Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 56- Regele Arthur?!

Rebeca's POV

Sinceră să fiu, asta a fost cea mai nasoală durere pe care a trebuit să o suport până acum. Toate asistentele alea mă încurajau şi apoi a apărut doctorul Hale, care şi-a intrat serios în drepturi, dar toate pentru mine erau doar un tablou. Norocul meu că travaliul a durat în jur de o oră.

Când Luke a apărut în salon, îmi venea să îl sărut şi să îl strâng de gât în acelaşi timp. Îl iubesc, dar în momentul ăla numai iubire nu simţeam. I-am strivit mâna cât timp el îmi şoptea cât de mult mă iubeşte şi cât de bine mă descurc.

Eram norocoasă să-l am acolo cu mine. Eram fericită să-l ştiu cu mine şi asta m-a determinat să împing cu toată puterea. Juniorul nostru a venit pe lume în lacrimi de fericire şi transpiraţie. Atât eu, cât şi Luke, eram epuizaţi, dar fericiţi. Când am auzit plânsul sănătos al copilului meu, am început să plâng şi eu, mulţumindu-i Domnului că totul s-a terminat cu bine.

După ce asistenta mi-a dat comoara în braţe, l-am privit pe Luke. Plângea şi el odată cu mine şi copilul nostru. Nu am putut să mă bucur prea mult de feţişoara mică şi blândă, căci asistentele l-au luat pentru îngrijiri. Luke m-a sărutat intens şi mi-a mărturisit că e cel mai fericit om de pe planetă. Simţeam asemenea, şi nu doar pentru că am născut un băieţel sănătos cu părul auriu, ci şi pentru că eram înconjurată de iubire.

Câteva minute mai târziu, am fost mutată într-un salon, ce semăna mai degrabă cu o cameră de hotel, bine amenajată şi primitoare. Luke a trebuit să plece ca să-i poarte de grijă băieţelului nostru, astfel că, pentru câteva secunde, am rămas singură în salon.

Nu pentru mult, însă. Uşa se deschide încet, iar capul colorat al Helenei mă întâmpină vesel.

- Felicitări, mămico! L-am văzut pe Junior. E atât de frumos!

Vine şi mă îmbrăţişează, aşezându-se la marginea patului. După ea intră ceilalţi; Ally şi Ash, Mike şi Calum.

- E şi Jack aici. O să ajungă imediat Liz şi Andrew. I-am sunat şi pe părinţii tăi. Vin cu primul zbor, mă anunţă prietena mea, iar eu îi zâmbesc epuizată.

Toţi urmează să mă îmbrăţişeze şi să mă felicite. Momentan, încă sunt puţin confuză. Ideea de a fi mamă mă face să tremur. E greu, cel puţin aşa am auzit. E o responsabilitate imensă şi mi-am asumat-o, dar acum cred că sunt puţin speriată.

Prietenii mei mă fac să râd, dar uit de prezenţa tuturor atunci când Luke intră în salon cu un ghemotoc de pătură albastră în mâini. Zâmbeşte în continuu, iar ochii lui licăresc de fericire.

El se apropie de pat, iar Hel se îndepărtează, aşezându-se lângă Cal. Luke îi ia locul Helenei, lângă mine, şi cu grijă mi-l înmânează pe sufleţelul nostru. Faţa lui e atât de mică, iar mânuţele se plimbă lent pe lângă ea. Ochii lui sunt atât de micuţi încât seamănă cu doi năsturei, iar năsucul e cârn şi micuţ. Îmi dau lacrimile fără să vreau, şi zâmbesc la imaginea perfectă din faţa mea. Îşi deschide ochişorii şi mă ţinteşte de parcă ar şti cine sunt. Sunt albaştri. Exact ca ai lui Luke. Îmi îndrept privirea spre el, zâmbindu-i.

- Seamănă leit cu tine, îi spun fericită, iar el îşi şterge o lacrimă.

- Doar ochii şi părul. Nasul şi gura sunt ale tale, îşi dă cu părerea, iar prietenii noştri scot sunete precum "Awww!", "Asta e atât de drăguţ!".

- Hei, micuţule, mami şi tati sunt aici. Te iubim atât de mult! îi şoptesc bebeluşului meu, studiindu-i întregul chip înduioşător.

Îi sărut mânuţa mică, şi le zâmbesc prietenilor mei. Dintr-o dată îmi aduc aminte. Nu avem nume!