The billionaire's wife ///HS

3.Minestrone

H

Lunile au trecut mai repede decât speram, imaginea femeii frumoase pierzându-se în actele și persoanele sufocante care mă împiedicau să mă relaxez în vreun fel, sprâncenele mele rămânând împreunate odată ce nervii s-au acumulat din cauza incompetenței oamenilor pe care îi plăteam. Lucrurile nu erau simple, eram convins de acest lucru dar aveam impresia că eram singurul om sănătos într-un ocean de încuiați cu speranțe mult prea mari pentru nimicul care îl reprezentau. Timpul era mult prea scurt, problemele se iveau cu fiecare secundă irosită de mine, iar vocile din capul meu nu se potoleau din a-mi reaminti cât de important era să-mi păstrez statutul și banii. Cu toate că la început era diferit, a existat un moment în care banii, femeile și armele mă înviorau, îmi creau dependența și speranța unei vieți privite cu un entuziasm aproape amețitor. Eram tânăr, îmbătat de o dorință aparte de a-mi face tatăl mândru și dornic să-mi creez un nume doar al meu; totul era diferit acum pentru că aceste lucruri din fața mea nu îmi mai creau niciun fel de plăcere. Dar acum era prea târziu să dau înapoi, eram mult prea prins în această lume periculoasă pentru a renunța la tot ce am clădit în acești ani; am renunțat la mai multe decât ar fi trebuit un om normal să facă iar gândul că viața mea va rămâne mereu așa era într-o oarecare măsură îngrijorător. Nu doream ca restul vieții mele să fie petrecut în compania femeilor, băuturii și a armelor, în ciuda faptului că la început așa a fost. Descrierea meseriei mele era mai complicată decât puteam spune, iar acesta era încă un motiv care să mă determină că aceasta nu e o viață normală. Douăzeci și șapte de ani petrecuți într-o familie asemănătoare unei mafii de proastă calitate nu aveau să mă împiedice să descopăr cu adevărat ce înseamnă o viață înafara problemelor lumii pe care o știam. Munca de birou nu mi-a plăcut niciodată dar odată ce moștenisem de la răposatul meu tată averea acestuia, nu aveam cum să dau cu piciorul oportunității de a trăi în luxul conferit de banii murdari pe care tata a reușit să îi adune de-a lungul carierei sale. Dar conducerea unei organizații nu era atât de ușor, cu toate că tatăl meu o făcuse să pară; era multă muncă, hârțogăraiele păreau că nu se mai terminau iar eu deveneam impacientat cu fiecare secundă pe care trebuia să o mai petrec închis între acești pereți infernali. Aveam nevoie de ceva diferit, ceva nou dar nu crezusem niciodată că acest lucru va apărea sub forma unei femei frumoase ca Eleanora Castellano. Era impresionant ce poți afla doar cu un nume. Nu înțelegeam cum de nu am mai văzut-o până acum, de ce frumusețea ei a fost scăpată de ochii mei ardenți.

Uram faptul că îi purta numele, detestam că a ajuns la ea înainte să o cunosc și nu înțelegeam de ce era cu un bărbat ca și el. Nu puteam să fiu ipocrit, oricât de mult îmi doream să o simt, nici eu nu eram bărbatul potrivit pentru ea dar ura care îmi acumulase trupul odată ce realizasem că era cu Castellano, faptul că nu puteam să mă uit la ea fără să îi văd mâinile peste întregul ei corp, aceste lucruri mă împingeau spre acțiuni greșite. Nu îmi doream ca această femeie să-mi întunece gândirea, mai ales în momentele în care era necesar să fiu concentrat dar nimic nu părea să o alunge. Nicio femeie nu mă mai satisfăcea, nu puteam face nimic decât să mi-o imaginez pe ea în jurul meu în timp ce-mi pompam membrul, oricât de mult alcool aș consuma, gândul meu final se îndrepta tot la ea. Iar odată ce am fost surprins de apariția ei în biroul meu într-o dimineață mohorâtă, tot sângele din organismul meu s-a răcit considerabil. 

Odată ce femeia pe care o visasem în zilele de după scurta noastră întâlnire mi-a apărut în față, camera nu se mai simțea atât de mică, iar eu nu mai păream atât de sufocat. Ochii mei i-au analizat fără prea mare tragere de inimă întreaga înfățișare, încruntându-mă odată ce i-am observat părul deranjat și privirea șocată. Nu îmi puteam ascunde uimirea, dar totodată inima a început să-mi bată cu o dorință puternică, sperând ca statura mea calmă și rece să nu se fi schimbat. Nu puteam forma cuvinte, în ciuda umezelii de pe buzele mele dar ochii fetei nu trădau o poveste pe care aveam să o savurez oricât de neplăcută ar fi. "Îmi pare rău că am intrat așa. Nu sunt sigură dacă mă mai recunoști, ne-am întâlnit acum câteva luni la un eveniment. Numele meu e Nor-"