Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 16- "Eu nu mint, doar ascund adevărul."

Hello, lume! Aveti aici un nou capitol. Sper sa va placa. Imi pare rau ca nu mai postez asa des, dar liceul e epuizant. So, vreau sa va zic ca o sa fie inca cateva capitole din partea intai a cartii. Partea a doua va fi postata tot aici si va fi din perspectiva Helenei, dar si cu unele interventii ale Becai. Perspectiva Helenei va fi scrisa de #AngelaDrg, iar perspectiva Becai de mine. O sa fie foarte interesant, deci stati pe aproape si eu sper sa va placa ideea noastra, a mea si a Angelei, si sa va bucurati de lectura. Acum va las sa cititi. Enjoy! Oh, era sa uit :D votati, comentati daca va place, si nu uitati sa cereti dedicatie daca doriti. :D

-----------------

- Beca, scumpo, mi-ar face plăcere să-ţi cunosc părinţii!

Liz mă face să mă fâstâcesc pe scaun spunându-mi asta. Ai mei nu ştiu încă nimic din toate astea, iar eu o ţin într-o minciună continuă.

Caut după ajutor, privind spre Hel care se uită pe sub ochi spre mine, tăind dintr-o bucată de friptură. Aleg să-i zâmbesc lui Liz, şi îmi fac de lucru muşcând din micuţa chiflă.

- Helena, şi eu aş vrea să-ţi cunosc părinţii. Poate, cine ştie, ne vom întâlni curând, după ce termină băieţii cu turneul.

Mama lui Calum alege, din toate lucrurile de pe lume, să spună asta, iar reacţia Helenei nu a întârziat să apară. Se îneacă, la propriu, cu mâncarea, agitându-şi mâinile în faţă ca şi cum ar putea rezolva ceva făcând asta.

Calum îşi întinde mâna după un pahar de apă, şi reuşeşte să dezechilibreze unul de vin roşu, răsturnându-l pe faţa de masă.

- Rahat, şuieră, dar se îngrijeşte de Hel şi-i întinde paharul de apă, mângâind-o pe spate.

Mă fac folositoare şi pun un şervet peste pata roşie. Hel îşi revine şi îşi cere scuze în faţa mamei lui Cal.

Situaţia asta e mult mai stânjenitoare decât am crezut că va fi. E adevărat că mamele băieţilor sunt foarte vorbăreţe şi de treabă, însă nu mă pot desfăşura în felul meu cu ele aici. Mi-e frică, pur şi simplu, că orice aş zice ar putea strica impresia lor bună despre mine, şi asta ar fi ultimul lucru pe care l-aş vrea. Ei bine, ultimul lucru ar fi totuşi să-l văd pe Luke cu altă fată, dar asta e altă discuţie.

- Fetelor, ce aţi vrea să faceţi pe mai departe? Tocmai aţi terminat liceul, din câte ştiu, nu? ne întreabă mama lui Ash, şi se uită spre Liz care afirmă cu un zâmbet.

Se pare că Liz ştie multe despre noi. Oare când a avut Luke timp să-i spună atâtea?

- Ei bine, eu am trimis o cerere la Oxford, şi aştept un răspuns. Îmi doresc nespus de mult să pot intra acolo. E ca un fel de vis din copilărie. Nu mai mare decât a fost cel de a-l întâlni pe Calum, dar îndeaproape, Hel reuşeşte să destindă puţin atmosfera spunând asta, făcându-ne să râdem.

Observ cum Cal îi ia mâna Helenei pe sub masă, şi i-o strânge drăgăstos. Zâmbesc la gestul lui şi îmi îndrept privirea spre Luke care se concentrează, scriind un mesaj.

Conversaţia continuă, mama lui Mike interesându-se de profilul pe care Hel îl va urma la facultate, dar eu nu-i dau importanţă, cuvintele pierzându-se undeva prin aer, neajungând la urechea mea.

Luke nu a scos un cuvânt de când suntem la masă, asta însemnând o jumătate de oră sau chiar mai mult. Teoretic, eu sunt cea care ar trebui să fie supărată, şi chiar sunt, dar se pare că Luke se comportă mult mai neinteresat de situaţie decât o fac eu şi asta mă indispune.

Mama lui e aici, iar el nu spune nimic, ci stă pur şi simplu tastând, el ştie cui, la telefon. Probabil că în momentul ăsta mă comport copilăreşte şi suspectez mult prea mult, însă Luke chiar se comportă ciudat.