Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 30- Vals prin timp

Rebeca's POV

Coşmarul ăla îmi tot dă bătăi de cap, mă face să analizez mult prea mult. Nu ştiu ce să cred, dar ştiu că e ceva.

Am încercat să o sun pe Helena, dar are telefonul închis. Ştiu ce mi-a spus, ştiu că are nevoie de timp singură, doar că visul ăsta m-a pus pe gânduri şi chiar vreau să ştiu dacă e bine. Din nefericire pentru mintea mea bulversată, nu a răspuns. Voi aştepta până va considera ea că e pregătită să vorbească, nu vreau să insist. Nu-mi fac nici mie bine şi nici ei. E greu să nu o ştiu cu mine. E greu, fiindcă e prima oară, de aproape zece ani, în care nu suntem una lângă alta în fiecare zi.

*

Mă învârt prin camera lui Luke, cu căştile în urechi şi încerc să fac ordine. Îi adun cămăşile şi pantalonii de pe scaune şi de sub pat. Mă întreb cum de au ajuns acolo, dar curiozitatea îmi dispare când simt două mâini reci pe şoldurile mele.

Mă întorc şi dau ochii cu el. Se încruntă şi spune ceva, dar muzica e prea tare că să-l pot auzi. Se schimonoseşte şi îşi încreţeşte nasul. Încep să râd, iar el îmi dă căştile jos.

- Ce e aşa amuzant?

- Tu, îi răspund şi îl sărut scurt pe buze.

- De ce nu eşti în pat, Beca? De ce trebuie să strângi astea? mă întreabă serios şi îmi ia din mână hainele.

Mă bosumflu precum un copil căruia i s-a luat jucăria preferată şi îmi pun mâinile în sân.

- Nu pot să stau, pur şi simplu. Luke, mă plictisesc! Plus că mă simt foarte bine, nu înţeleg de ce trebuie să stau numai în pat.

Luke lasă hainele pe pat şi îmi trage braţele din strânsură, ducându-le la gură. Îmi sărută fiecare mână, buzele sale mângâindu-mi-le.

- Nu ai voie să pierzi energie, după tot ce s-a întâmplat. Trebuie să ai grijă de tine, Beca.

- Ştiu eu pe cineva care îmi fură energia în fiecare noapte, dar despre asta nu spui nimic, bombăn, iar el începe să râdă puternic, făcându-mă să tresalt.

Sunetul scos de el mă face să zâmbesc, iar zâmbetul se transformă în râs atunci când el continuă.

Îl înghiontesc în braţ. Îmi simt obrajii roşi.

- Nu mai râde! Luke, nu e amuzant!

Mă priveşte şi-şi şterge lacrimile din colţul ochilor, rânjindu-mi.

- Bine, poate e puţin amuzant, recunosc.

Îmi trage braţele, apoi îmi apucă şoldurile şi mă lipeşte de el. Îl privesc şi îi ating piercingul din colţul buzei, studiindu-l.

- Vreau şi eu, mă aud spunând.

Luke îşi ridică o sprânceană, zâmbind.

- Ba nu, nu vrei, stabileşte.

- Ce ai să-mi faci dacă o să-mi pun? îl întreb în joacă şi-mi ridic şi eu sprâncenele aşa cum face el adesea.

Îşi duce buzele spre urechea mea, respirând aer cald.

- Am să te sărut atât de tare încât am să-l rup în bucăţele mici. Am să iau fiecare bucăţică din el şi am s-o arunc departe de tine ca să nu-l mai poţi reface.

Rânjesc când îi aud cuvintele şi de data asta eu sunt cea care îi şopteşte lângă ureche, având grijă să-i transmit acelaşi aer cald.

- Ce te face să crezi că dacă l-ai rupe în bucăţi pe ăla, nu mi-aş lua un altul?