The billionaire's wife ///HS

73. Baccalà

E

"Ești încă îndrăgostită de mine?

Mă simțeam sufocată sub privirea atentă a bărbatului care odată însemna totul pentru mine. Nu îmi doream ca adevărul spus de Vincent să ajungă la Harry, cel puțin nu atât de repede. Întrebarea sa era simplă, așteptarea era mai dificilă în schimb. Au trecut cinci ani din momentul în care viața mea s-a rupt de ceea ce știam odată. Cinci ani din momentul în care am lăsat un Harry rănit în fața ambulanței, storcând orice urmă de iubire existentă între noi. Acel moment mă bântuie și acum, în vise pare un coșmar. Ceea ce știam odată era complet năruit acum. Deși viața mea era schimbată acum, știam că Harry va fi mereu un punct sensibil. Nu doar pentru că era tatăl lui Malakai, ci și datorită faptului că era într-adevăr iubirea vieții mele. Cu bune, cu rele, știam acest lucru. Am știut mereu. 

Poate că din această cauză am evitat să discut despre el, să interzic orice informație care îmi ajungea la urechi, singura sa amintire trăind în visele mele. Nu cred că ceea ce simțeam pentru el avea să dispară, eram convinsă de acest lucru și deși știam că există o mare diferență între a iubi o persoană și a fi îndrăgostită de aceasta, acțiunile mele erau mai clare ca orice altceva. Am evitat să îmi refac viața, l-am amăgit într-o oarecare măsură pe Vince și de ce? Pentru nimic. Nu mi-am dat seama, evident că dacă aș fi făcut-o aș fi căutat să-mi opresc comportamentul, dar adevărul era unul dureros. Am încercat să rup ceea ce simțeam pentru Harry, să mă detașez de persoana cu care la un moment dat mi-am văzut întreaga viața. Iar acum am ajuns la aceiași concluzie. Eram încă îndrăgostită de acesta, după atât de mulți ani, sentimentele erau încă acolo. 

Ochii mei s-au alineat cu ai săi, lăsând distanța dintre noi să fie singura sursă de aer proaspăt, inima bătându-mi cu putere, neștiind ce aș putea spune. Harry nu trebuia să știe, deși mai mult ca sigur bănuia deja. Putea să se ascundă foarte bine, dar oricât ar fi încercat, uimirea și speranța din privirea sa nu puteau fi mascate din ce cel mai maniacal zâmbet. Nici de ură, dispreț, furie, orice ar simți acum, știam că era convins în adâncul sufletului său că inima mea îi aparținea în totalitate. 

"Ești tatăl copilului meu, Harry."

Vocea mea era atât de mică în comparația cu gălăgia din mintea mea încât pentru o secundă am crezut că nu mă auzise. Răspunsul meu nu era ceea ce își dorea, bănuiam acest lucru după modul în care umerii săi s-au tensionat. Ochii mei s-au mărit pentru o fracțiune de secundă, trecând peste trupul care înainte cu repeziciune spre mine, oprindu-se în dreptul meu. Ezitând, și-a ridicat mâna, intenționând să o așeze pe brațul meu, privind în continuare modul în care degetele sale ezitau, retrăgându-se în dreptul coapsei sale.

"Nu aceasta era întrebarea." Vocea sa era schimbată, mai groasă și mai întunecată. Îmi aducea aminte de bărbatul de acum cinci ani, cel care nu înțelegea iubirea dar încerca să facă totul să funcționeze. 

Acum era mai matur, trecut prin viață. Poate că avea pe cineva, eram convinsă că un bărbat ca Harry nu ar fi putut să rămână singur cinci ani. Poate că nu era nimic serios, ci erau nopți petrecute cu diferite femei, exact cum se întâmpla înainte să mă cunoască pe mine, dar eram convinsă că putea să-și alunge singurătatea mult mai ușor decât alte persoane. 

"Nu e momentul, Harry. Te rog."

"Și atunci când e? Peste alți cinci ani? Poate aflu că Mal are o soră ascunsă pe undeva de tine?"

Oh. Era nervos. Mai nervos decât fusese până acum, mia furios decât atunci când a realizat filiația lui Mal. Dar cuvintele sale erau deplasate, furia apărând și în mine odată ce acesta a scuipat vorbele.