Lucky Day (5sos fanfiction)

Journal - Partea a III-a

Da, da, stiu. Nu am mai postat de un car de ani. Ideea e ca am fost plecate. Eu in tabara, Angela la tara. Viata mea e ciudata de la o vreme si pur si simplu nu am avut nicio idee pentru carte. Ei bine, asta nu e un capitol foarte interesant, dar e mai mult un fel de introducere pentru partea a treia. Pai, nu promit ca o sa postez prea curand fiindca incepe scoala si mda. Sper ca sunteti bine si ca viata voastra e interesanta. Va las sa cititi acum. Luv u all. xx.
---------------------------------------

Peste un an

Pe zi ce trece faima soţului meu creşte tot mai mult. Viaţa noastră devine tot mai complicată. Concertele se înmulţesc, fanii la fel. Arthur creşte, iar stilul lui de viaţă îl schimbă şi pe al nostru.

Timpul liber nu mai e timp liber. Mereu e ceva de făcut. Când Arthur doarme e de făcut curat, sau de spălat vase, ori haine. Când Luke nu e la interviuri sau în concerte, e acasă, dormind, sau mâncând. Şi ce mănâncă? Ce altceva decât ce gătesc eu. Sunt mereu în priză, şi faptul că sunt mai întotdeauna singură acasă nu mă încurajează cu nimic.

Este adevărat că Hel mai dă pe aici şi mă ajută, stând cu Arthur cât eu fac treburi, sau jucându-se cu el în timp ce eu încerc să trag un pui de somn. Însă, cu toate astea, singura care se ocupă de tot sunt eu.

- Arthur Kyle Hemmings, lasă imediat furculiţa jos pe masă! Furculiţa nu e de băgat în ochi, scumpule! Uite, o ţii aşa şi o duci în guriţă, dar nu înainte de a lua nişte piure. Da! Exact aşa. Bravo, Arthur!

El bate din pălmuţe fericit, iar apoi nu clipesc de două ori şi jumătate din pasta de legume din castronelul lui se aşterne minuţios peste tricoul meu alb şi peste părul meu abia uscat. Îmi dau ochii peste cap, iar el mă priveşte oarecum speriat, ştiind, probabil că nu a făcut ceva bun.

Apuc un prosop de pe blat şi îmi şterg obrajii de crema galbenă cu gust de pui.

- Sper că îţi dai seama că ce ai făcut nu e tocmai frumos. Mâncarea se bagă în guriţă şi se mestecă, nu se aruncă prin prejur.

Îi şterg şi lui pasta de pe faţă şi de pe hăinuţe, curăţând măsuţa, şi luând vasul murdar alături de furculiţă. Cât timp spăl vasele ce s-au adunat, îi dau în mânuţe un covrigel din cauciuc care îi ajută gingiile, fiindcă deja i-au apărut câţiva dinţişori. Dau drumul muzicii în casă, iar Arthur bagă de seamă imediat.

I can't remember de la 5SOS îl face pe Arthur să se zgâlţâie în sus şi-n jos în scăunelul lui, chiuind şi ţipând de fericire. Zâmbesc la imaginea din faţa mea, şi mă duc să-l dau jos din scaun. Imediat cum atinge podeaua cu picioruşele lui mici, începe să danseze în felul lui specific. Mânuţele se leagănă în faţă şi în spate, iar picioruşele se îndoaie, făcându-l să se aplece. Funduleţul mic se leagănă şi el, iar faţa lui mică e toată numai un zâmbet.

Întotdeauna melodiile trupei lui preferate, care se întâmplă a fi chiar ale trupei tatălui lui, îi induc o stare de fericire absolută. Când e trist sau obosit, reuşesc să-l calmez punându-i o melodie de la ei. Probabil e printre cei mai mici din 5SOSfam şi asta nu mă poate face decât mândră.

După ce termin de şters vasele, închid muzica şi îl iau pe Arthur la culcare. Spre dezamăgirea lui, bineînţeles.

- Ta! Ta! Tata! Ttttaaattaa!

- Ştiu, scumpule. Şi mie îmi e dor de tati! Acum trebuie să dormim. Uite-ţi păturica!

După câteva foieli şi nişte mângâieri line pe părul lui moale, reuşesc să-l adorm. Ies din cameră şi închid uşa încet. Ajunsă în camera mea, mirosul parfumului lui Luke îmi aduce lacrimi în ochi, dar strâng ochii şi refuz să plâng acum. Îmi e al naibii de dor de el! Sunt plecaţi în turneu. Din nou.