Stay

Capitolul 51

- 51. 'cadoul'

Bagajele îmi sunt gata. După ce m-am asigurat de câteva ori că nu îmi lipsește nimic, mai arunc o privire în oglindă și sunt gata de plecare.
După prezentare, am vorbit cu Anna și se pare că am fost foarte convingătoare. M-a lăsat să plec timp de două săptămâni. Bineînțeles că imediat ce am ieșit din sediu am sunat-o pe prietena mea cea mai bună să îi comunic că în cel mai scurt timp voi fi lângă ea.
- Ești gata, little princess? Matei deja mă aștepta în holul bine luminat al apartamentului.
- Sper doar să nu fi uitat nimic important. Ştii,mereu când trebuie să călătoresc am prostul obicei de a uita câte ceva. Îl văd zâmbind și mă încrunt puțin. Eu tocmai i-am spus de ce îmi este frică și el râde de mine. Halal!
- Propun să nu îți mai faci atâtea griji. Să mergem, suntem deja în întârziere. Îmi ia bagajele și ieșim amândoi pe ușă. Se pare că nu este nimeni acasă, deci nu am de la cine să îmi iau 'la revedere'.

**
- În regulă, acum mai ai doar cinci minute și după ar trebui să ne despărțim. Din nou zâmbește, doar că acum o urmă de tristețe se vede în ochii lui.
- Chiar îmi pare rău că nu poți veni cu mine...
- Este în regulă, voi fi prins cu foarte multă treabă aici, deci timpul va zbura.
- Cred că trebuie să plec, vino aici! Întind brațele și îl îmbrățișez strâns. Îmi vei lipsi!
- Și tu mie, dar vreau să îmi promiți că te vei distra și că nu vei regreta nimic, ok? Nu slăbește îmbrățișarea și îmi sărută tâmpla.
- La ce te referi? Fac un pas în spate și îl privesc atent.
- Vreau doar să promiți, bine? Își lipește buzele de ale mele și murmur un 'promit' slab.

**
După aproximativ unsprezece ore de zbor și altă jumătate de oră petrecută în taxi până acasă. O masă copioasă alături de părinții mei, care au fost foarte încântați de sosirea mea, mă chinui să adorm. În vechea mea cameră nu s-au schimbat prea multe, defapt doar culoarea pereților, din rozul acela foarte deschis s-a transformat într-un crem superb.
Închid ochii și oftez. Cafeaua și energizante nu prea mă lasă să adorm, mâine voi arăta ca un zombi și chiar nu îmi doresc asta.

Bătăile din ușă mă fac să mă strâmb. Oh, se pare că deja s-a făcut dimineață.
- Patri, te-ai trezit? Vocea mamei face să îmi apară un zâmbet pe față. Se pare că este destul de hotărâtă să petreacă cât mai mult timp cu mine.
- Din păcate, da. Poți intra. Mă ridic în șezut și îmi sprijin spatele de perne. Verific telefonul și aflu că este trecut de oră zece.
- Încă ești în pat? Zâmbește când îmi vede fața adormită și se așează pe capătul patului.
- Am adormit înspre dimineață. Recunosc căscând.
- Te las zece minute să te pregătești și te aștept afară. Eu și tatăl tău ți-am pregătit o surpriză. Îmi sărută fruntea și părăsește încăperea.
O surpriză? Unde a fost ascunsă latura aceasta a părinților în copilăria mea?
Trag rapid niște haine pe mine, după ce am venit de la baie și ies încântată din cameră.
Se pare că ei chiar mă așteaptă afară. Deschid ușa de la intrarea rapid și rămân șocată când văd ce mă așteaptă în fața casei.
- Știm că nu este ziua ta încă, dar se apropie cu pași rapizi. Tata mă informează și râde când îmi vede reacția gen "ce.am.făcut.să.merit.asta".
- Dar, nu trebuia. Spun și mă apropii de frumosul Mercedes alb împodobit cu o fundă mare roz.
- Să înțeleg că nu îți place? Ochii mamei caută răspunsul pe față mea.
- Este minunată! Exclam și îi îmbrățișez pe rând. Vă mulțumesc!

**
După ce am luat prânzul cu ai mei și le-am mulțumit de mii de ori pentru cadou, mi-am spus că trebuie să văd ce poate această bijuterie de mașină. Un Mercedes Cls 63? De data asta chiar mi-au făcut o surpriză genială.
Ajunsă la locul unde trebuie să mă întâlnesc cu Mona și Alex parchez ca la carte și cobor.
Pășesc încrezătoare în cafenea și imediat două brațe mi se prind de gât.
- Nu pot să cred că ești aici! Mona mai entuziasmată ca niciodată mă lasă fără aer.
- Da, și mie îmi pare bine că te văd. Râd și îi sărut obrajii.
- Cât te-ai schimbat, Patri!
- În bine sper. Bună Alex! Îl salut pe viitorul soț al prietenei mele și el mă îmbrățișează.
- Acum că ai ajuns, sper să am timp să respir. Adaugă Alex și imediat primește un pumn în umăr din partea Monei.
- Să ne așezăm, avem multe de povestit! Mă trage de mână până la masa lor și mă așez pe scaunul de lângă ea.
- Și eu ar trebui să asist la discuțiile voastre? Se plânge Alex.
- Ai impresia că mă căsătoresc singură, domnule Mariș?
- OK, am înțeles. Își ocupă locul pe scaun și aprinde o țigară.

Mai întâi am vorbit despre mine, deși mi-a știut tot cursul vieții în ultimii ani, a vrut să îi mai spun odată totul cu lux de amănunte. Mai apoi despre stadiul în care a ajuns cu pregătirile, ca la final să îmi înmâneze o listă cu ce am de făcut eu.
- A, era să uit, mâine mergi cu mine să îmi cumpăr rochia. Își amintește în momentul în care ieșim toți trei din cafenea.
- Mi-ai dat atâtea pe cap de parcă aș face eu această nuntă. Oftez și îi fac să râdă.
- Îți vine și ție vremea. Adaugă Alex privindu-mă fix în ochii.
- OK, o să plec acum, ne vedem mâine! Îmi caut cheile mașinii în geantă.
- Nu-mi spune că aia este a ta.
- Ha? A, defapt da! De azi dimineață,poveste lungă. Te pup, pa! O las cu ochii în soare și pornesc motorul apoi plec rapid.

David povestește :

Stătea pe canapea și verificam plicurile primite, majoritatea fiind facturi. Plicul mai mare îmi atrage atenția și nu ezit să îl deschid. O altă invitație la nuntă. La naiba, m-am săturat de atâtea nunți.
Citesc conținutul rapid și rămân șocat când văd scris pe hârtie " Alexandru Mariș și Mona Brown". Wow, wow!
Scot telefonul rapid din buzunar și caut numărul lui Alex. Se pare că a ținut asta secret, nu a pomenit nimic de nici o nuntă acum câteva zile când ne-am întâlnit.
- Ce zici că faci?
- Prin oraș, tu?
- Tu de când până când te însori, frate?
- Deci a ajuns în sfârșit?
- Se pare că da... Serios, chiar trebuia să mă lași să aștept atât? Protestez și îmi aprind o țigară.
- Eh, mai ai timp să te pregătești. Îți dau o veste bombă acum...
- Ce mai e? O să fie și un botez cumva?
- Nu încă! Patricia s-a întors. Mă blochez pentru un moment.
- OK, ai vrea să formez un cuplu cu ea la nuntă?
- Nu m-ar deranja. Ți-am spus doar, nu vreau să fii ultimul care află.
- Bine, bine. Mai vorbim!
- Pa, pa! Închide și las telefonul pe masă. Aș părea extrem de tâmpit dacă aș suna să obțin o întâlnire... Dar, dacă ne-am întâlni accidental?

Pam-pam! Sper să fiți mulțumite dragele mele că l-am îndepărtat pe adorabilul Matei din ecuație. :))
Spor la citit, vă pup și o să revin repede cu următorul capitol.

-needitat.