Ascultam muzică în pauza dintre ora de română și cea de matematică și am realizat că la mine în playlist există un cântec de mai bine de un an, pe care încă-l pun des și-l ascult cu același entuziasm ca-n prima zi. Acesta m-a făcut să îmi doresc să scriu un capitol în cartea asta în care să discut despre 10 cântece de acest fel, care continuă să-mi placă enorm chiar și în ziua de azi, după ani de când le ascult.
Twice – Likey
Nu puteam începe decât cu melodia ce m-a determinat să fac capitolul, "Likey". Poate fi considerat cântecul ce m-a introdus grupului Twice și care mi-a plăcut încă de la prima ascultare, însă, cu cât stătea mai mult la mine în playlist și cu cât mai mult în ascultam, cu atât mă îndrăgosteam de el mai mult. Pur și simplu totul este legendar la cântecul ăsta, instrumentalul, vocalizele, coregrafia. Când mă simt tristă, doar pun Likey și îmi revin într-o oarecare măsură. Felul său upbeat de a suna, aranjamentul și vocile splendide ale membrelor din Twice fac acest cântec să fie preferatul meu de la ele, și unul de care nu cred că o să mă plictisesc vreodată.
(G)I-dle – Hann
A fost primul meu cântec preferat de la ele. L-am pus pe repeat de atât de multe ori! Totuși, surprinzător chiar și pentru mine, încă nu mă enervează sau plictisește, ci chiar îmi aduce un zâmbet pe buze când ajunge pe shuffle. Încă ador fluieratul, refrenul, părțile rap, dar pe departe cel mai mult îmi place pre refrenul. Pot asculta Hann oriunde și oricând.
Girls' Generation – Gee
Toată lumea trebuia să se aștepte la asta. "Gee" e legendar, e definiția anului 2009 pentru kpop. (alături de "Ring Ding Dong" de la SHINee) Cred că dacă orice fan kpop ar face o asemenea listă, "Gee" ar fi pe ea acolo undeva. Nici nu cred că mai trebuie să explic cât de bine sună cântecul ăsta și de ce e aici.
Stray Kids – Hellevator
Au trecut 2 ani de când sunt terminată după cântecul ăsta. Nu cred că o să mă opresc prea curând. Hellevator doar are ceva special. Poate dualitatea lui este motivul pentru care încă-s dependentă de el, faptul că vocalizele soft ale membrilor sunt urmate de un beat drop excelent, unul destul de agresiv, dar bun. Poate strofele rap excepționale sunt cele ce încă mă fac să îmi doresc să mă întorc la acest cântec și să-l ascult cu bucurie. Nu știu exact ce anume la el mă înnebunește în halul în care o face, dar un lucru e sigur, nu mă voi sătura de "Hellevator" în următorii 10 ani.
CITEȘTI
Kpop Related Stuff
Sonstigesexista mii de clipuri pe Youtube de genul asta, insa m-am gandit sa imi spun si eu parerile. Am citit recent o carte de acest tip si mi s-a parut foarte interesanta. Va invit de asemenea sa va spuneti parerile in sectiunea de comentarii. Sunt nerabd...