Stay

Capitolul 54

- 54. ' nunta'
Patricia povestește :

Alergam ca o descreierată printre oameni. Mulți mă priveau ca pe o nebună, dar sunt în mare criză de timp. După ce am trecut pe la Mona dimineață, să o asigur că totul este la punct, am mers direct la croitorie să îmi iau rochia de zi, pe care nu mi-o terminase la timp.
Am răsuflat ușurată când am pășit în salon.
- Credeți că mă veți putea coafa și machia în același timp? Întreb și văd zâmbetele pe fețele fetelor.

După circa zece minute de când s-au apucat fetele, aud telefonul sunând. Ridicându-l mă sperie numele apelantului.
- Ajung, ajung! Spun direct știind deja ce vrea.
- Devis dacă nu vii aici cât mai repede te omor cu mâna mea! Îmi închide apelul. Oh, femeia asta nu știu ce s-ar face fără mine.
- Fetelor, puteți să vă grăbiți? Eu chiar țin la viața mea și tocmai am primit o amenințare cu moartea.

***
Perspectiva autorului :
Totul părea în regulă în sală. Scaunele învelite în mătase albă și prinse cu funda bleumarin arătau minunat. La fel și mesele încărcate de prăjituri frumos colorate, platouri cu fructe și sticlele de băuturi scumpe. Aranjamentele florale se pare că au fost, până la urmă, o alegere potrivită.
Patricia zâmbi mulțumită și părăsi sala. Mai avea fix două ore să se pregătească. Mona o rugase ca după întoarcerea de la biserică să se asigure că totul arată impecabil la restaurant.

Urcă la volanul mașinii albe împodobită cu o fundă minunată, de culoare roșie, si se grăbi să ajungă cât mai repede acasă.
Ura faptul că Matei nu a putut să o însoțească și că trebuie să se descurce singură cu toate sarcinile pe care i le dă Mona.
Își iubea prietena și nu o putea dezamăgi în cea mai importantă zi din viața ei. Doamne, când te gândești că mai ieri mergeau împreună la școală și visau împreună la băieții din clasa a doisprezecea,asta se întâmpla pe vremea când abia intrase la liceu. Zâmbește când își amintește toate astea și are lacrimi în ochii.
"Se mărită Mona!" își mai spuse odată când coborâ din mașină.
- Mama? Strigă de îndată ce intra în casă.
- Sunt aici! Vocea mamei sale se aude imediat și aceasta pornește în direcția ei.
- Rochia mea ai luat-o? Întreabă pe nerăsuflate.
- Bineînțeles, scumpo!
- Ești o dulce! Își sărută mama pe obraz și fuge grăbită spre camera sa.

***
- Crezi că totul a ieșit bine? Fata slăbuță, care astăzi îmbrăca o superbă rochie de mireasă, întreabă puțin panicată.
- Mona, nu îți mai face atâtea probleme, bine? Totul este perfect, acum zâmbește doar ca să completezi perfecțiunea. Își îmbrățișează prietena călduros.
- Doamne, cât mi-ai lipsit! Acum crezi că ar trebui să intrăm?
- Propun să fumăm o țigară înainte.
- Hai să ne dăm mai încolo puțin...

Muzica răsuna, dar singurul moment pe care îl așteptă Patricia cu nerăbdare era valsul mirilor. Era curioasă să vadă dacă s-a prins ceva de Alex după toate lecțiile luate. Știa cât de perfecționistă era Mona și avea emoții pentru acel moment.
- Permite-mi să îți spun că ești minunată! Acea voce atât de cunoscută ei. Acel timbru vocal pe care îl adora... Putea fi? Da, era chiar el în spatele său. Inima i se opri preț de câteva clipe când îi revăzuse ochii negrii.
- David... Murmură încet, mai mult șoptit în timp ce îl analiza din cap până în picioare.

Patricia povestește :
Era atât de schimbat. Acei ochii negri aveau altă strălucire acum, păreau mai degrabă puțin triști. Chipul lui mai îmbătrânise lăsând la vedere acum câteva cute pe frunte. Nu sunt în stare să leg câteva cuvinte. Dacă mă întrebai dinainte ce aș face în astfel de situație, ți-aș fi spus că nimic. Că nu aș avea absolut nici o problemă dacă l-aș revedea.
Dar acum, când el este la doar un pas, poate doi distanță de mine, mă simt mai tulburată ca niciodată. Nu aș ști cum să descriu trăirile de acum, defapt nici nu prea știu cum să le trăiesc.
- Te deranjează prezența mea? Se hotărăște să întrebe după lungi clipe de priviri intense.
- Nu, nu, doar că... cum aș putea să spun? Doar că se simte ciudat, dacă înțelegi ce vreau să spun. Găsesc tăria de a lega cuvintele.
- Am putea să stăm puțin de vorbă?
- De ce nu? Îmi poruncesc să nu mă piard cu firea și îl urmeaz afară.

Ne-am așezat lângă fântâna arteziană a hotelului și am continuat să ne privim.
- Ești mai frumoasă ca oricând! Îmi șoptește și nu își ia ochii de la mine nici măcar o secundă.

Perspectiva autorului :
" Într-o zi, când vei crede că poți să uiți tot ce a fost între voi, el se va întoarce. Îți va spune că regretă și că te vrea înapoi. Tu vei avea deja viața ta și un om care va ține la tine cu adevărat. Vei ști că e imposibil să o iei de la capăt și nici nu ți-ai dori asta, dar parcă o parte din tine a rămas acolo, în trecut. Poate cea mai naivă și nebunatică parte. Într-o zi vei spune cu jumătate de gură "e prea târziu". Vei fi dorit să se termine totul altfel. Uneori însă lucrurile fug pe dinainte și nici nu-ți dai seama cum omul care odată era totul a devenit un străin. Un străin dorit. Până când înțelegi că nu are rost. Că e în zadar. Și totuși, e atât de greu..."

Uneori nu știi ce poate fi mai rău: să vezi din nou pe cineva sau să nu-l mai vezi niciodată.

Cuvintele refuzau să se lege coerent în capul Patriciei și tresări când mâna bărbatului de lângă ea îi mângâia umărul gol.
Îl privi atent și ochii i se umplură de lacrimi.
- Mi-a fost dor de tine, Patricia! Îi mărturisește plimbându-și degetele pe obrazul ei.
- Cred că ar fi mai bine să ne întoarcem înăuntru... Își dădu ochii peste cap vrând să oprească lacrimile.
- Atât de rapid, am propus să ieșim pentru a vorbi. Te-ai răzgândit? Își retrage mâna și scoate pachetul de țigări din buzunarul pantalonilor.
- Cred că Mona nu se va bucura dacă voi lipsi prea mult...
- E despre tine acum, nu despre alții... Duce țigara la gură și o aprinde.
Lacrimile se adunau din nou în ochii ei. De ce se simțea atât de dărâmată? Nu își spusese ea de atâtea ori că a trecut peste și că acum are sentimente pentru Matei? Se pare că amăgirile au luat sfârșit. Acum simțea nevoia doar de o îmbrățișare și poate un sărut din partea lui.
Ar fi țipat în gura mare că și ei i-a fost dor de el. De ce să facă asta? Până la urmă ea se va reîntoarce la viața ei peste câteva zile.
Apoi îi revenise în minte ce îi spusese Matei în aeroport. Să nu regrete nimic...
- David?! Îl strigă slab cu privirea lăsată în jos.
- Da?! O privi confuz.
- Mă iei în brațe, te rog?
Nu a stat mult pe gânduri și a cuprins-o într-o îmbrățișare caldă. O strângea de parcă nu ar fi vrut să îi mai dea drumul niciodată.
- Te iubesc! Șopti lângă urechea ei și îi stârni fiori.

- needitat.
Cuvintele nu își au rostul aici. Sper să vă placă. Vă pup!