Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 5- "Started out like in the movies but it ended like a bad dream"

Helena's POV

Nu ştiu de ce, dar mereu când urmează un eveniment important, nu pot dormi. Pur şi simplu mă crizez, mă gândesc în continuu şi mă rostogolesc prin pat până ajung pe podea. Şi, ţinând cont că Calum-Fucking-Perfect-Hood m-a invitat la picnic, e clar că n-am putut dormi.

După ce Beca mi-a ales ţinuta asta, pe care aş fi putut să o aleg şi singură, dar am zis să o întreb pe ea pentru că mereu vine cu o idee genială, am îmbrăcat-o cât de repede am putut şi am ieşit pe uşă.

Calum e deja aici, lângă maşină, jucându-se cu cheile, răsuncindu-le pe deget. Îşi ridică privirea şi o întâlneşte pe a mea, zâmbindu-mi. Mi se înmoaie picioarele imediat şi încerc să par normală, însă ţip de-a binelea pe interior.

E atât de frumos cu zâmbetul ăla perfect şi ochii ăia şi..., ştiam că simt ceva pentru el încă de când nu-l cunoşteam personal, dar acum că e lângă mine în carne şi oase... ei bine, încerc să mă controlez, însă e evident că sentimentele mele s-au multiplicat de când l-am văzut în seara aia la concert.

- Hei, Hel, ai venit chiar la fix. Calum îmi zâmbeşte, mulţumit de punctualitatea mea, şi mă sărută scurt pe obraz.

- Mneah, aşa sunt eu, punctuală, zâmbesc, minţind, pentru că de obicei nu sunt punctuală deloc şi cred că el şi-a dat seama de asta pentru că începe să râdă.

- Da, sunt absolut sigur de asta. Haide să mergem, urcă!

- Apropo -spun în timp ce mă urc în maşină şi închid portiera- unde mergem?

- Am spus că mergem la picnic, aşa că va fi în aer liber, o să vezi.

Calum porneşte maşina, şi demarează pe strada principală, care duce spre nu ştiu unde pentru că nu a vrut să-mi spună.

Vremea e aşa de frumoasă şi călduroasă încât mi se pare că mă aflu într-un film romantic, la care îţi trebuie o tonă de şerveţele ca să nu rişti, ca la final, să arăţi ca un clovn din cauza machiajului prelins de lacrimile abundente.

*

Tot parcursul drumului a fost liniştit, asta însemnând că muzica a bubuit, practice, în difuzoarele maşinii, iar eu şi Calum am schimbat câteva cuvinte despre vreme, şi muzică, bineînţeles.

Calum lasă maşina în faţa parcului Cişmigiu, şi intrăm. Deci, se pare că aici vom avea picnic-ul. Mă întreb oare unde este coşul cu mâncare. Adică, la picnic se şi mănâncă, nu?

Calum nu-mi spune nimic, ci doar mă ţine de mână şi mă conduce către locul pe care el l-a ales.

Ce mi se pare tare ciudat este că nu e urmă de picior uman la ora asta aici. De obicei parcul este plin, însă acum nu e nimeni. Ciudat, poate că e lumea la serviciu sau poate au plecat la mare cu toţii.

Calum mă conduce pe un drum mai lăturalnic şi intrăm într-un luminiş, unde razele soarelui întrepătrund crengile copacilor şi formează un covor de dantelă pe pământul înverzit. Într-un colţişor cu umbră stă Michael pe o pătură, înfulecând de zor dintr-un sendviş.

Faţa lui Calum se înroşeşte, iar ochii i se măresc instantaneu. Îmi dă drumul la mână, şi se îndreaptă către Mike.

- Ce naiba faci? Ţi-am zis să aranjezi mâncarea şi toate astea, nu să le mănânci!

- Da, dar am văzut că nu mai veniţi, şi îmi era foame, şi am gustat câte ceva, doar atât.

- Câte ceva?! Ai mâncat tot, Michael! strigă înfuriat Calum, gesticulând înspre pătură şi coşul aproape gol cu mâncare.