Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 37- Drumuri separate

Rebeca's POV

Am închis telefonul încă nevenindu-mi să cred discuţia pe care tocmai ce am avut-o cu Helena.

"Nu mai există nicio Helena pe care tu să o poţi salva..."

Cuvintele ei îmi curgeau prin minte precum mierea, lipindu-se de fiecare gând.

- Deci? mă întreabă Luke zâmbind.

Îşi aşază palmele calde pe şoldurile mele şi simt durerea topindu-se puţin câte puţin.

- Luke, trebuie să facem ceva în privinţa Helenei.

Sprâncenele i se împreunează puţin şi arată de-a dreptul adorabil.

- Ce s-a întâmplat? Credeam că totul e bine.

- Luke... Mi-e teamă. Mi-e teamă că o să facă ceva ce o să regrete. Dacă o să mai apuce să regrete. Luke, trebuie să zburăm la Londra.

Încordarea de pe chipul lui se destinde lăsând locul uimirii.

- Dar, iubito... Ştii că o iubesc pe Hel, dar turneul e pe sfârşite. Mâine seară trebuie să fim în Vegas. Îmi pare foarte rău, dar nu putem să—

- Luke. Nu-mi cere asta! Pur şi simplu nu pot. N-o pot lăsa aşa! Mai ales când ştiu că se gândeşte la suicid! Trebuie să o văd! Trebuie să îi vorbesc!

Îmi mişc picioarele din reflex şi îmi pun într-o geantă nişte haine absolut la nimereală.

- Beca...

Luke îmi prinde blând mâinile şi mă aşază pe pat în timp ce lacimi încep să îmi curgă pe obraji.

- Nu pot, Luke. Nu pot.

- Ştiu, iubito. Ştiu...

Îmi sărută fruntea, iar eu îmi şterg din lacrimi, trăgându-mi nasul.

Trebuie să fiu puternică pentru ea...

Mă ridic şi-l las pe Luke cu gura între-deschisă, vrând să spună ceva dar o închide la loc.

Îmi pun şi două perechi de teneşi şi închid fermoarul.

Mâine dimineaţă trebuie să părăsim România şi să ne îndreptăm spre Vegas. Acolo va fi ultimul concert din acest turneu. Turneul ce mi-a schimbat viaţa. I-a schimbat viaţa şi Helenei, foarte mult, iar eu trebuie să fiu acolo pentru ea, pentru că o ştiu pe Helena de când era doar o fetiţă şi nu seamănă deloc cu cea de acum.

Nu o pot lăsa să lupte singură.

Îmi pun jacheta de piele, cea pe care i-am împrumutat-o acum câteva zile lui Ally, şi apuc geanta.

- Beca, doar nu vorbeşti serios! Luke îmi trage braţul şi mă forţează să-l privesc în ochi.

Plânsul mă loveşte din nou şi mă smucesc din strânsoarea produsă de el.

Alerg din cameră şi cobor scările cât pot de repede, iar vocea mamei mă face să plâng mai puternic.

- Scumpo, ce se întâmplă?

Îi pot auzi paşii lui Luke în spatele meu, dar continui să merg şi ies pe uşa casei, trântind-o. Deschid poarta de fier, iar două mâini îmi înconjoară talia. Pieptul tare şi cald al lui Luke îmi sprijină spatele, lacrimile mele cad pe mâinile lui.

De ce e aşa greu să iubeşti oameni?

Vrei să-i ajuţi, dar nu te lasă. Ei nu înţeleg cât de multă nevoie avem de ei. Vrei să le fi aproape fiindcă simţi cum lumea ta se va nărui dacă ei nu ar mai fi, dar ei te împing departe şi construiesc un perete între voi că să se asigure că nu te vei mai întoarce. Vrei ca ei să fie bine pentru că îi iubeşti.