Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 4- Vizită neaşteptată şi lacrimi

 Rebeca's POV

- Trezeşte-te imediat!

Helena dă năvală în cameră, trezindu-mă din somnul adânc. Clipesc ca să şterg ceaţa ce se aşternuse în privire, şi mă uit la ceas.

9:30.

- Nuu! mă plâng, trăgându-mi perna pe cap, ţipând înfundat. De ce nu mă laşi să dorm?

- Am o problemă şi tu trebuie să mă ajuţi, spune, în timp ce dă draperiile la o parte, lăsând razele dulci ale dimineţii să intre în cameră.

- Şi care ar fi aceea?

- Nu ştiu cu ce să mă îmbrac, spune, aşezându-se pe marginea patului. Haide, ştiu că tu eşti bună la asta! Deci, cu ce să mă îmbrac pentru picnic-ul cu Calum?

Oh da, am şi uitat. Am fost atât de îngândurată aseară, încât am uitat complet. Calum a invitat-o pe Helena la un mic picnic, pe undeva pe la marginea Bucureştiului, sau cam aşa ceva. Nu am fost prea atentă la ce discutau, mă preocupa mult prea tare ideea că Luke vrea să merg cu el în turneu.

- Oh, ce nu fac eu pentru tine, spun, de parcă urmează să-mi pun casa în vânzare numai ca s-o ajut.

Mă ridic, căscând, şi ne îndreptăm către dulap.

Peste puţină vreme, am hotărât să aleg o ţinută simplă, ceva de vară: blugi strâmţi negri, o bluză albă cu un imprimeu negru, şi teneşi.

- Ta-daa! spun, când îi arăt ţinuta, încântată că mă va lasă acum să-mi continui somnul.

Helena dă din cap negativ, luând hainele în mână.

- Asta puteam să aleg şi singură. Mă gândeam că aveai o idee mai bună.

- Serios, Hel? E 10 dimineaţa- da, pentru mine la ora asta e încă dimineaţă- şi eu nu-, nu apuc să termin că Helena mă întrerupe impacientată:

- Ce?! E 10 deja? Oh Doamne, la şi cinci Calum trebuie să fie aici, iar eu nu sunt gata.

Se dezbracă în cea mai mare viteză şi tot la fel de repede se îmbracă în ţinuta aleasă de mine. Mă sărută pe obraz şi fuge pe uşă, lăsâdu-mă în picioare ca pe o stafie.

Somnul meu a fugit, aşa că decid să mă dezmeticesc.

Merg la baie şi fac un duş, mă îmbrac într-un tricou lălâi şi nişte pantaloni scurţi, îmi usuc părul şi merg jos la bucătărie. Casa e goală şi liniştită.

Verii mei au plecat azi dimineaţă la aeroport. Sunt plecaţi pentru două luni de zile în vacanţă, şi, spre mirarea mea, ne-au lăsat, pe mine şi pe Hel, să stăm la ei atâta timp cât nu o să dăm foc casei şi cât toate lucrurile vor rămâne întregi la locul lor. Ne-am dat cuvântul că nu vom face nimic necugetat.

Decid să-mi fac de lucru. O să fac clătite americane cu nucă şi miere. Mă apuc de treabă şi cotrobăi prin bucătărie după ustensile şi boluri. Nu au scăpat firavele ustensile de mâinile mele ultra-îndemânatice aşa că au gustat şi din praful de pe podea. Mneah, nu au păţit nimic grav, o să le şterg puţin şi nu o să observe nimeni.

Când dau să merg spre frigider şi să-mi adun din ingrediente, sună la uşă. Las pe blat castroanele, şi merg în living ca să deschid.

Bine măcar că am cheia la vedere pe măsuţa de cafea, pentru că altfel, până găseam eu cheia, veneau şi colindătorii la adunat de portocale şi bani. Deschid uşa şi ... Luke! Mă panichez şi închid uşa. Oh Doamne, de ce nu m-a anunţat măcar? Arăt oribil. Îmi aranjez repede părul în micuţa oglindă din perete şi deschid.