The billionaire's wife ///HS

4. Crescentina

E

Nu mă credeam capabilă de a exprima modurile în care visasem că acesta îmi va răspunde pentru că nu realizasem încă cât de important era să îmi păstrez calmul. Dar odată ce telefonul mi-a sunat în timp ce treceam pe străzile New York-ului, am înghițit în sec, cuplând mașina pentru a putea răspunde fără a primi vreo amendă. 

Prieteniile mele erau limitate la discuții discrete cu femei la dineuri sau cu femeia care ne curăța apartament, imaginându-mi deja ce avea să-mi spună Aiden pentru că ea evident că soțul meu era cel care sunase. Nu ar suna decât dacă ar fi ceva important dar judecând după modul abrupt în care am plecat, era sigur că acesta a fost anunțat de impulsul meu. Categoric nu știa unde mă aflam dar putea să afle atât de ușor încât mi-am făcut un semn imaginar să nu parchez mașina în dreptul clădirii lui Styles, evitând să îmi iau telefonul cu mine înăuntru. Oftând, am apăsat un buton de pe volan, lăsând vocea soțului meu să se audă în liniștea mașinii, încercând să-mi păstrez concentrarea pe drumul din fața mea. 

"Vrei să îmi spui de ce nu ești la Woolworth?"

Era de aștepta ca acesta să fie mult mai defensiv iar odată ce i-am auzit întrebarea, nu am putut să-mi abțin pufăitul enervant. Nu folosea numele apartamentului luxos cumpărat odată ce ne-am căsătorit decât atunci când era nervos și încerca să mascheze acest lucru. Speram doar ca gestul meu să fi trecut neobservat având în vedere că mașina acapara puțin sunetul scos de mine. 

"Nu neapărat." Știam că nu rezolvam nimic dacă îi răspundeam înapoi și era clar că în această seară voi avea parte de mai multă durere decât plăcere, dar nu mai puteam da înapoi. Eram sătulă de el, detestam situația, uram căsnicia în care eram blocată iar el nu ajuta. Aiden nu dorea să rezolve nimic, nu stătea la discuții, pur și simplu acționa ca și cum era îndreptățit. Soțul meu știa că aveam momentele mele, de aceea părea că nu își dorea să înceapă o ceartă la telefon dar gândurile mele erau total în altă parte. 

Impertinența mea va fi mereu problematică, eram conștientă că aveam defectele mele dar eram convinsă că mi-am atins limita. Maximul meu era acesta, nu mai suportam să fiu aici, îmi doream să plec, să mă urc într-un avion și să las totul în urmă. 

"Nora, dimineața mea nu a început bine. Te rog, nu mă face să regret că nu te-am obosit destul aseară." Nervii mei au apărut la suprafață, amintindu-mi acele ore îmbibate de sex, corpuri transpirate, murdare, simțind și acum un ușor disconfort în zona coapselor, ochii săi atât de rece apărându-mi în minte în momentul în care pur și simplu a dispărut de lângă mine odată ce și-a atins plăcerea. În ultimul timp biroul său era dormitorul, urând că nu mai dormea cu mine, făcându-mă să-l urăsc și mai mult decât o făceam deja. 

Am încercat câteva minute bune să-mi ascund urmele lăsate de el și eram bucuroasă că era destul de urât afară pentru a purta un pulover pe gât, nevrând ca Styles să realizeze evenimentele petrecute aseară. Nu îmi era rușine că făceam sex, era soțul meu la urma urmei. Mă deranja că insista să-și marcheze teritoriul iar violența sa s-a intensificat din momentul în care l-am întâlnit pe Harry Styles. Trecuseră câteva luni de atunci, dar noi nu prea să ne fi revenit; ba din contră, Aiden se comporta tot mai rău. 

"Aer. Îmi trebuie aer, mă sufoci", cuvintele mele au ieșit dintre buze fără prea mult timp de gândire, știind prea bine că nu era un răspuns bun. Adevărul era dureros dar nu mai puteam continua să mă mint și categoric nici el nu merita să fie mințit de mine, în ciuda a tot ceea ce era el. 

Se spune că nimeni nu este cu adevărat singur pe lume; toți avem un înger păzitor, un gardian care ne veghează. Nu putem niciodată să știm ce forma urmează să ia. Poate într-o zi este un bătrân, iar următoarea o fetiță jucăușă. Dar este important să nu lăsăm aparențele să ne întunece gândirea; îngerul poate fi la fel de periculos ca un dragon supărat. Și cu toate acestea, el nu este aici pentru a ne lupta bătăliile, ci doar pentru a ne șopti ce dorește inima. Reamintindu-ne că noi suntem singuri capabili să ridicăm pretenții lumii pe care am creat-o. Eu eram pregătită să îmi câștig luptele, chiar dacă însemna să renunț la o parte importantă din lumea mea. 

"Nu ești rezonabilă. Am vrut doar să știu unde ești, evident că nu se poate discuta cu tine în acest moment. Aștept să te găsesc înapoi la Woolworth până se întunecă, vom continua discuția atunci." Nu era adevărat ce spunea, eram mai mult decât rațională, problema era el și modul în care nu suporta lipsa de control- știam că nu avea rost să mă zbat pentru câștigul de acum pentru că nu m-ar asculta. Autoritatea din vocea sa era evidentă iar eu m-am trezit dând din cap în ciuda faptului că acesta nu mă putea vedea. 

"Ne-am înțeles?" 

Întrebarea sa era amenințătoare, imaginându-mi cum strângea din dinți pentru a nu ridica tonul. Se  putea auzi că este ocupat, murmurul oamenilor auzindu-se prin receptor, mai ales acum că nu mai spunea nimic, întrebându-mă ce exact făcea. 

"Da." Răspunsul meu a fost scurt, oftatul său auzindu-se în mașina care continua să meargă lin pe șosea, observând că trebuia să o iau pe strada din dreptul meu dacă îmi doream să ajung la clădirea Styles. Nu știam exact unde era dar nu aveam posibilitatea de a tasta pe GPS locația, pentru a nu risca să fiu urmărită în vreun fel de George, șoferul lui Aiden și mâna sa dreaptă în tot ceea ce era nelegal. 

Puteam presimți că după ce acesta va încheia apelul, următorul telefon va fi direcționat spre șofer, ordonându-i să mă caute, lucru care continua să-mi stea în minte și odată ce am găsit strada bună, încetinind pentru a mă asigura că sunt în locul potrivit. 

"Trebuie să plec. Ah și Nora? Încearcă să îți revii, tu nu ești așa. " Vocea soțului meu m-a făcut să-mi rotesc ochii, comentariul său creându-mi o stare și mai proastă, închizând fără a-mi lua la revedere, dorindu-mi atât de tare să scap odată de el. Nu aveam prea multe opțiuni iar dacă Styles era cea mai bună șansă a mea, trebuia să-mi încerc norocul cu toate că aveam presimțirea că nu se va uita de două ori la mine înainte să mă gonească din biroul său. 

Era un bărbat frumos, inteligent dar atât de exasperant încât m-a scos din minți în puținele minute în care discutasem. Iar modul în care acei ochi superbi, jadul acela luminat de ceva periculos, s-au ațintit pe mine, mă făcea inconfortabilă și eram convinsă că exact așa se va întâmpla și acum, cu toate că erau șanse foarte mari să nu reușesc să îl întâlnesc. Poate nici nu era la acest birou, poate că nu era în New York, nu aveam de unde să știu. Cert era că trebuia să încerc. 

Oftând, am oprit mașina odată ce am ajuns în locul potrivit, asigurându-mă că am parcat într-un colț care nu părea că îmi doream să mă îndrept spre clădirea gigantică din sticlă, coborând și încercând să-mi aranjez puțin înfățișarea, cu toate că urma să îl văd doar pe el; un bărbat care nu putea să însemne nimic pentru mine, un simplu mijloc de a ajunge unde îmi doream.  Vremea mohorâtă se asemăna cu starea mea odată ce picioarele mele m-au purtat încet printre oamenii grăbiți din oraș, încercând să evit cât mai mult privirile curioase. Era diferit să fiu aici, printre atât de mulți oameni fără securitate sau fără oameni care alergau după mine pentru a le răspunde la întrebări neimportante. Nu eram o celebritate dar fața mea era cunoscută având în vedere că purtam inelul unuia dintre cei mai bogați oameni din America, poate chiar din întreaga lume. Și cu toate acestea, aș fi dat orice să schimb exact această situație în care mă aflam. Clădirea modernă nu mai părea atât de impunătoare sau poate că convingerea mea fermă a fost cea care a schimbat modul în care priveam construcția, cert era că urma să ajung la cel mai înalt nivel, urma să reușesc să vorbesc cu el pentru că era ceva ce îmi doream cu desăvârșire. Eram doar îngrijorată de reacția sa.