The billionaire's wife ///HS

36. Cannoli

E

Ernest Hemingway, în opera "Pentru cine bat clopotele" a descris perfect starea pe care o simțeam acum; Dincolo de "acum" nu mai e nimic. Cu siguranță nu există nici un "ieri" și nici "mâine" nu există. Câți ani trebuie să treacă până să-nțelegi asta? 

Mi-a luat mult timp să asociez cu adevărat natura puternică a cuvintelor acestui scriitor, poate că nu am avut niciodată ocazia să îmi pun problema astfel sau poate că trăiam cu impresia că deja simțisem tot ceea ce era de simțit în viață. Adevărul era că greșeam. Nu puteam înțelege într-adevăr totul și oricât de calculată eram, până la urmă partea artistică avea mereu să câștige. Imaginație, naivitate chiar, poate și puțină nebunie. Totul era bine amestecat  într-un cocktail elegant pe care îl iubeam și în care credeam cu desăvârșire. Știam că nu era bine ce făcea, nu acum când cu fiecare secundă pierdută în gânduri, bărbatul miraculos care era tactic așezat peste trupul meu îmi căuta privirea, îmi mângâia pielea și mă făcea să uit că ceea ce făceam acum era o încălcare a legăturii spirituale și legale pe care o aveam deja cu un alt bărbat. Nu. Harry Styles era un specimen aparte, o dorință aprinsă, sex înăbușit și îmbibat de căldură, exact ceea ce aveam nevoie. 

"Chiar vreau asta. Ești în regulă? Putem să ne oprim." Cuvintele sale erau pure, clare dar atât de puternice în moment. Nu îmi doream nimic altceva decât să simt acest bărbat în mine, să învăț exact ceea ce e el, să aflu tot ce era de știut despre el. Nu aveam o opinie extrem de aprigă în ceea ce privea adulterul dar eram pasionată de frumos iar acum, pentru mine, el era tot ce conta. 

"Nu, nu. Te rog, asta e ceea ce vreau." Știam că era nevoie să se asigure că nimic nu se va schimba după această noapte și poate că acum aveam în minte o acțiune bine conturată dar eram convinsă, ca tot ceea ce se întâmpla în preajma sa, că aveam să-mi schimb acțiunile odată cu răsăritul soarelui. Aveam nevoie să uit de tot, iar dacă el era cel care mă putea face să trec peste problemele care mă măcinau, atunci nu îmi era rușine să profit de situație.

"Nu mai e cale de întoarcere de aici." Cuvintele sale erau acolo, puse la dispoziția mea. Știam în ce mă băgam, iar cu o încuviințare scurtă, a înțeles și el că ceea ce-mi doream acum era el. 

Este evident că acesta e doar un pretext, îmi doream să îl am încă din momentul în care îl zărisem în galerie, privindu-mi tabloul și părând mai mult decât interesat de persoana care l-a pictat. Așa arogant cum îmi păruse inițial, era o nouă greșeală. Una frumoasă dar tot o greșeală. Dar știind acest lucru, m-am aruncat în abis. Nu mai conta nimic, el era exact ce aveam nevoie. Mi-a deschis ochii, mi-a arătat cum merită să fie tratată o femeie și chiar dacă nu era iubire, ci doar o pasiune puternică, simțeam totul cu o intensitate aparte. Chiar și atunci când i-am simțit trupul împingându-se în al meu, contopindu-ne așa cum ne-a dorit de atât de mult timp, nimic nu părea mai corect ca acum. Usturimea care a urmat din cauza mărimii sale a subzistat câteva secunde, obișnuindu-mi trupul cu greu acestei presiuni, răsuflând aerul pe care îl închisesem în mine. Nu îmi părea rău că am făcut acest pas, nici atunci când dragostea noastră a continuat, pentru niciun moment nu m-a făcut să-mi pară rău. 

Poate așa era el, poate acesta era farmecul lui Styles, cert era că soțul meu nu m-a făcut niciodată să mă simt așa cum o făcea acest bărbat. Și categoric nu îmi părea rău. Sexul cu el era sublim, era pasional și deloc demn de cuvinte; nu simțisem niciodată ceva mai crud, mai puternic și mai plăcut ca modul în care acest bărbat se mișca, cum mă făcea să mă simt. 

Printre tremurături de plăcere și respirații contopite, ochii săi sclipeau în noaptea clară, neputând să-mi îndepărtez privirea de la intensitatea acestora. Știam că îmi împărtășea emoția, era evident dar nu era nimic neplăcut în acest lucru. "Oh, Harry."