Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 71- De fericire

Helena's POV

E şocat. Îl cred. Nici nu ar avea de ce să reacţioneze altfel. Înghit în sec. Respiratul în camera asta pare din ce în ce mai greu. Prea multă lume care se uită la noi, prea mulţi ochi care ne judecă.

Calum are buzele între deschise, parcă voind să spună ceva, dar şocul îl reţine. Aud vocile tuturor, dar vocea pe care eu o iubesc cel mai mult nu se aude. Hotărăsc că în stadiul ăsta nu vom avea să lămurim nimic, aşa că îl iau de braţ, şi mă îndrept spre ieşire, Jenny şi Mike ferindu-se din calea noastră.

Ajunşi în camera noastră, Calum vorbeşte.

- Deci eşti gravidă, concluzionează, încă şocat.

- Da.

- Când ai aflat?

Se uită în ochii mei, dar pare că priveşte dincolo de ei.

- Ieri, înainte să mă vopsesc.

El încuvinţează şi se aşază pe pat, coatele sprijinindu-le pe genunchi.

- Eşti sigură că eşti însărcinată?

- Am făcut patru teste, iubitule.

- Bine, dar ar trebui să mergem la un medic, nu crezi? Adică beţele alea de plastic pot fi expirate sau ceva.

Ştiam că nu o să accepte situaţia. Ştiam că o să-

- La dracu'! Nu voiam să sune aşa! Iartă-mă iubito, dar sunt surprins şi foarte şocat, şi nu îmi vine să cred! Nu voiam ca aia să sune aşa. Ce voiam să spun e că mai bine mergem la un medic ca să ştim dacă totul e în regulă. Nu vreau să ne bucurăm degeaba. La dracu', o să fiu tată?

Râde, şi se ridică, făcându-mi inima să tresalte. Mă ia în braţe şi mă strânge puternic. Îmi încolăcesc mâinile după gâtul lui.

- Îmi e frică, Calum, îi şoptesc.

Îmi mângâie părul, iar braţul lui stâng ne aduce mai aproape.

- Şi mie, iubito, dar o să fie bine. O să ne descurcăm, îţi promit!

Se retrage şi îmi ia obrajii între plamele lui mari. Zâmbeşte iar, mai apoi mă sărută tandru. Când se retrage, îi observ lacrimile din colţul ochilor.

- De ce plângi? îl întreb.

- De fericire.

Flashback

În următoarea secundă mă ridic de la masă şi ies ca o tornadă din cafenea. Cu mintea în o mie de părţi şi lacrimi înceţoşandu-mi privirea, intru, fără să-mi dau seama, în cineva. Mă dau un pas mai în spate, şi un căţel începe să latre. E căţelul doamnei în care doar ce am intrat.

Câteva sacoşe sunt la picioarele ei, fructele, ce odată se aflau în ele, fiind acum pe jos.

- Îmi pare rău! Strâng eu astea.

Mă aplec, şi încep să îndes portocalele în pungă.

- E okay, scumpo! Mă descurc şi singură!

Zâmbeşte drăgăstoasă şi mă ajută să pun restul fructelor în pungă. Între timp îmi şterg lacrimile cu dosul mâinii, fiind perfect conştientă că rimelul meu e acum întins pe toată faţa.

Mă ridic în picioare când termin, iar doamna în vârstă îmi mulţumeşte, dar se încruntă când îmi vede ochii.

- De ce plângi, scumpo? E totul în regulă?