Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 72- American Pie

A trecut o săptămâna de când Jenny stă cu noi. Concertele în America au luat sfârşit, iar Luke parcă a fost introdus într-o priză. Spun asta fiindcă e foarte agitat şi se plimbă de colo colo prin casă, vorbind la telefon cu persoane importante, cel puţin aşa spune de fiecare dată când încerc să-i atrag atenţia: "Nu acum, Rebeca, e important!"

Poate acum câtva timp aş fi făcut o mare problemă din asta, probabil aş fi crezut că mă înşeală, dar acum, ei bine acum, ştiu sigur că are o mulţime de treabă; concerte de planificat, emisiuni TV cărora trebuie să le răspundă la invitaţii, vânzarea albumelor, programări de şedinţe foto şi încă o groază de chestii.

Mike e fericit şi îndrăgostit, având-o pe Jenny lângă el. Mai au doar două zile de sărbătoare, după asta Jenny se va întoarce în Anglia. Facultatea o cheamă la datorie. Mike tot încearcă să o convingă să renunţe, dar Jenny e o fată mult prea ambiţioasă ca să facă asta. Spune că dacă începi un lucru, trebuie neapărat să îl şi termini, chiar dacă vor apărea obstacole.

Ashton pare fericit, poate e cu adevărat. Sinceră să fiu, încă nu îmi dau seama dacă el chiar a trecut peste Ally sau doar se ascunde sub masca asta de om fericit. În orice caz, se ocupă de organizarea concertelor împreună cu Luke, compune foarte mult şi cel mai des îl găsim în sala de repetiţii cu beţele de tobă în mâini.

Calum şi Helena vin la pachet. Sunt un pachet mare şi fericit care umblă peste tot împreună. Peste tot. Chiar aşa e. La masă sunt împreună, la baie împreună, în dormitor împreună, la medicul ginecolog împreună, peste tot împreună. Hel a făcut toate analizele necesare şi ne-am bucurat nespus să aflăm că fătul se dezvoltă într-un mod normal şi sănătos.

Arthur e un jucăuş. Sunt atât de mândră de el şi de realizările lui copilăreşti. Luke abia de a avut timp să se joace cu el în ultimele zile. O tristeţe profundă îl acaparează când se întâmplă asta. Eu, Hel şi Jenny am încercat să-l ţinem ocupat şi să ne jucăm cu el ca să nu simtă lipsa lui Luke. E o perioada aglomerată, sper că va trece repede.

*Peste două zile*

-În sfârşit acasă! oftez fericită, şi îl dau jos pe Arthur din cărucior.

Luke aşază bagajele la intrare şi închide uşa în urma lui.

-Mi-a fost aşa dor de casă. Miroase cumva a clătite cu sirop de arţar?

Luke e confuz. Sprâncenele lui se unesc şi nasul adulmecă până în intrarea bucătăriei. Îl urmez, luându-l pe Arthur de mânuţă.

-Mamă? Ce faci aici? se miră Luke.

Liz întorce o clătită în tigaie şi ne întâmpină cu un zâmbet uriaş.

-Veniţi aici, frumoşilor! Nici nu vă imaginaţi cât de dor mi-a fost de voi!

Ne îmbrăţişează strâns, şi, după ce închide plită aragazului, îl ia pe Arthur în braţe. Ochii îi strălucesc din pricina lacrimilor.

-Ia te uită la tine puişor, ai mai crescut! Buni te iubeşte aşa mult! îi sărută fruntea, iar Arthur râde vesel, o mânuţă atârnându-i după gâtul ei.

-De ce eşti aici, mamă? Veneam noi la voi după ce despachetam! îi spune Luke.

-Crezi că nu am mai fost aici cât timp aţi fost plecaţi? Puişor, eşti atât de copilăros! Crezi că praful se şterge singur şi că hainele murdare lăsate de Beca, în urmă plecării ei neaşteptate, se spală de bună voie?

Luke zâmbeşte şi îi mulţumeşte mamei lui, strângând-o în braţe.

-Liz, ţi-am adus un cadou. Merg să-l aduc! îmi anunţ soacra, iar ea zâmbeşte recunoscătoare.