The billionaire's wife ///HS

82. Biscotti

    E

Inima îmi bubuia cu putere și în momentul în care Spencer parcase mașina în fața apartamentului lui Harry. Acesta mi-a făcut loc, trupul meu făcând contact cu aerul rece al nopții, ochii mei privind în jur pentru a mă asigura că eram în continuare singuri. Deși mașina care parcase în spatele nostru făcuse deja treaba aceasta, faptul că îngrijorarea mea era mereu prezentă mă determina să verific la rândul meu. 

Observasem că Harry adăugase în program mai multe persoane pentru a ne asigura protecția, cei doi bărbați din SUV fiind dovada clară a neliniștii lui. Oricât de mult ar încerca să ascundă cât de înfiorat era de situație, îl cunoșteam destul de bine pentru a nu mă lăsa pierdută în ochii săi minunați- Harry prefera să țină înăuntrul său anumite lucruri, uneori era mai bine să le împărtășească. 

Conversația intensă pe care o purtasem era încă prezentă în aerul dintre noi, trupul acestuia urmându-mă spre clădire aproape, asigurându-se că nu aveam să dispar miraculos. Ochii săi mi-au transmis o liniște aparte, zâmbindu-i scurt în timp ce pășeam în liftul îngust. 

"Când ai atacuri de panică, îți aduci aminte de acele momente, nu?" Întrebarea mea l-a luat prin surprindere ușor, îndreptându-și spatele, un oftat puternic părăsindu-și trupul tensionat. 

După confesiunea sa, înțelesesem în sfârșit de ce el era așa... ce îl făcuse să se închidă în el în toți acești ani. 

"Uneori da. Când intri în starea aceia, te gândești cum ar fi să te sinucizi?" 

Cuvintele sale erau grele, semnificația acestora fiind gravă. Dar acesta era adevărul. Crudul și durerosul adevăr. 

"Da. Uneori." 

Acum era diferit. Pentru că știam că este cu mine. Știam că nu mai am motive să gândesc astfel, că el era aici. Chiar și dacă nu ar fi, acum înțelegeam că viața mea merita să continue, chiar dacă momentul părea imposibil. 

"Nu vreau să treci singură prin acele momente. Când intri în starea aceia, vreau să-mi spui. Vreau să fiu acolo."

"Și eu vreau să fiu lângă tine când ai atacuri de panică." 

Promisiunile noastre erau puternice, însemnau atât de mult iar odată ce degetele mele au simțit atingere palmei sale, am știut că aceasta era o promisiune pe care nu o voi încălca vreodată. Ridicându-mi ușor brațul, buzele sale mi-au atins pulsul, sărutându-mi încheietura. 

Relația noastră fusese mereu aparte, dar acum părea mai puternică ca niciodată. Orice era posibil acum că eram împreună. Chiar și distrugerea celui care ne dorea suferința. 

Nu prevăzusem această noapte în modul în care s-a desfășurat dar nu îmi părea rău deloc. Îl iubeam pe Harry iar cu el știam că nu totul se rezumă la sex. El mă făcea să mă simt vie fără a mă atinge, mă făcea să cred că contez. În ochii săi, mereu voi conta.

Odată ce am ajuns în apartamentul frumos, am aruncat o privire scurtă în direcția tabloului de pe hol, amintindu-mi de momentele în care acela era singurul lucru care ne unea. Vremea putea să fie bună cu sufletul uman, acum înțelegeam acest lucru. Ceea ce ne lega mereu va fi puternic, și aici nu mă refer la copilul pe care am decis să îl creștem. Era mai mult, era totul. Cuvintele erau de prisos în încercarea de a descrie ce simțeam când îl priveam pe Harry. 

"Nu am crezut că așa avea să decurgă noaptea." 

Un surâs puternic s-a auzit din dreptul meu, observându-l pe Harry aproape de trupul meu, dându-și jos pantofi de lac. Era perfect. Momentul era perfect.