-26. 'gelozie'
Patricia povestește:
Iar m-a întrebat inima de tine. Știi ce i-am zis ? C-ai să te-ntorci și-ai s-o cauți. Am mințit-o. Altfel nu i-aș fi închis gura neroadei. I-am spus că te gândești la ea , că ți-e dor de țac-pac-ul ei , că tremuri tot doar când îi auzi numele. Știi cât s-a bucurat , îndrăgostita? A zbârnâie toată a sânge cald și s-a apucat acum să-ți calculeze clipele , una lângă alta , până-n ziua în care o să-ți revadă chipul. E fericită , bleaga! Și nu știu cum dar mi-a dat și mie puțin din deplinul ei. Uite-așa adorm în seara asta. Fericită . Fericită că te știu acolo unde ești , că-ți aud vocea și pot să te cânt și așa , cu strofele neterminate. Că mi s-a dat timp de sus să te cunosc și că , până la urmă , am rămas cu ... prietenia ta. Fericită că-mi ești și că-ți sunt.
Îmi ridic încet cana cu ceai de pe birou și sorb o înghițitură din licoare fierbinte. Privesc în gol spre fereastră și încerc cu tărie să mă abțin , nu mai vreau să plâng.
Dar aș vrea să-i spun că uneori îmi e așa dor , îmi lipsește , îmi lipsesc gesturile lui mărunte dar totuși speciale ..îmi e dor . Probabil că este fericit , probabil că nu s-a mai gândit la mine de când a plecat , probabil nu i-a păsat...Dar mie , cu mine ce se-ntâmplă ? Nu știu , mă gândesc la el , nu îl pot uita așa de ușor oricât de mult mi-aș dori , amintirea lui îmi face rău , dar , totuși o retrăiesc .Încerc să îl regăsesc oriunde , în oricine , dar nimeni nu-i ca el , nimeni. L-am iubit și tot restul vieții mele va rămâne prima iubire.Poate nu toți consideră asta , dar ce contează ? Eu i-am oferit mai mult decât am primit, și totuși a plecat. Mă-ntreb, dacă s-a gândit și el cât de tare a durut. A durut , era ceva complicat , uneori nu îl mai înțelegeam .Adevărul e că l-am iubit , am ținut la el , iar el mi-a creat cea mai adâncă rană din inimă , o rană ce niciodată nu se va reface , niciodată . Mă-ntreb dacă s-a gândit la mine atunci când a plecat ? A știut cât a durut ? A știut câte lacrimi s-au vărsat? Spune-mi , știi ? Ți-a păsat ? Nu , nu ți-a păsat !! Credeai că-s de piatră și că nu o să mă doară? Credeam că nu mă vei răni și tu.
Dar , nu cred că vei afla niciodată cum m-am simțit sau cum mă simt acum. Ai fost , ești , și vei rămâne , eroul ce-l iubesc !
David povestește :
- S-a terminat totul , mamă ! strig isteric și trântesc cana pe masă.
- Vreau să știu și eu de ce ? continuă să mă interogheze. Femeia asta are chef să-mi facă mii de draci de dimineață .
- Mamă , chestiile astea Nu Te Privesc ! spun categoric și mă ridic de pe scaun.
- E vorba de tatăl tău aici ? mă privește cu ochii săi mari albaștri.
- Nu e vorba de nimeni și de nimic ! strig nervos și mă îndrept spre ieșire.
- Ești mult mai imposibil ca el , David ! pufnește în spatele meu .
Părăsesc casa în grabă și ajuns afară îmi aprind o țigară din care trag cu sete.
Mă dispară absența ei . Îmi este extrem de dor de buzele sale și de zâmbetul acela de copil.
Nu merge , pur și simplu NU MERGE. Orice aș face , oriunde m-aș duce gândul tot la ea îmi zboară.
Nu vreau să recunosc dar am plâns... Eu ăla care nu am mai vărsat o lacrimă din copilărie am plâns din cauza unei fete precum un copil.Am mai spus-o și o mai spun : Ea nu-i o fată oarecare! Ea este specială și mă ucide cu specialitatea ei.Iubesc frumusețea și gingășia ei; frumusețea pielii ei fine și parfumul inconfundabil pe care-l poartă . Iubesc mâinile-i fine, catifelate, că atunci când îmi cuprinde chipul în palme simt fiorii dansând pe trupul meu. Ochii, care atunci când mă privesc îmi citesc cele mai ascunse gânduri , mă pierd în culoarea lor, nu mă satur privindu-i ore-n șir . Iubesc s-o știu la pieptul meu, să-i ofer protecție , să simtă că doar aici e cu adevărat protejată , că nimeni nu-i poate face rău vreodată. Iubesc să-i domin trupul, să gust din el cu o sete de nedescris, să știu că îmi aparține în totalitate. Iubesc s-o aduc pe culmile extazului, ca pe buzele ei tremură doar numele meu. Iubesc când o văd că-mi poartă de grijă , când îmi spune mereu să mănânc sau să nu cumva să-mi uit medicamentele. Iubesc când știu că doar vocea ei vreau s-o aud dimineața când mă trezesc, pentru că nu suport alarmele. Iubesc feminitatea, senzualitatea, pasiunea ce-o poartă-n ea. Iubesc când ceilalți o privesc cu dorință , când în mintea lor au dezbrăcat-o de o sută de ori, însă eu sunt persoana care a reușit să-i dezbrace mintea de gânduri iar mai apoi trupul de haine. În schimb urăsc când plânge o noapte întreaga din cauza mea, iar dimineața o prinde cu cearcane, ciufulită, cu buzele roșii , crăpate , tremurând , gândindu-se la mine cu dispreț dar și cu o poftă nebună de a mă ucide bucată cu bucată pentru că știe că sunt un om nenorocit. Ceea ce nu știe , e că sunt un nenorocit care o iubește cu adevărat dar nu își poate striga iubirea.
Patricia povestește:
- Sunt cea mai bună ! strigă blonda de lângă mine entuziasmată.
- A câta oară repeți asta ? dau ochii peste cap răsfoind cartea de matematica.
- Cât aș fi vrut să fie și tata aici... Mi-a promis că dacă voi lua permisul din prima va da o petrecere spectaculoasă . se întristează și lacrimile i se strâng din nou în ochii.
- Mona , asta a fost decizia tatălui tău . Nu îi poți ține împreună doar pentru că așa îți este ție bine. Atunci când doi oameni nu se mai iubesc , nu mai pot fi împreună. Ohh , rectific , dacă într-un cuplu unul încetează să iubească sau poate cine știe , nu a iubit niciodată , celălalt nu îl poate ține cu forța lângă el. închid cartea și îmi îndrept privirea către geam.
- Te rog , nu vreau să plângi și tu iar. David pur și simplu nu te merită !
- Încetează! El este prea bun pentru mine , el este minunat.
- El a fost . Asa cum și pentru mine , familia a fost ...
- Cât de pesimistă poți fi ? strig la ea și o privesc urât. Eu voi fi cu el , iar familia ta va fi fericită și așa .
- Iluzii...
- Oo , mai taci ! îmi strâng cărțile de pe bancă , mi le trântesc în geantă și merg către ieșire.
Ar trebui deja să mă duc spre sala de sport , dar nu mai am nici un chef de școală. Voi merge la o cafea.
- Alicee , pe tine te căutam . îmi pun un zâmbet larg pe buze și mă îndrept spre fata care stă lângă vestiar.
- Bună, Patri . Ce mai faci ? mă îmbrățișează și o sărut pe obraz.
- Uite pe aici , ce zici de o cafea ?
- Am ora...
- Și eu , haide te rog ! mă milogesc de ea , chiar nu am chef să stau singură.
- Bine , ori cu un absent , ori fără, tot aia îmi este. Mergem doar noi două ? întreabă închizând dulapul .
- Pai da . Ceilalți sunt elevi conștiincioși. pufnim amândouă în râs și ieșim din incinta școlii.
**
- Si de ce zici că v-ați despărțit ? bruneta cu ochii albaștri pune sare pe rană cu curiozitățile ei .
- Incompatibilitate . răspund sec încercând să par cât mai relaxată.
Mdah , imediat după sosirea noastră la cafenea și-a făcut și el apariția pe ușă... Asta e mâna destinului?
- Revin imediat ! mă ridic de la masă cu o intenție nu prea bine gândită. Merg până la masa alăturată unde sunt doi băieți , ce e drept destul de frumoși, îi salut zâmbind larg .
- Bună, pisi. rânjește cel brunet și mă mănâncă din priviri .
- Ai putea să îmi dai și mie o țigară , te rog ? Aici nu au și afară plouă destul de tare , nu aș vrea să ies acum , mă voi uda. găsesc o scuză penibilă și îmi mențin zâmbetul șiret pe față.
- Bineînțeles , ar fi păcat să răcești frumoaso ! îmi întinde pachetul și are grijă să mă prindă de mână atunci când întind și eu mâna să îl iau.
- Un foc , te rog ? pun țigara în gură și apec puțin capul în direcția brichetei.
- Nu vrei să ni te alături ? întreabă bărbatul amabil .
- Nu prea pot , mă așteaptă prietena mea , fac semn cu mâna în direcția lui Alice , scuze , mulțumesc mult pentru țigară.
- Totuși , un număr de telefon ? insistă și încerc să născocesc o scuză plauzibilă pe moment.
- Nu îl știu pe de rost , scrie-l pe al tău și te sun eu . încerc să zâmbesc și întind telefonul.
- Ești sigură că o să mă suni ?o urmă de neîncredere se simte .
- Te voi suna . Cum să te trec ?
- Matei . întinde mâna și se ridică în picioare .
- Eu sunt Patricia . întind și eu mâna și îi zâmbesc , timid acum.
- Aștept telefonul tău . Mă sărută apăsat pe obraji și îi simt puternicul parfum .
- Ok . Pa-pa . bag telefonul în buzunar și trag din țigară reluând locul la masă.
- Ești pusă pe agățat ? Sau vrei să îl faci gelos ? râde Alice cu gura până la urechi.
- Nici una , nici alta . încerc să îl caut pe David cu privirea , dar nu dau nicăieri de el.
- A plecat imediat după ce ai aprins tu țigara și ai început să filtrezi cu domnul mușchi de acolo. Mă informează râzând în continuare .
- Serios ?! se pare că planul meu a mers cam departe , chiar a plecat. Asta ce înseamnă? Ohh , firar , dar Matei asta chiar e frumos rău , îmi dau seama după ce observ că ochii mei sunt atenți asupra lui . Ohh , ce gropițe drăguțe are!
CITEȘTI
Stay
RomanceOamenii nu pot trăi fără iubire și nu sunt meniți să fie singuri. Mulți dintre ei, însă ,nu realizează importanța și valoarea unui suflet pereche , alături de care să împartă pământul , aerul , orizontul , vântul și viața și preferă să se arunce în...