Stay

Capitolul 57

- 57. 'sentința la moarte'
Patricia povestește :

Cele două persoane atât de cunoscute, fac pași grăbiți în direcția mea. Daria și Matei s-au oferit să mă ia de la aeroport.
Am revenit la viața mea de acum, dar sinceră să fiu, acum îmi este mult mai greu decât mi-a fost prima data când am pășit pe aceste meleaguri.
Am lăsat prea multe suflete dezamăgite în urma mea, începând cu părinții mei, sau poate cu David.
- Am crezut că nu mai vii! Blonda mă strânge în brațe și lasă urme de ruj roșu pe obrazul meu stâng. Se chinuie să șteargă urma în timp ce eu ameninț, ca mai apoi să aud un mârâit gutural.
- Mai stau mult la rând? Bărbatul solid din fața mea își încrucișează mâinile la piept.
- Hai aici! Deschid brațele și îi ofer o îmbrățișare caldă în timp ce el îmi sărută tâmpla.
- Mi-ai lipsit, micuțo!

***
Îmi așezam lucrurile în dulap gândindu-mă la zilele trecute. Se pare că de când am ajuns am fost total absentă și n-am putut fi prea atentă la discuțiile Dariei sau ale lui Matei.
Inima îmi tot repetă că locul meu nu este aici, în timp ce creierul mă asigură că aici trebuie să rămân. Să lupt în continuare pentru cariera mea.
Ce mă fac cu Matei? Omul ăsta a fost lângă mine tot timpul, m-a susținut și m-a înțeles necondiționat, dar se pare că nu pot ieși cu totul din zona prieteniei. Nu îl pot duce cu zăhărelul la nesfârșit.

M-am schimbat rapid după ce am făcut un duș, azi am întâlnire cu Anna. Trebuie să stabilim următoarele ședințe și să o ajut cu ce este nevoie. Da, vacanța mea s-a terminat, din păcate... Sau poate puțin lucru îmi va lua mintea de la gândurile mele negre.

Intru hotărâtă în clădire și apăs butonul liftului în timp ce îmi verific telefonul. Se pare că am reușit să fiu destul de punctuală.
Cobor la etajul trei și salut angajați care mă zâmbesc la vederea mea.
- Anna, totul este în regulă? Mă sprijin de tocul ușii și o fac atentă pe femeia care așeza niște hârtii.
- Acum, că ești aici, este mult mai în regulă. Îmi zâmbește sincer și mă grăbesc să o îmbrățișez.
- Să înțeleg că este mult de lucru? Mă bosumflez și femeia ridică un deget împotriva mea.
- Nu îmi spune că deja începi să te plângi. Își dă ochii peste cap și mă ceartă.
O senzație de amețeală pune stăpânire pe mine și îmi simt picioarele înmuiate.
- Oh, ce naiba?! Îmi pun o mână pe frunte și mă trântesc, la propriu, pe scaunul din fața Annei.
- Ești bine? Doamne, ce palidă ești! Se ridică în momentul următor și figura ei speriată mă sperie și pe mine.
- Sunt bine, doar o amețeală ușoară, nu ai de ce să te îngrijorezi. Schițez un zâmbet, cât de cât convingător, după ce îmi revin puțin.
- Vrei un pahar de apă?
- Liniștește-te, nu sunt pe moarte! Îmi iau eu un pahar cu apă. Îmi las geanta pe scaun și îmi forțez picioarele să înainteze spre masa din cealaltă parte a încăperii. Reușesc să torn în pahar și iau o înghițitură bună.
Simt o durere puternică în zona abdominală și amețeala revine, acum mult mai acută. Văd negru în fața și simt că mă voi prăbuși.

***
Deschid ochii pe jumătate și privesc confuză în jurul meu. Firar! Asta din mână mea este o perfuzie? Spital? Sunt la spital, pot recunoaște acest miros dintr-o mie. Albul predominant îmi obosește ochii foarte tare și la dracu', capul de ce mă doare așa tare? Dureri de cap, amețeli, dureri abdominale. Oh , Patricia, acum ai dat de naiba! Nu poate fi, nu, nu chiar nu poate fi la ce mă gândesc eu acum...
Nu am cum să fiu însărcinată. Mă sperie teribil acest gând și îmi simt mâinile tremurând, în timp ce lacrimile amenință să curgă.
Îmi ordon să nu fiu însărcinată! Șoptesc ca pentru mine și îmi învârt privirea prin salon. Tha-dam! Telefonul meu este așezat pe dulăpiorul din stânga mea. Fac un efort considerabil pentru a-l lua și apelez prima persoana care știu că ar avea timp să fie aici cu mine. Sau persoana care ar putea avea vină pentru starea mea de rău.
Recunosc soneria telefonului său care se aude de după ușa albă și îmi îndrept ochii spre ea. Imediat se deschide și bărbatul intră în salon cu o privire speriată.
- Ce faci? Ești bine? Se apropie de patul metalic în care sunt țintuită.
- Cred că da... De când ești aici?
- Nu am ținut cont de timp, dar cred că de vro două ore. Ia loc lângă mine pe un scaun și îl simt extrem de tensionat.
- Știi că după ce simptome am avut, îmi trec limba peste buze, este posibil să...
- Să fii însărcinată... Mă întrerupe și își trece mâna prin păr. Deci este destul de conștient. Să știi că oricum ar fi, face o pauză și își pune mâna peste a mea, suntem amândoi în asta!
- Poți chema o asistentă? Schimb imediat subiectul și se ridică imediat, apoi iese pe ușă.
Asta nu poate fi posibil! Nu pot avea un copil cu bărbatul căruia nici nu știu ce sentimente îi port. Adică știu, îl iubesc, este cel mai bun prieten al meu, dar nu este tocmai iubirea potrivită pentru a avea un copil împreună.
Încep deja să rog toți sfinții să nu fie adevărate temerile mele, când domnișoară îmbrăcată în alb mă salută politicos.
- Bună! Murmur când ea privește către fișele mele.
- Patricia Devis, în regulă, lipsesc două minute, analizele tale sunt gata, merg să le aduc. În momentul în care ea iese, Matei intră.
- Ce a spus? Pare mult mai tensionat ca înainte.
- S-a dus să aducă analizele. Se pare că vom afla în curând dacă ne-am semnat sentința la moarte. Ironizez și îl văd cum se încruntă.
- Pentru mine nu ar fi chiar o sentință la moarte. Încearcă să zâmbească, probabil pentru a mă oftica.
- Știi că va fi primul și ultimul copil dacă sunt însărcinată, nu? Ridic tonul și mă privește confuz.
- Nu îți dorești decât un copil, să înțeleg? Ori face pe-a prostul, ori este în momentul de față.
- Nu este vorba de ce îmi doresc eu! Este vorba de tine, dacă sunt însărcinată, tu domnule vei rămâne fără ce ai tu mai de preț! Încerc să nu țip și să nu încep să râd când îi văd reacția.
- De unde să știu eu femeie că tu nu te îndopi cu anticoncepționale? Nu asta fac toate femeile care nu vor să aibă surprize? Se învârte prin salon haotic și jur că dacă nu mă simțeam rău, pentru această replică, îl băteam.
- Tontule, cu câți bărbații m-ai văzut pe mine aici? Arunc cu telefonul după el, știind că îmi va părea rău. Nu știu dacă a reacționat la lovitură sau la replica mea, dar s-a întors și m-a privit fix.
- Vrei să spui că...
- Da, aia vreau să spun. Omule, sigur nu ai vro boală venerică dacă te bazezi doar pe pastilele femeilor? Buzele mele formează un 'o' perfect și îl văd trecându-și din nou mâna prin păr.
- De obicei folosesc prezervative, dacă mă anunțai dinainte, aș fi fost pregătit. Ia stai, tu tocmai m-ai acuzat că m-aș duce la curve? Pare atât de copil încât mă amuză.
- Nu, domnule nepregătit, chicotesc și îl văd din nou încruntat, dar cred că avem probleme mult mai serioase acum. Spun când asistenta intra din nou în salon cu un plic alb în mână.
- Aici am toate analizele. Îmi zâmbește și deschide plicul, apoi extrage o foaie a4 din el. După cum era de așteptat, anemia este destul de mare, lipsă de calciu...
- Scuzați-mă dacă sunt bădăran, este însărcinată sau nu? Matei foarte sigur pe el se apropie de tânăra asistentă.
Aceasta îi zâmbește și își lasă din nou ochii în foaie.
Clipele deveneau din ce în ce mai insuportabile. Timpul parcă refuza să mai funcționeze și nu mai reușeam să țin piept suspansului.
- Domnule îmi pare rău că vă stric entuziasmul, dar domnișoara Devis nu este însărcinată! Analizez de câteva ori ultima parte și piatra de pe inima dispare ca prin minune. Cine ar fi crezut că cea mai neagră zi se poate transforma atât de ușor în cea mai frumoasă?
- Oh, ce ușurare! Exclam fericită și atrag privirile celor doi.
- Va trebui să vă odihniți și să mâncați bine. Doctorița îți va scrie o rețetă și mâine dimineață vei fi externată. Mă informează, îi mai aruncă un zâmbet bărbatului și apoi iese din salon.
- Se pare că te place deja. Poate vrea să îți facă ea un copil. Mă amuz pe seama lui și îl văd strâmbându-se.
- Bine ai revenit printre oamenii vii! Mă ironizează și acum chiar nu mai am cu ce să arunc în el. Nici o problemă, voi ține minte și mâine va regreta toate momentele de astăzi în care a fost idiot.

În principiu am avut planificat să nu scriu despre rezultatele analizelor în acest capitol, dar m-am gândit la binele meu :)).
Oricum sper că v-am enervat puțintel la prima vedere!
Și mai am doar trei capitole de scris... Să mă bucur, sau să îmi pară rău? Nici eu nu știu...
Pun aici o foarte mică descriere a cărții pe care am început-o. Sper să fie pe placul vostru!
- Femeia care urăște bărbații -
" * Frumoasei Kelly, prosper om de afaceri, îi face curte soțul celei mai bune prietene. Invitată să își petreacă un week-end cu ei, Kelly, își angajează un bodyguard pentru a evita o nenorocire.
** Corpul îi fu cuprins de o căldură neobișnuită când el își lăsă gura, pentru a-i cerceta gâtul, cu buzele. Se gândi, încă odată, că nu știa ce se întâmpla cu ea ; cum se apropia Jack de ea, se topea toată ; dar mai bine zis, nu se topea, ci ardea, consumată de un foc care exploda în interiorul ei, exact ca acum. "
Vă pup!
-needitat.