The billionaire's wife ///HS

28. Ossobuco

E

Aerul era dens, încărcat de toate cuvintele nespuse dintre noi, automobilul în care eram continuându-și drumul rapid pe autostrada pustie. Nu știam unde mergem dar eram convinsă că Styles dorea să spună ceva. Nu era ca și cum nu aveam de spus nimic; la rândul meu, eram convinsă că cel mai bine ar fi să vorbim de evenimentele din seara aceasta. Știam ce gândea, îmi puteam imagina ce era în mintea sa. 

Din momentul în care am ieșit pe ușa biroului său în acea zi nefastă în care l-am rugat să scape de Aiden, din acel moment viața mea s-a schimbat. Totul era diferit, schimbat pentru că acum el era o parte din viața nenorocită pe care o trăiam, iar primul meu gând a fost să aflu tot ce puteam despre el. Nu aveam cum să apelez la contactele soțului meu pentru că aș fi riscat să fiu demascată dar odată ce am reușit să găsesc pe cineva care mă putea ajuta, am știut că am luat decizia corectă. Dar nu realizasem un lucru important; ce credea el. 

Harry Styles era un bărbat puternic, obsedat de lucru și extrem de șarmant în tot ceea ce făcea dar imperiul său nu ar fi existat fără bani, bani pe care i-a primit acum mult timp de la o persoană de care am încercat să mă îndepărtez întreaga viață. Numele Valente părea straniu acum, mi se părea bizar să-l aud și cu toate acestea, era numele meu, sau a fost cândva. Marco Valente a fost mai mult o privire în viitor, un viitor pe care nu l-am vrut niciodată; prezența sa a fost mereu o umbră a ceea ce nu puteam fi iar acest gând m-a ros întreaga adolescență. Nu îmi plăcea Italia, nu eram încântată să fiu acolo pentru simplul fapt că originile mele proveneau de la un bărbat care mi-a stricat copilăria și mi-a pătat adolescența cu sânge și suferință. Dar greșeala mea a fost să-l întâlnesc pe Aiden, să mă îndrăgostesc de un bărbat care mi-a fost interzis întreaga viață pentru simplul fapt că era asemănător tatălui meu; iar atunci în mintea mea s-a născut altceva, ceva mult mai puternic decât credeam. Răzbunarea. 

Puteam spune că a fost un semn divin să-l întâlnesc pe Aiden, să întâlnesc persoana care îl putea distruge pe tata fără să încerce și cu toate că în momentul acela el nu știa cine eram, a fost și mai plăcut să îi demonstrez tatălui meu că nu mai are controlul. Și în acel moment simțeam că aveam totul: libertatea de a fi cine doream, arta mea și o persoană care avea să-mi devină un soț iubitor... până la un anumit punct. 

Dar Styles nu era Aiden iar eu trebuia să conștientizez acest lucru. Omul de lângă mine are toate aceste lucruri, toată viața sa se datorează tatălui meu iar eu l-am răpit de alegere. Nu i-am spus cine sunt, nu credeam că contează pentru că nu îl văzusem nimic mai mult decât o distragere. Dar acum era diferit, pentru că simțeam că noi eram diferiți. Eram de părere că îmi era necesar să uit de Aiden, să uit de toate necazurile și Styles trebuia să-mi fie soluția. Dar nu avea cum; nu ar mai încerca niciodată să se aproprie de mine, mai ales acum că știa cine eram. 

"Cum am putut să ratez acest lucru? De ce nu am știut, Nora?" 

Cuvintele sale, spuse într-un ton atât de pierdut m-au surprins, lăsându-le să se audă în mașină, privirea mea căutând-o pe a sa, acesta continuând să privească  urmele orașului pe care îl părăseam. Erau mai mult întrebări pentru el, credeam că nu trebuia să răspund iar în momentul de față nici nu știam ce ar trebui să-i spun. M-a numit Nora, nu îmi spune așa niciodată. Nu înțelegeam ce simțea, poate dezamăgire sau poate era altceva, cert era că nu puteam gândi limpede când îl priveam. 

Era groaznic să vrei ca cineva să te privească și să te vadă exact cum ești când știi prea bine că niciodată nu îi poți arăta adevărata fața; am încercat să mă ascund toată viața, cu toate că am ales stilul extravagant  de care abuzasem în copilărie. "Am fugit întreaga viață de acest nume. Eleanora Valente nu mai există de mult timp, dinainte să îl cunosc pe Aiden." 

Răspunsul meu era calculat, mă simțeam datoare să îi spun ceva, să-i explic situația; poate așa ar înțelege, ar vrea să fie cu mine cum îmi doream și eu. Nu eram convinsă de acest lucru, nu mai eram acum. 

Un pufăit sarcastic s-a auzit din partea sa, sâsâind apoi nervos, amintindu-mi de modul violent în care s-a manifestat la auzul cuvintelor urâte adresate mie de către Rizzuto. Dar acum era mai diferit, asemănător dar complet schimbat; nu era aceiași situație, era mai rău decât cuvintele porcoase scuipate de canadian. Eram eu, eu îi creasem această stare și îmi era greu să-mi stăpânesc tristețea. "Și când am crezut că nu mai pot găsi alte secrete din trecutul tău. Știi, te-am căutat, am pus pe cineva să-mi spună totul despre tine. Îți cunosc întreaga viață, sau cel puțin am crezut că o știu." 

"Mama era grecoaică, i-am luat numele odată ce am fugit. Mi-am schimbat complet viața, nu e vina nimănui că nu s-a aflat adevărul."  Încercând să destind atmosfera, nu îmi doream ca Styles să se întoarcă împotriva celui care i-a oferit informații despre mine iar după modul în care se comporta acum, aveam presimțirea că e nevoie de mai mult decât explicațiile date. 

Nu îmi plăcea să vorbesc despre familia mea, nu mi-a plăcut niciodată pentru că nu credeam că aveam una. Cu un tată ca al meu, îmi era imposibil să cred în acest concept. 

"De ce ai fugit? De ce ai vrut să scapi de numele tău?" Nu credeam că avea dispoziția necesară să-mi pună întrebări dar eram oarecum fericită că dorea să o facă, căuta răspunsuri iar speranța mea creștea cu fiecare întrebare. Nu conta că nu mă privea, măcar vorbea iar acest lucru era perfect în acest moment. 

"Nu m-am simțit niciodată acasă. Am stat toată viața în Sicilia, iar în momentul în care m-am văzut destul de matură, am fugit. Am plecat în State cu banii strânși, mi-am ascuns identitatea de toată lumea și mi-am terminat facultatea. Tata... el nu mi-a dat niciodată șansa pe care o meritam. Nu a crezut în mine, nu a crezut în arta mea. Iar după un timp, am început să-i împărtășesc opinia. Până când am realizat că nu arta era problema ci el, așa că am încetat să cred în el. Și am plecat cât mai departe." 

Îmi era greu să vorbesc despre mine, cel puțin în așa fel. Aiden nu știa prea multe, știa cine era Valente dar el era singurul. Dacă tatăl lui ar afla că fiul său s-a căsătorit cu fata de mult uitată a lui Marco Valente, m-ar urî și mai tare decât o făcea acum.  

"Ai renunțat la întreaga ta viață pentru artă? Atât de importantă e?" 

Mereu îmi puneam această întrebare, mai ales atunci când mă vedeam singură într-un loc pustiu. Dar nu trebuia să mă gândesc prea mult, nu am regretat niciodată că am plecat. Da, mi-am lăsat rădăcinile în spate, am renăscut dar în tot acest timp, spre deosebire de familia mea, arta nu m-a părăsit.

"Da. Pentru mine da. Nu aș fi eu dacă nu aș crede asta. Îmi e dor de copilărie uneori, am amintiri și frumoase acolo. Dar arta m-a ajutat să trec prin ani întregi de depresie și singurătate iar acest lucru nu se poate compara cu nimic." 

Nu am recunoscut nimănui aceste aspecte ale vieții. Era adevărat, tot ce spuneam acum era adevărul pur dar era greu să o spun. Era greu să fiu eu. Să cred că am nevoie de salvare e una, să fiu salvată era mult mai complicat. 

M-am așteptat să preseze, să continuie interogatoriul pe care oricum l-am acceptat deja dar următoarele minute au fost primite cu liniște și nimic mai mult. Trebuia să accept și acest lucru pentru că nu eram în poziția să comentez, nu după ce Styles nu părea mai calm ca înainte. Poate că acest schimb de cuvinte i-a oferit o oarecare liniște sufletească dar nu credeam că a făcut prea mult. Pentru mine tot ce conta acum era ca el să nu se întoarcă în cuvinte, nu îmi doream să fiu înapoi în New York; nu părea că mergeam în acea direcție dar faptul că nu spunea nimic mă neliniștea. Era evident că nu-și dorea să fie lângă mine acum. 

Oftând resemnată, mi-am reluat poziția de dinaintea conversație, întorcându-mi privirea spre drumul care se derula în fața ochilor, lipindu-mi fruntea de geamul rece, ochii mei închizându-se încet, rămânând fixați cât de mult puteam pe drumul care se prelungea în spate. Viața mea devenea tot mai complicată și totul a început cu acel moment, acea seară specială pentru mine în care am putut să-mi arăt pasiunea, noaptea în care și el și-a arătat-o pe a lui fără să-și dea seama.