Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 32- Se naște o rebelă

Un vârtej de gânduri negre m-a cuprins şi simţeam că nu mai am aer. Trebuia să aflu ce s-a întâmplat. Mi-am tras fesul de pe cap şi mi-am trecut mâna prin furtuna violet care era părul meu acum.

Mi-am mişcat rapid degetele pe tastele telefonului, chiar dacă mâinile îmi erau îngheţate şi apăsăm greşit în continuu. Dincolo de încruntătura şi furia mea, auzeam tocurile însoţitoarelor de zbor care treceau pe culoar şi în momentul acela, nu cred că ar putea există un sunet mai enervant.

- Trebuie să vă închideţi telefonul.

Îmi ridic privirea şi dau de un zâmbet fals.

Ugh, perfect.

Mă privi, aşteptând să închid telefonul, chiar dacă nu trădăm vreun semn că am de gând să o fac.

- O, vreţi să spuneţi acum? gesticulez spre telefon.

- Da, acum.

- Okay, m-a distras doar expresia dumneavoastră de film horror. Dar e ok. Uite, îi spun, arătându-i cum telefonul mi se închide şi îl bag înapoi în buzunar. L-am închis. Puteţi pleca.

- Cum îndrăzneşti?!

- Oh, îmi cer mii de scuze, am spus repede şi imediat faţa i s-a mai îmblânzit. Dar, sincer, credeam că ştiţi.

Remarca mea nu a făcut altceva decât să o înfurie, în timp ce am auzit râsete venind dinspre unul dintre scaunele din faţă.

- Cum îţi permiţi?!

Faţa i se schimonosi în timp ce îmi adresa tot felul de insulte, şi chiar m-aş simţi jignită, dacă mi-ar păsa.

- Uite cum stă treaba: ori mă daţi jos din avionul ăsta, exact în momentul ăsta, ori - mă opresc pironindu-mi ochii în ochii ei - taci dracului din gură şi pleci de lângă mine. Tu alegi. Mă scuzaţi, dumneavoastră alegeţi.

Faţa începuse să i se înroşească şi sunt sigură că dacă i-aş fi putut citi gândurile acum, aş găsi câteva cuvinte care ar trebui cenzurate.

A stat câteva clipe aruncându-mi priviri ucigătoare şi muşcându-şi buzele, după care plecă grăbită.

M-am lăsat în scaun oftând. Măcar am scăpat de un stres.

Beca, ce ai făcut?

*

-Bună seara, tuturor! Aici pilotul. Vom ateriza în următoarele minute aşa că vă rugăm să vă prindeţi centurile. Sperăm că v-a plăcut zborul şi că ne veţi alege şi data viitoare!

Vocea căpitanului a răzbătut până la urechile mele exact când îmi schimbasem playlist-ul. Mi-am prins nervoasă centura, oprind muzica şi băgând căştile în geantă.

Aterizarea a urmat destul de repede după mesajul căpitanului, iar în secunda în care am fost anunţaţi că putem coborî, mi-am luat bagajele şi am ieşit imediat, nedorindu-mi încă o întâlnire cu noua mea prietenă.

Aeroportul era destul de aglomerat, dar am reuşit să îmi recuperez toate bagajele într-o oră. Imediat cum am ieşit în aerul răcoros de afară, am început să tremur, un fior traversându-mi şira spinării. Însă nu ştiam dacă era din cauza temperaturii sau din cauza stresului.

Am urcat într-un taxi încă tremurând.

- Bună seara! mă întâmpină şoferul. Încotro?

- Oxford Students' Mansion Accommodation.

Bărbatul se încruntă la mine în oglinda retrovizoare.

- Până acolo e un drum de mai bine de o oră.

- Ştiu.

- În regulă, atunci.

M-am lăsat pe spate, cufundându-mă pe banchetă. Privesc distrată pe fereastră încercând să îmi pun gândurile în ordine, dar paranoia mi se impregnează în minte.

Gândeşte practic, Hel. Poţi să o faci!

Ştiam ce aveam de făcut. Parţial. Dar simţeam o nevoie pe care încercam să o ignor. Însă, în adâncul sufletului, simţeam că aş fi dat orice pentru o sticlă din cel mai puternic whiskey. Singurul lucru la care mă puteam gândi era ultima oară când am fost aici, în Regatul Unit, şi toate săruturile împărţite cu Calum în taxiuri identice cu acesta. Şi lamele nu îmi erau de folos pentru a scapă de nodul de durere care mi s-a format în piept, mai ales pe bancheta din spate a unui taxi.

Concluzia: aveam nevoie de alcool. Cât mai mult, cât mai repede.

Regulamentul universităţii spunea clar că studenţii nu aveau voie să aducă şi/sau să consume alcool în campus. Dar existau destule baruri în afara acestuia.

Mi-am scos telefonul şi l-am deschis rapid. Ar trebui să o sun pe Beca. Da, dar asta ar însemna să trebuiască să o informez în legătură cu ce am mai făcut, ce aveam de gând să fac şi nu ar fi de acord nici cu încheieturile mele însemnate şi nici cu toată băutura pe care aveam de gând să o consum.

Pe de altă parte, poate aşteaptă apelul meu după mesajul complet vag pe care mi l-a trimis.

M-am jucat cu telefonul în poală, sucindu-l pe toate părţile, dezbătând în linişte.

Nu, nu ar trebui să o sun.

Gândurile mele zburau spre tot felul de lucruri, dar cel mai mult mă îngrijora Beca. Ar fi bine ca Luke să nu îi fi provocat vreo problemă sau o să mă duc până în Australia şi o să îl bat până îi sar capacele.

Cred că undeva între abuzul psihic la adresa lui Luke şi stresul legat de camera de cămin, am adormit. Auzeam oameni vorbind lângă mine şi nu îmi plăcea deloc.

Dar ceea ce m-a trezit a fost o bufnitură puternică. Am deschis ochii imediat şi am tresărit. Şoferul meu alunecase de pe scaunul lui spre scaunul din stânga, dar ce mă îngrijora era sângele ce se întindea pe podeaua maşinii.

Mintea îmi era paralizată. Nici măcar nu ştiam cum să reacţionez.

Mi-am rotit privirea în jur şi am văzut doi tipi mascaţi dând târcoale maşinii. Unul dintre ei avea un pistol pe care îl agita şi îl îndrepta în direcţia mea. În secunda aceea pot spune că am îngheţat. Se spune că înaintea morţii îţi vezi întreaga viaţă trecându-ţi prin faţa ochilor. Alţii spun că vezi doar persoanele care contează pentru tine, iar alţii spun că îţi vezi moartea.

Eu însă nu am văzut altceva decât o lumină puternică în mijlocul căreia trona imaginea celei mai importante persoane pentru mine - Calum.