The billionaire's wife ///HS

33. Frico

H

Poetul Wystan Hugh Auden a spus că răul e nespectaculos și mereu uman, că ne împarte patul și mănâncă la masa noastră. Iar acest lucru nu putea fi mai adevărat de atât; răul a fost mereu aici, în ciuda societății care încearcă să reprime orice interacțiune, răutatea e înăuntru. E ceea ce definește ființa umană și ce antrenează comportamentul criminal. Poate că nu eram cel mai potrivit să aprob aceste cuvinte dar acum totul părea mai clar. Italia s-a dovedit a fi mai complicată decât îmi doream iar mintea mea era absolut captivată de alte probleme. Nebunia pe care o lăsasem în New York a venit să mă tragă de mână aici, sub forma unei acțiuni radicale marca Aiden Castellano care era copleșit de propria sa prostie în ceea ce privea modul în care relaționa cu cei din jur.

Părerea mea era poate ceva mai însemnată, mai ales acum că văzusem cât de crud putea să fie cu propria soție: cert era un lucru. Castellano ura faptul că ea a plecat și mai mult de atât, ura gândul că era defăimat într-un fel de lipsa prezenței Eleanorei. Un bărbat atât de puternic nu părea să fie atât de influențat de o simplă femeie, dar puteam confirma pe propria piele cât de ușor putea ceda un bărbat cu multă influență în fața acelei femei. Și ce mă îngrijora cel mai tare era ușurința cu care aceasta mă trata, mai ales acum când simțeam că umblu cu picioarele goale pe sticlă spartă. Gândurile mele au fost întrerupte odată ce telefonul pe care l-am aruncat neglijent lângă mine a început să sune, oftând și întorcându-mi atenția de pe cerul întunecat, briza mării de pe litoralul italian creând o senzație plăcută, în ciuda zilei oribile pe care am avut-o. 

Blaze. Încruntându-mă ușor, am încercat să nu trag concluzii înainte să pot lăsa bărbatul să-mi explice exact ce se întâmpla, gândul că femeia pe care o lăsasem în grija sa avea probleme străfulgerându-mă puternic. Castellano era în State dar pericolul era în continuare prezent, mai ales după acele atentate care aveau ca țintă frumoasa femeie. Nici acum nu i-am spus cu exactitate de ce e nevoie e atât de multă securitate, dar faptul că am reușit să o furișez în Europa trebuia să producă un avantaj față de acei nemernici care îi doresc răul. Sau nemernic. "Styles." 

Scurt și dominant, am încercat să-mi păstrez vocea fermă, ochii mei fugând spre încheietura mea, privind ora devreme. Cu toate că soarele a apus acum câteva minute, era mult prea devreme pentru o ambuscadă, efectul optim apărând abia după ce persoanele care erau considerate ținte adormiseră, lucru ce nu putea fi atât de devreme. 

"Domnule, avem o problemă. A dispărut." 

Inima mi-a stat în loc în momentul în care vocea panicată a șoferului meu s-a auzit în receptor, în fundal încărcarea unei arme fiind prezente, probabil Blaze care se pregătea să iasă afară pentru a o căuta. Furia a ieșit la suprafață în secundele următoarele, fiindu-mi greu să rămân calm când știam că singura persoană care necesita protecție deplină în acest moment era de negăsit. Poate că reacția mea era de așteptat, lucru care l-a determinat pe Blaze să continuie; bărbatul acela știa că nu era indicat să se joaca cu temperamentul meu. 

"Am încercat telefonul dar e închis. Voi aștepta să găsesc semnalul gps dar am zis să vă anunț cât mai repede." Gândul că aceasta avea în continuare telefonul pe care i l-am oferit mă calma cât de puțin, știind că în câteva momente, Blaze avea să-i găsească locația și să o readuc în siguranța pereților. 

Știa cum trebuie abordată situația dar cu toate acestea, gândul că aceasta nu era bine m-a făcut să nu rămân în Italia. Conferințele și întâlnirile cu diferiți investitori nu mai contau acum, trebuia să o văd cu proprii ochi pentru a mă asigura că e bine. "Bine. Voi fi acolo în câteva ore. Ține-mă la curent." Închizând rapid telefonul, am știut că orice s-ar fi întâmplat, Blaze se descurca, mai ales că aveam o presimțire că acesta era modul în care Eleanora se răzvrătea situației.