Stay

Capitolul 35;

-35. ' fericire'
Patricia povestește :
Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă , prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng , prea scurt pentru cei care sărbătoresc , dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.
Timpul meu zboară. Știu,l-aș putea folosi în favoarea mea, dar el pur și simplu fuge cu mine.
Ultimele săptămâni, care totodată au format luni au zbughito rapid fără prea multe cuvinte.
Nu mă plâng. Nu mă plâng deoarece m-a lăsat aici, alături de bărbatul pe care îl iubesc și care mă iubește. Și mai presus de toate a reușit să rezolve problemele care păreau lipsite de rezolvare.
Zâmbesc mulțumită, gândindu-mă la frumosul viitor pe care, în tăcere, timpul îl va clădi și fac pași grăbiți către bucătărie. Astăzi voi avea o zi plină, așa că am nevoie și de forță.
Sunt copleșită imediat de minunata imagine din fața mea. Un buchet uriaș de trandafiri pe masă, însoțiți de un bilet. " Bună dimineața rază de soare. Te iubesc!"

David povestește:
Deși e trecut de ora zece se pare că nu primesc nici un semn de la ea. Am lăsat-o dormind, dar nu am uitat să o mică atenție cu care sper să o surprind. Recunosc viața mea s-a schimbat radical de când împărțim aceeași casă, de când o am lângă mine în fiecare seară și de când imaginea chipului ei îmi înseninează toate diminețile. Am reușit să trecem prin atât de multe împreună, încât tind să cred cu tot sufletul că ea este cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla.
Un zâmbet tâmp mi se așează pe față și două ciocănituri în ușă par să mă scoată din tranșă.
- Intră! rostesc și îmi afund privirea în documentele firmei.
- Domnule, mama dumneavoastră a sosit.
- Să intre.
Imediat după ieșirea secretarei mama pășește încet în biroul meu.
- Bună, David! se apropie și îmi sărută creștetul capului așa cum o făcea pe vremea când eram un puști.
- Mama, ce te aduce pe aici? părăsesc scaunul și îi fac semn să ne așezăm pe canapea.
- M-am gândit la multe în tot acest timp. Pur și simplu nu mă pot ascunde la nesfârșit. Vreau să revin din nou la firmă.
- Tu chiar spui adevărul? Cum rămâne cu partea în care Antonia are nevoie de o educație perfectă din partea ta? o ironizez și își dă ochii peste cap.
- Antonia va rezista și fără mine câteva ore pe zi. David, trebuie să trăiesc din nou. Nu mă pot forța să rămân arestată la domiciliu pentru tot restul vieții. De astăzi trecut este trecut și contează doar viitorul.
- Să știi că meriți un premiu pentru tot acest citat. o lovesc cu cotul și râd.
- Deci să înțeleg că nu ai nimic împotrivă?
- Absolut nimic. Chiar aveam nevoie de ajutor. Doar să nu tragi chiulul, ok? râd din nou și scot telefonul din buzunar.
"Iubitule, ești minunat! Îți mulțumesc pentru florile acestea minunate. Te iubesc și te aștept acasă! "
Zâmbesc precum un idiot după citirea textului.
- Patricia, ha? mama mă lovește ușor cu cotul.
- Chiar ea. Fata aceasta este minunată, mamă!
- Știu. Simplul tău zâmbet mă face să realizez cât este de minunată ea.

Patricia povestește:

Duc la gură ceașca de cafea și sorb o înghițitură. Mona se pare că vrea să mă lase să aștept,deși știe foarte bine că urăsc asta. Îmi concentrez atenția asupra telefonului și îmi dau părul după ureche.
- Ia uite cine este aici! vocea nu prea cunoscută a unui bărbat mă face să îmi forțez ochii să se ridice.
Prima imagine :un bărbat înalt, foarte bine făcut, părul șaten închis și cred că cei mai albaștri ochii pe care i-am văzut până acum. Ohh, e acel bărbat căruia i-am cerut numărul de telefon. Acel Matei.
- Bună și ție. reușesc să îmi desprind ochii de pe el și spun ridicând o sprânceană.
- E în regulă dacă mă așez? arată cu mâna spre locul din fața mea.
- Știi... defapt eu aștept pe cineva.
- Nu durează mult, vreau doar să mai am ocazia să te privesc puțin. Ești foarte frumoasă, Patricia! se așează și complimentul său însoțit de un zâmbet perfect mă face să roșesc.
- Mi- ai reținut numele. Îmi mușc limba imediat după ce cuvintele îmi părăsesc gura, fiind conștientă că nu fac nimic altceva decât să pun paie pe foc.
- Un nume atât de frumos nu se uită. Doar tu, prințeso ai uitat să mă suni. Îmi zâmbește din nou și simt nevoia de a mă ascunde sub masă.
- Sau poate nu am uitat. replic acid și îl aud râzând imediat.
- Știi că mi-a părut extrem de rău că nu am luat eu numărul tău atunci?
- Îmi imaginez... încerc să îmi îndrept privirea în altă parte.
- Știi că ești și mai drăguță când faci pe in abordabile? îmi atinge mâna cu degetele sale lungi și mă face să tresar trăgându-mă în spate.
- Cred că ar fi mult mai ok să păstrăm distanța.
- Cum spui tu, prințeso! De data asta pot avea numărul tău? îmi face din ochii și în prima fază cred că mă gândesc să îl dau.
- Categoric nu! Uite ce este, Matei... Sunt într-o relație și nu sunt genul care joacă la două capete.
- Mi-am dat seama de relație, pun pariu că mă sunai dacă nu intervenea altceva. Este adevărat? își ridică o sprânceană și își expune gropițele din obraji.
- S-ar putea. Acum trebuie să plec. Îmi strâng rapid lucrurile de pe masă, las bani pentru a achita cafeaua și mă ridic în secunda doi.
- Deja? Nu spuneai că aștepți pe cineva? face aceiași mișcare ca și mine și se așează în fața mea.
- M-am răzgândit. La revedere! trec pe lângă el grăbită și părăsesc cafeneaua.
Scot telefonul după ce mă urc într-un taxi și deschid mesajul text pe care tocmai îl primisem.
" Prințeso, dacă am nevoie de ceva fac rost. Să îți dezvălui un secret ; am acest număr de atunci când ne-am întâlnit prima data, dar până acum nu mi-ai părut atât de interesantă. Îmi plac femeile frumoase, dar mai mult îmi plac femeile superbe și care se lasă greu. Te sărut! "

#. Și iată că în sfârșit am reușit să scriu ceva(cam scurt) . Îmi cer mii de scuze pentru tot acest timp. Știu, un 'scriitor' adevărat nu își abandonează creația, dar iată că eu am făcut-o ( nu din vina mea, din vina timpului meu).
Vă mulțumesc pentru voturile recente și pentru că ați continuat să citiți.
Mulți pupici!