Am ajuns să fiu obsedată de minunile astea. Întotdeauna mi-au plăcut, însă în ultima perioadă au ajuns să fie esențiale în viața mea de fan kpop, deoarece sunt locurile de unde ascult pentru prima oară cântece noi. În ultima vreme am început să fiu foarte leneșă, să nu mai ascult cântece noi de la un grup, chiar dacă știu că tocmai au avut comeback, deoarece mi se face lene, ceea ce e stupid. Relay Dance-urile m-au ajutat să ascult pentru prima oară title track-ul comeback-urilor multor grupuri. (Spre exemplu, astăzi am auzit pentru prima oară "Fever" de la Enhypen datorită faptului că am văzut Relay Dance-ul, descoperind astfel un nou cântec care îmi place și pe care o să-l ascult ca ultima disperată). Nu e doar atât totuși, așa cum știe toată lumea, acest tip de videoclipuri sunt făcute pentru entertaining, iar pentru mine, funcționează mult mai bine decât mi-ar plăcea să admit, ajungând să stau să mă uit la fiecare Kpop Relay Dance care îmi apare la recomandate, pentru că întotdeauna am fost fascinată de coregrafiile cântecelor kpop, chiar dacă sunt și câteva care nu îmi plac. ("Oh My God" de la (G)I-dle spre exemplu). Mi se pare atât de relaxant să mă uit la cum idolii execută cu atâta ușurință și eleganță acele mișcări complexe și grele! Și la un moment dat, fără să-mi dau seama, încep și eu să-mi imaginez cum fac coregrafia la care mă uit, ceea ce-mi place. Un alt lucru pe care îl găsesc a fi foarte interesant la aceste tipuri de clipuri este faptul că, bineînțeles, nu știu membrii din toate grupurile sau pozițiile lor, așa că, atunci când mă uit la Relay Dance-uri de la grupuri ale căror membri eu nu-i știu, îmi place să analizez mișcările fiecărei persoane și să încerc să-mi dau seama cine e dansatorul principal.
În concluzie, videoclipirile Kpop Relay Dance sunt daruri de la Dumnezeu.
CITEȘTI
Kpop Related Stuff
Diversosexista mii de clipuri pe Youtube de genul asta, insa m-am gandit sa imi spun si eu parerile. Am citit recent o carte de acest tip si mi s-a parut foarte interesanta. Va invit de asemenea sa va spuneti parerile in sectiunea de comentarii. Sunt nerabd...