The billionaire's wife ///HS

22. Bruschetta

E

Nu mă simțeam cu nimic diferită, lucru care mi se părea oarecum bizar având în vedere sperietura de care am avut parte acum câteva ore, neputând să-mi scot din minte starea de amețeală care m-a cuprins odată ce am realizat ce se întâmpla în jurul meu. Cu toate că fumul nu era atât de intens cum era în blocul cu pricina, adrenalina și starea de neliniște a rămas prezentă în mine cu toate că Blaze a fost mai mult decât pe fază, îndemnându-mă să părăsesc apartamentul de îndată ce s-au auzit țipetele oamenilor.

Scena care s-a conturat în fața ochilor mei odată ce amândoi am reușit să coborâm fără prea mari probleme din apartament, rămânând la marginea șoselei care se umplea de oameni disperați, era de-a dreptul înspăimântătoare. Nu este prima oară când se întâmplă astfel de lucruri în prejma mea, mai ales că cel puțin de două ori pe an trebuie să mă gândesc la evenimente care mi-ar putea răni soțul, amintindu-mi de acea încercare oribilă de asasinare de acum câțiva ani. Nu eram străină pericolului, mai ales de când m-am căsătorit cu Aiden dar parcă ceva era schimbat acum; era diferit pentru că de data aceasta părea mult mai real. O explozie care s-a produs dintr-un motiv necunoscut de poliție într-un apartament din apropierea complexului în care eu și cu Aiden aveam domiciliul era de departe suspicios, mai ales într-o parte a orașului destul de sigură în ceea ce privește astfel de evenimente. Nu puteam să nu mă gândesc la ce era mai rău, la faptul că încă o dată cineva nu dorea ca soțul meu să continuie să fie aici, dar totodată mă înspăimânta gândul la viitor.

"Sigur nu ai nevoie de nimic, luce?" Întorcându-mi privirea spre el, nu puteam ascunde surprinderea de pe chip odată ce am realizat că vorbise cu mine, admirând modul în care atenția sa era îndreptată spre mine. Nu mai folosise apelative de mult timp, surâzând ușor amintindu-mi de modul în care mă ațâțase observând că nu eram încântată să aud acele cuvinte în italiană.

Dar cu toate acestea, acum nimic din modul în care vorbise cu mine nu mă făcea să mă simt inconfortabilă, ba din contră. Părea că ceva se schimbase în el iar îngrijorarea era evidentă după modul în care întreaga seară s-a învârtit în apartament încercând să mă calmeze. Lucrul amuzant era că nu eu eram cea nevoită să se calmeze, ci el. Stresat și atât de încordat, Harry Styles se comporta ca un nebun care era pe punctul de a lua o decizie radicală.

"Sunt bine. Dar cred că ar trebui să stai jos."

Răspunsul meu a venit imediat, acesta oprindu-se instant la auzul cuvintelor mele, privirea sa rămânând fixată pe trupul meu așezat pe canapeaua confortabilă din sufrageria sa. Poate că nu trebuia să accept atât de repede să vin aici odată ce nebunia din oraș a încetat dar impulsul meu a fost câștigător, îndemnându-mă să uit tot ce mi-am spus că voi face. Era ceva atât de atrăgător la el, ceva ce mă făcea să-mi pierd mințile și nu era doar atracția existentă dintre noi.

Privirea sa s-a pironit pe mine, aruncând ceea ce înțelesesem ca fiind o privire lungă, plină de intensitate ca și cum își dorea să adauge ceva dar a preferat să nu continuie. Nu înțelegeam de obicei ce era în mintea sa dar acum puteam realiza că gândurile sale nu erau tocmai în cel mai potrivit loc. Părea mult prea distrat și supărat pentru a fi totul cauzat de inconveniența care eram eu, știind prea bine că nu acesta era adevăratul motiv. "Nora te rog, nu am dispoziția necesară."

Înghițind în sec, am dat din cap, întorcându-mă spre ușa care îmi striga numele, lăsând cuvintele sale în aer. Era prima oară când îmi spunea Nora, lucru care m-a luat prin surprindere având în vedere că acesta prefera să-mi folosească întregul prenume, inima începând să-mi bată puternic, simțind în continuare ochii săi pe mine. Oftând, trupul meu s-a ridicat cu greutate, simțindu-mi oasele mai grele decât de obicei, pașii mei apăsând pe podeaua scumpă, fiind de părere că nu prea aveam opțiuni acum. Nu era capabil să comunice cu mine și chiar dacă nu credeam că avea să schimbe ceva discuția, nu înțelegeam de ce reacția sa era atât de exagerată. Dar acum realizam că nu îl cunoșteam; bărbatul din fața mea era un străin, o persoană pe care nu o cunoșteam și care nu-și dorea sub nicio formă să mă lase să mă apropii. Ușa s-a închis în urma mea cu puțin zgomot, având impresia că mă va opri, lucru care nu s-a întâmplat, picioarele mele purtându-mă prin casă.