Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 20- Urmărire

Hei, lume! Imi pare foarte rau ca n.am mai postat. Stiti si voi cum e in vacanta, m.am luat cu lenevitul si mno. Aveti aici capitol nou, ultimul pe anul asta. Va multumesc ca cititi. Multumesc celor ce dau vot, conteaza foarte mult pentru mine. Multumesc tuturor. Daca vreti dedicatii, cereti. Sa va distrati de revelion si bucurati.va de vacanta ramasa, pinguinilor! Love u all <3

-------------------------

- Gata.

Hel târăşte o geantă uriaşă ce pare foarte grea. O pune pe pat, şi trage de fermoar.

- Hel, ce naiba facem noi cu chestiile astea? o întreb confuză.

Geanta e plină cu tot felul de acesorii de detectiv, dacă le pot numi aşa. Până la urmă, de unde are ea toate astea?

Observ nişte staţii de emisie-recepţie, un fel de GPS, căşti minuscule cu un fel de microfon ataşat. Există chiar şi nişte binocluri de mai multe mărimi. Mai sunt o mulţime de alte lucruri aici, pe care habar n-am cum să le numesc. Nu am mai văzut aşa ceva niciodată.

- De unde ai făcut rost de astea? Şi, la naiba, ştii măcar să le foloseşti?! o întreb, încruntându-mă la uneltele astea de detectiv.

- Am relaţii, Beca. Şi da, normal că ştiu să le folosesc.

Îşi dă părul pe spate, spunând asta, de parcă ar fi ceva evident.

Îmi rotesc ochii şi hotărăsc să-mi iau telefonul de pe noptieră. Măcar pe ăsta ştiu să-l folosesc.

- Hai să mergem, taxi-ul trebuie să ajungă din clipă-n clipă, îi spun Helenei, iar ea închide geanta şi ia la ea doar aşa zis-ul GPS.

Nu înţeleg de ce are aşa ceva la ea, dar după cum o ştiu eu pe Helena ar trebui ca asta să nu mă mai surprindă.

*

- Am ajuns. Cursa face 7 euro, ne anunţă taximetristul.

Îi arunc banii fără să aştept restul şi ies din maşină, trântind portiera. Helena e în urma mea.

- Ăsta trebuie să fie, Hel se uită la GPS-ul ei, şi mai apoi la clădire.

E un simplu restaurant, iar intrarea e situată chiar pe colţul străzii.

Îmi simt palmele transpirând şi inima bătând puternic. Am un sentiment de frică combinat cu nervi şi stres.

- Crezi că ar fi bine să intru direct, să-i găsesc acolo sărutându-se şi ţinându-se de mână, şi mai apoi să mă fac de râs începând să plâng ca o fraieră, sau crezi că ar trebui să-

- Beca! Helena mă întrerupe, scuturându-mă de umeri. Încetează să mai gândeşti atât, nu-ţi face bine.

Deschid gura în încercarea de a spune ceva, dar o închid la loc simţind că nu am nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui să spun.

- Uite cum facem, o să luăm o masă pe terasă, chiar în locul ăla, ca să putem avea o privelişte cât mai bună înăuntru, Hel arată către una dintre mesele de afară. Pare un loc foarte bun pentru a nu fi văzute dinăuntru.

Afirm dând din cap. Îmi simt limba amorţită şi chiar nu mai pot să spun nimic în momentul ăsta. Am emoţii. Îmi e frică să nu văd ceva ce ar putea să mă distrugă pentru mult timp de acum încolo. Îmi e frică să nu văd ceva ce ar putea să-mi distrugă viitorul alături de Luke.

Traversăm strada, primind un claxon enervant din partea unui şofer intrigat pentru că i-am tăiat calea. Îi arăt degetul mijlociu, dar îmi retrag repede mâna. Nu-mi vine să cred că am reacţionat aşa. Nu am avut niciodată ieşiri de genul ăsta.