The billionaire's wife ///HS

27. Bottarga

H

Se spune că un bărbat se măsoară în funcție de puterea pe care o are dar adevărul era complet altul. Adevărata putere a unui bărbat se măsoară în funcție de calitatea zâmbetului femeii care stă lângă el iar acum am ajuns să cred și eu cât de diferite erau concepțiile oamenilor. Lumea era diferită, schimbătoare și deloc statică iar pericolul pândea la fiecare colț, așteptând momentul oportun să acapareze sufletele pure. Ochii mei au continuat să rămână fixați pe trupul frumos al femeii distruse, exasperată de viața pe care o trăia, privind modul în care încet își revenea sub propria privire. Machiajul care odată îi era întins pe întreaga față părea acum intact, continuând să-și aranjeze firele de păr care stăteau în direcții diferite odată ce a început să plângă. 

Nu am fost niciodată încântat să văd femei triste, mai ales să văd că plâng dar observând modul în care Eleanora se spărgea în fața mea și să nu pot face nimic a fost cu adevărat cumplit. Cu toate că nu eram convins că am făcut tot ce puteam pentru a salva ce mai rămăsese din ea, aveam impresia că era recunoscătoare și pentru puținul făcut. Nu știam exact ce gândea, ce urma să facă dar văzând-o atât de stăpână pe situație, mai ales când acum cinci minute era în brațele mele în hohote de plâns, nu îmi puteam masca șocul văzând-o atât de radiantă acum. Degetele mele au trecut prin părul răvășit, observându-i privirea fixată pe oglinda din față, oftând urmând ca mai apoi să se întoarcă spre mine; era pregătită să cucerească lumea, cu toate că tocmai trecuse prin Iad și înapoi. "Sunt gata." 

Încuviințând și lăsându-i corpul să se strecoare pe lângă al meu, ochii femeii s-au pironit pe holul gol, amintindu-și probabil momentul de cumpănă, încercând cu disperare să treacă peste problemele care îi bântuiau mintea. 

Dar în tot acest timp eram convins de un lucru; era puternică și putea trece peste toate necazurile. Era neîmblânzită, pură și deloc simplă. Avea o nebunie aparte care  provoca nopți nedormite. Mereu avea ceva să spună dar avea și defecte iar acest lucru nu era problematic. Și de fiecare dată când era jos, se ridica imediat; era o bestie dar cel mai bine o definea o simplă propoziție. Era de neoprit și primea orice venea în direcția ei cu un zâmbet, aceasta era magia ei. "Nu vreau să îl lași aproape de mine, nu pot să îl văd acum." 

Nu mi-am putut ascunde rânjetul triumfător odată ce i-am auzit cuvintele pentru că știam că orice s-ar întâmpla, în momentul acesta eu eram persoana la care apela. Nu conta că el era soțul ei, că erau legați prin mai multe decât o hârtie, în cameră el dispăruse. Atenția sa era complet fixată pe mine iar eu trebuia să-i demonstrez că tot ce i-am spus în seara aceia în care i-am împărtășit gândurile mele, trebuia să-i demonstrez că am să mă țin de ele. Îmi doream să o fac a mea, tânjeam să-i sărut trupul și să-i alint pielea și cu toate că era în continuare legată de monstrul care a distrus-o, simțeam că legătura dintre ei s-a rupt. Poate că tot ce trebuia să fac era să aștept, să stau în umbră și să-l las pe Aiden Castellano să-și distrugă singur căsnicia. 

"Blaze e deja afară, a pregătit mașina. Când ești gata, putem pleca." Vocea mea era calmă, suavă și atât de puternică încât a luat-o prin surprindere, în ciuda privirii sale. Frumusețea acestei femei nu putea fi comparată cu nimic, eram pregătit să îi arăt tot ce a pierdut în timpul în care a fost cârpa italianului. 

Încuviințând, ochii săi au privit fix un punct anume aflat în zona pieptului meu, lăsându-mi privirea în jos, nedându-mi seama ce vedea. Nu era nimic. Costumul meu era perfect, cămașa nu era murdară sau deranjată, nu era absolut nimic care ar putea să o facă să aibă această reacție. Dorind să o întreb ce era ce o deranja, nu am apucat să rostesc nimic, ochii săi mutându-se pe chipul meu, un zâmbet slab conturându-i-se pe chip. "Mulțumesc." Simplu dar atât de eficient, Nora mă făcea să-mi pierd mințile cu o simplă privire dar văzând-o acum, privind-o atât de tristă și cu toate acestea încercând să vadă partea pozitivă din situație, nu puteam să nu reiau gândurile de mai devreme. Era o forță a naturii, era femeia perfectă.