Lucky Day (5sos fanfiction)

Capitolul 2- Invitaţia

Momentul oferitului de autografe a venit mai repede decât mă aşteptam, iar acum mă aflu alături de Helena, şi încă câteva zeci de fete, la rând, aşteptând momentul în care fiecare dintre băieţi ne va oferi semnătura lui.

*

O oră mai târziu eram la masa băieţilor. În sfârşit visul nostru era pe cale să se împlinească, dar zâmbetul malefic al Helenei prevestea o adevărată aventură.

- Bună, băieţi! Helena le zâmbeşte dulce, punând megafonul pe masă şi aşteptându-le reacţia.

- Ce crezi că faci? i-am şoptit printre dinţi. Pune chestia aia jos! încerc să o conving.

- Păi şi cum ar trebui să ne recunoască? îmi şopteşte înapoi, zâmbind în continuare.

Deodată, Calum se încruntă şi mai apoi începe să râdă, arătând cu marker-ul spre Helena.

- Nu m-ai văzut gol! E imposibil! reuşeşte Calum să spună printre râsete.

Dacă ai ştii tu, dragă Calum, de ce e în stare făptura asta mică şi dulce...

- Bună treabă, apropo! zice Michael, referindu-se probabil la megafon.

- Când l-ai văzut? Întreabă el râzând.

De fapt, în momentul ăsta toată lumea râde, numai eu nu pot. Nici nu ştiu de ce mă ruşinez atât. Până la urmă nu eu am spus aia, nu?

- Păi, scumpul meu Michael, n-ar trebui să râzi, pentru că şi pe tine te-am văzut gol! îl lămureşte Helena.

Râsul lui Michael a pierit aşa cum a venit.

- Ce? Dnuuu... Okay, când şi unde? întreabă deodată Mike mult mai interesat decât până acum de subiect.

- Păi, mai întâi - Helena se întoarce zâmbind dulce către Calum şi-i înmânează telefonul ei - poftim dovada!

- Ce e aia? Vreau să văd! Dă-mi aia! Se repede Mike către telefon, analizând poza cu Calum.

- Chiar l-ai văzut, huh? rânjetul de pe faţa lui Mike e unul aproape mândru.

- Eu nu mint. Şi, o, da, am o poză şi cu tine.

Helena's POV

În timp ce pălăvrăgesc cu Mike despre cum, de unde, şi de ce am poză cu el gol în telefon, trag cu ochiul spre Calum, care tot umblă prin telefonul meu. În mod normal aş fi făcut o criză pe tema asta, dar cu Calum... ei bine nu, doar el e Calum Hood, viitorul meu soţ!

La un moment dat îl aud pe Luke cum spune cuvântul soţie, în timp ce vorbeşte cu Ashton şi Rebeca. Asta mi-a atras atenţia, aşa că întreb:

- Hei, am auzit prost, sau ai spus cumva soţie?

Nu, nu sunt obsedată de subiectul căsătorie, doar că de mică mi-am dorit o familie fericită, cu un soţ minunat şi doi copii superbi. Asta poate pentru că tata s-a hotărât că e mai bine să meargă să muncească în străinătate, iar mama a făcut tot posibilul ca viaţa mea să fie una fără lipsuri, sau griji, şi chiar a reuşit să-mi ofere absolut tot ceea ce îmi doream, dar lipsa unuia dintre părinţi este neinlocuibilă.

- Oh, păi da! se repede Rebeca să răspundă în locul lui Luke.

- Le povesteam despre fosta noastră colegă, Diana, ce s-a căsătorit de curând şi a plecat în Dubai cu nişte prietene, iar pe soţul ei l-a lăsat singur, iar...

- Iar eu i-am spus că ea cu siguranţă ar fi o soţie minunată şi că nu ar face precum colega ei, intervine Luke, uitându-se cu coada ochiului înspre Rebeca, ce se înroşeşte imediat, zâmbind copilăreşte.