, nu puteam să rămân confidentă.

Deși prezența acestuia era reconfortantă, panica unui oraș mult prea mare pentru mine acum se dezlănțuia în mintea mea. Am știut mereu că New York este important pentru mine, până la urmă este locul în care am ales să mă stabilesc odată ce Italia a devenit o țară mult prea toxică pentru mine. Este orașul în care am studiat arta, n care m-am îndrăgostit de pensule și de vopsele, locul în care creativitatea mea s-a putut dezvolta într-o galerie de artă frumoasă. New York va însemna mult pentru mine, pentru cariera mea și deși galeria era condusă acum de alte persoane, era în continuare proprietatea mea. Am ales să las banii în mâinile lui Blaze, acesta făcând o misiune din a-i strânge și aduce de fiecare dată când ne vizita. Am presimțit că povestea mea cu acest oraș nu era gata, chiar și atunci când am ales să mă îndepărtez de el. Eu eram gata cu New York-ul dar orașul abia începuse cu mine.

Odată ce Malakai s-a născut, am știut că posibilitatea revederii orașul pe care îl iubeam era mult mai greu de realizat, fără protecție. Orașul era împânzit de crimă, de mafia italiană care conducea totul, iar eu aveam un copil pe care îl ascunsesem de toate pericolele. Nu puteam să risc, nu când Aiden era în continuare aici. Nu am stat niciodată să mă gândesc prea mult la el, nu când știam că orice amintire cu el avea să-mi provoace suferință. Fostul meu soț fusese bun cu mine, cel puțin la început totul părea perfect. Dar viitorul nostru nu era unul pe care mi l-aș fi dorit, am ajuns să realizez. Aiden nu-și dorea copii, cel puțin nu prea repede și deși era cu 5 ani mai bătrân ca mine, iar eu mă apropiat de vârsta de 30 de ani, mențiunea copiilor provoca certuri și îndoieli cu privire la viața noastră. Deși nici Harry nu își dorise, mereu am știut că odată ce va afla de existența lui Mal, s-ar schimba. Aiden nu cred că ar fi făcut-o, nici dacă s-ar fi dovedit că Malakai era copilul său.

"E în regulă aici. Mulțumim." Trasă din gânduri odată ce l-am observat pe Harry foșnind, scoțând o bancnotă de 50 de dolari din buzunar pentru a plăti șoferul, am realizat că acesta îl ghidase într-o zonă pe care nu o cunoșteam.

În inima orașului, dar deloc în locul în care crezusem că urma să mergem. Am stabilit în avion că trebuia să continuăm totul împreună iar acest lucru ar fi posibil doar dacă am sta în același loc. Crezusem că aveam să revăd casa frumoasă din suburbia orașului gălăgios, dar odată ce am coborât din taxi, am fost întâmpinată de o clădire impunătoare, din sticlă. Deși era frumoasă, nu înțelegeam ce căutam aici.

"Unde suntem?" Șoapta mea a venit imediat, Harry luând bagajele din spate, oferindu-mi una dintre genți. Ochii săi mi-au aruncat o privire scurtă, întorcându-se pentru a semnala șoferului că eram pregătiți să plecăm, acesta înțelegând imediat semnul, mașina galbenă depărtându-se de noi cu rapiditate.

Observând luminile emanate de becurile străzii, am oftat ușurată că ora târzie a nopții ne oferea intimitatea pe care o căutam, palmele mele pline de transpirație fiind trase în strânsoarea continuă a lui Harry. Surprinsă de gestul său, una dintre mâini a atins geanta, în timp ce cealaltă era strâns legată de propria sa mână, în speranța unui contact intim între noi.

"La mine acasă."

Încruntându-mă ușor, am aruncat o privire scurtă în direcția clădirii în care acesta îmi trăgea trupul, neștiind exact de ce a decis să fim aici. Curiozitatea m-a îndemnat să vorbesc mai repede decât îmi doream, exprimându-mi nelămurirea și dezamăgirea. "Am crezut că mergem la casa ta."

Neluându-mă în seamă deși știam că auzise vorbele mele, am fost trasă într-un lift masiv, salutând în proces domnul în vârstă de la poartă, acesta aruncându-ne un zâmbet politicos. Am privit cum degetele sale lungi au atins penultimul buton, minunându-mă de numărul impresionant de etaje.

"Am vândut casa. Acesta este apartamentul meu."

Clădirea sa era oarecum asemănătoare cu fostul meu apartament, Woolworth-ul fiind în continuare un complex luxos. Deși apartamentul său părea mai normal decât un penthouse, odată ce am pășit pe holul liniștit și am ajuns la ușa sa, am fost surprinsă de spațiul imens.

"Wow, Harry." Surprinderea mi-a fost mare odată ce am văzut curățenia unui apartament complet alb, neștiind cum putea să existe ceva atât de frumos dar fragil în același timp. Totul inspira lux fără a fi prea mult, motiv pentru care acest lucru putea fi citit pe chipul meu.

Aprinzând restul becurilor, lumina a făcut vizibilă o sufragerie spațioasă care deschidea calea unei bucătării magnifice din marmură, neștiind ce ar trebui să privesc mai întâi. Casa sa va fi mereu preferata mea datorită amintirilor, dar acest loc era pur si simplu magnific. Geamul de sticlă care lumina dimineața sufrageria era acum împânzit de imaginea New York-ului adormit, luminat totuși de lămpile stradale care nu puteau fi zărite oricum de la înălțimea sa. Puteam să zăresc o terasă care părea destul de mare, deși acesta nu era ultimul etaj al clădirii magnifice.

"După ce ai plecat, nu am mai putut să stau acolo." Întorcându-mă pe călcâie, l-am privit din sufrageria frumoasă pe Harry, observând că închisese deja ușa, atenția sa fiind îndreptată spre mine.

"Prea multe amintirii, mă gândesc. Te vedeam peste tot. A fost prea dificil așa că am vândut-o. Era oricum prea mare doar pentru mine."

Continuarea sa m-a făcut să oftez, știind că suferința pe care i-o provocasem fusese mai adâncă decât părea. Trupul meu s-a apropiat de al său, oprindu-mă în holul spațios, abia acum observând decorațiunile apartamentului.

O respirație șocată mi-a părăsit gâtlejul odată ce am zărit peretele complet alb, picioarele mele purtându-mă cu repeziciune în dreptul acestuia, ochii mei rămânând fixați pe ceea ce Harry deja știa că este acolo. Ridicându-mi mâna, degetele mele s-au oprit la câțiva milimetri de vopseaua tabloului familiar, nevenindu-mi să cred că ceea ce pictasem cândva era aici. În apartamentul său. Tabloul dorit de acesta când ne-am cunoscut, pictura pe care o zărisem în biroul său, era acum aici. În fața mea, la loc de cinste în inima intimității sale. Nu îmi venea să cred că este aici, nu îmi venea să cred că îl păstrase în toți acești ani, prezumând că a decis să vândă tot ceea ce îi amintea odată de mine.

"Mereu am iubit acest tablou."

Ca artist tot ce vrei e recunoașterea talentului și deși am reușit să vând prin intermediul galeriei, un număr destul de mare de creații, cel mai adesea în colecții private, faptul că Harry păstrase tabloul care ne adusese împreună, în ciuda trecutului nostru, îmi crea un sentiment de căldură cumplită în piept. Neștiind ce făceam, mi-am simțit trupul lipindu-se de corpul lui Harry, luat prin surprindere de îmbrățișarea mea, încercând să nu bag în seama bătăile puternice ale inimii sale odată ce ne-am unit corpurile. Reacția sa, deși întârziată, a venit sub forma unui surâs ușor, brațele sale înconjurându-se în jurul meu, lipindu-mă imposibil de aproape de duritatea trupului său.

"E mai mult decât un tablou frumos, Eleanora. Ești tu. Esența ta e acolo. Nu am putut niciodată să renunț complet la tine, oricât de mult am încercat."

Am revenit cu un update. Incerc sa editez cat mai repede.
Am postat o noua carte, de data aceasta in limba engleza. Este intitulata "Potus" si o gasiti la mine pe profil daca sunteti curiosi.
Intre timp voi incerca sa ma grabesc cu capitolele acestei carti pentru ca imi doresc sa o finalizez cat mai curand. Lectura placuta!