Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 69- Vârtej

Nu credeam vreodată că pot să simt aşa ceva. Ce simt mai exact? Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată vreo fană înfocată, care nu ştie să lege două vorbe coerente şi se rezumă la "asdfghjkl". Eh, exact aşa sunt eu acum. Abia în momentul ăsta ştiu ce se află cu adevărat în sufletul unui îndrăgostit.

Am stat mai bine de un sfert de oră îmbrăţişaţi, afară, în faţa căminului ei. Ea a început să tremure şi am hotărât să intrăm înăuntru. Când am ajuns, tipul cu cardigan m-a salutat respectuos, încercând să nu aducă în discuţie comportamentul meu ieşit din comun de mai devreme.

S-a hotărât să meargă şi să-şi aştepte iubita la facultate, lăsându-mă singur cu frumoasa mea Jenny. Ea a început să aranjeze lucruri prin cameră, făcând orice altceva numai să nu dea ochii cu mine. Şi-a hrănit pisoiul de vreo cinci ori până acum. Am înţeles că are nevoie de timp ca să-şi pună gândurile în ordine, aşa că m-am făcut comod pe unul din cele două paturi de aici, presupunând că cel pe care mă aflu, este al ei. Un laptop deschis, pe ecranul căruia rula Grey's Anatomy, stând moţ pe o pernă decorativă.

Adoră serialele, mai ales Grey's Anatomy. Mereu mă tachinează, spunându-mi că Jackson Avery e cu un catrilion de ani lumină mai frumos decât mine. Nici măcar nu ştiu cine e Jackson Avery.

În fine, după câtva timp ea s-a aşezat lângă mine, iar eu am luat-o în braţe, iar ea a început să plângă din nou, spunându-mi că o fac să se îndrăgostească de mine şi că odată cu asta îi fac inima să se sfărâme de durere. Eu am rămas, pentru prima oară în viaţă, fără cuvinte. Am sărutat-o, ea mi-a răspuns la sărut. Buzele ei tremurau peste ale mele şi atunci am ştiut; nimic pe lumea asta, nici măcar facultatea sau miile de kilometri distanţă, nu mă vor despărţi de fata asta.

I-am spus clar şi răspicat că o iubesc. Am convins-o cu un ton serios că voi aştepta să termine facultatea şi că o să se mute cu mine după asta. S-a uitat la mine cu ochii ei de ciocolată şi mi-a zâmbit.

Ochii umezi şi buzele roşi, degetele mele printre firele ei de păr maroniu şi două cuvinte: Te iubesc.

E a mea. Sunt al ei. Nu o voi lăsa să mai plângă vreodată singură. Dacă va fi să plângem, vom plânge amândoi, unul pe umărul celuilalt, şoptindu-ne vorbe încurajatoare în urechi, mângâindu-ne unul celuilalt părul, aşteptând zile mai frumoase, împreună.

Helena's POV

Ce e în mintea mea acum? Un adevărat vârtej. Vârtej cu bebeluşi cu faţa lui Calum şi păr colorat, cu plânsete şi trezit în toiul nopţii, cu greaţă, cu griji şi cu noul album al lui Gerard Way. L-am cumpărat de ceva timp, dar chiar nu mă satur să îl tot ascult.

Cu căştile în urechi, şi Hesitant Alien dat la maxim, stau pe spate în pat, uitându-mă pe tavan. E în jur de ora şapte după amiaza, cred, pentru că lumina soarelui a dispărut uşor, lăsând loc unui semiîntuneric liniştitor. Mă ajută să gândesc, dar degeaba pentru că nu găsesc nicio soluţie situaţiei în care mă aflu.

Sunt însărcinată în 5 zile. Şi în aceste cinci zile nu am făcut altceva decât să îmi urăsc corpul plin de hormoni care nu a putut aştepta până Cal ar fi cumpărat prezervative.

Sunt aşa o idioată, îmi spun.

Beca pare cea mai fericită din lume, de parcă ea ar fi cea însărcinată, nu eu, dar cel mai stresant e faptul că ea aşteaptă ca eu să fac lucrul corect, să-i spun lui Calum şi să nasc copilul ăsta care acum e doar câteva celule.

Îmi trag căştile din urechi şi le arunc în pat, apropiindu-mă de fereastră. Mâinile îmi stau încrucişate pe piept, iar dinţii îmi muşcă buza inferioară.