Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 36- Taie de la rădăcini

Helena's POV

Mă holbam la uşile căminului şi nu ştiam de ce. Pavajul rece îmi amorţise fundul, aşa că încerc să mă ridic repede, dar totul se învârte în jurul meu, iar capul îmi vâjâie. Simt alcoolul întorcându-se şi de abia am timp să găsesc un tufiş, când stomacul mi se goleşte în noaptea rece.

Încă una din minunatele nopţi din Oxford...

Îmi şterg gura cu mâneca şi mă sprijin de perete. Sunt atât de obosită. Tot ce vreau e un pat moale şi cald şi nişte mâncare. Mă uit în jur confuză. Puteam să jur că mersesem ultima jumătate de oră până la cămin, dar nu văd clădirea nicăieri.

Mă uit la ceas şi văd că e puţin trecut de 3.

Se schimbă turele la Ruby Room, mă gândesc. Eh, dacă e aşa devreme, de ce nu?

Îmi închei jacheta şi ies în stradă până văd luminiţele barului şi mă apropii nesigură pe picioarele mele.

*

If all my enemies threw a party

Would you light the candles,

Would you drink the wine

Or watch some te—

Caut telefonul prin jurul meu şi mi-l aşez pe ureche încă întinsă.

- Da?

Îmi molfăi limba să alung uscăciunea din gură, dar nu reuşesc decât să mă enervez mai rău.

- Hel-- Helena?

- Da! Cine întreabă?!

- Sunt eu, Beca. Eşti bine?

Numele Becăi mă trezeşte precum o găleată de apă rece trântită în cap. Mă ridic în fund clipind des şi îmi întind braţele.

- Hei, Beca! Scumpo, ce mai faci?

- Ce mai fac? Helena Dragorovici! Îţi trimit un mesaj în urmă cu 63 ore şi îţi spun că e important să mă contactezi. Şi după atâtea apeluri, că le-am pierdut şi numărul, îmi răspunzi în sfârşit de parcă n-ai avea nicio grijă pe lume?!

Îmi frec ceafa, simţind cum vârfurile urechilor mi se înroşesc mai tare decât noua mea nuanţă de păr. Dacă Beca ar fi aici, şi-ar fi dat seama că mă simt vinovată numai din asta.

Mă uit în jur şi realizez, pentru prima oară, că nu sunt în patul meu din cămin. Dacă apelul Becăi m-a surprins, asta m-a şocat de-a dreptul.

Mă uit prin camera mică, dar nu sunt multe de văzut. Un pat dublu cu cearşafuri albe de bumbac în care am dormit până acum, un dulap negru şi un birou din acelaşi lemn tăciuniu. O noptieră micuţă şi o chitară în colţul camerei alcătuiesc întreaga mobilă.

- Umm... Da, Beca. Îmi pare rău. N-am auzit telefonul-

- Timp de trei zile?! Şi cât timp o să mai foloseşti scuza asta, Helena?

O aud oftând şi tonul i se îmblânzeşte, chiar dacă simt că îi e greu să se abţină.

- Helena, te iubesc ca pe o soră. Poate chiar mai mult. Îmi fac griji pentru tine. Ce faci, unde eşti...

Nu eşti singura, atunci...

- Vreau doar să ştiu că eşti bine.

- Dacă asta vrei să auzi...