Capitolul 12- Jocul lui Hood

1K 63 4
                                    

Helena's POV

- Calum Thomas Hood! ţip, încât să mă audă din baie. Unde pinguinii lui Luke mi-ai pus trusa de machiaj?

Calum iese din baie cu prosopul ăla blestemat atârnându-i pe şolduri.

- De unde să ştiu eu unde îţi pui tu lucrurile? întreabă fără să mă privească, în timp ce caută prin dulap un tricou.

- Eu am lăsat trusa ultima oară pe măsuţa asta, şi acum nu o mai găsesc. Calum, serios acum, unde ai pus-o? Într-o oră trebuie să fim la aeroport. Băieţii au plecat deja, iar noi stăm şi ne holbăm la pereţi.

- Cred că am văzut-o în bucătărie.

Calum îşi trage tricoul peste cap şi pantalonii strâmţi pe picioare, iar eu îmi propun să nu mă mai holbez ca o disperată, şi să merg să-mi caut trusa aia afurisită.

Urăsc să las toate lucrurile de făcut pe ultima sută de metri, însă azi noapte când am ajuns, am fost frântă de oboseală. Concertul m-a epuizat total, chiar dacă nu am făcut altceva decât să dansez şi să zbier ca o fană ce sunt.

Beca mi-a dat mesaj, şi mi-a spus că sunt în drum spre aeroport. Foarte neobişnuit din partea ei ca la ora 8:00 dimineaţa să fie în picioare. Nu-i stă în fire. De obicei eu sunt aia matinală şi pregătită pentru orice, dar nu şi de data asta.

Încep să cotrobăi prin toată bucătăria, dar nu-i nici urmă de trusa mea de machiaj. Nu pot să plec fără ea. Am făcut toate bagajele, numai asta îmi lipseşte, iar eu nu o să plec de aici fără trusa mea.

Caut prin dulapuri, prin sertare, sub masă, sub scaune, am căutat până şi-n gunoi.

Mă aşez frustrată de nervi pe scaun şi-mi pun mâinile în cap, oftând zgomotos.

Doamne, unde poate să fie? Am căutat tot apartamentul şi nu e de găsit. Doar dacă... frigiderul. Acolo nu am căutat. Dar ce ar căuta în frigider, să fim serioşi?

Mă ridic fără prea mare entuziasm de pe scaun, şi deschid frigiderul. Pe raftul din mijloc se află o singură farfurie, pe care stă luciul meu de buze. Alături era o bucată de hârtie scrisă cu pix negru. Iau farfuria, închid frigiderul, studiez luciul să văd dacă e al meu, şi mai apoi citesc curioasă biletul.

"Dacă-ţi vrei trusa de machiaj înapoi, mergi în camera Leca (asta înseamnă camera pinguinilor, Luke şi Beca) şi caută următorul indiciu."

Ce naiba?! mă întreb în gând, fiind total confuză. Cine are chef de joacă tocmai acum?

Doamne, simt că înnebunesc!

Îi arăt biletul lui Calum, ce nu pare tocmai surprins. Hotărâm să ducem bagajele deja pregătite la maşină, iar mai apoi Calum se oferă să meargă cu mine în Căutare de comori.

*

Îmi dau ochii peste cap după ce facem rost de cheile camerei Leca. A fost destul de greu să o convingem pe cameristă că am uitat ceva acolo.

Urcăm puţinele scări până la apartament, intrăm în cameră şi mă năpustesc asupra lenjeriei de pe pat, apoi la sertare şi dulap. Calum caută în bucătărie. Dacă primul indiciu a fost în bucătărie, înseamnă că şi al doilea e tot acolo, probabil.

Am avut dreptate. Calum ţine în mână rimelul şi creionul meu de ochi, ce sunt legate cu o fundă roz de care atârnă o bucăţică de hârtie. Îmi dau din nou ochii peste cap şi iau obiectele din mâna lui Cal.

Lucky Day (5sos fanfiction)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum