Stay

Capitolul 50

- 50. ' dimineți'

Așa-zisa mea răceală mi-a adus beneficii. Câteva zile de lenevit și somn de voie dimineața mă încântă mai mult decât aș fi crezut.
Ceaiul meu s-a răcit de mult și nu mă mai încântă. Învârt haotic cu lingurița conținutul, din nou am rămas singură. Doar eu și gândurile mele.
David, tu îmi bântui mintea! Nu știu dacă am spus ce am gândit cu voce tare, dar oricum nu contează.

Cum se duce tristețea defapt? Nu cred că ştiu.Ştiu doar că se duce atunci când tu îi dai voie să se ducă.Te trezeşti într-o dimineaţă şi nu te mai doare. Te trezeşti intr-o zi singură ȋn pat şi pentru prima dată după mult timp te bucuri că nu trebuie să împarţi acele momente cu nimeni, că egoistă poţi să moţăi în cearşafuri, printre perne parfumate mângâiate de razele soarelui care se încăpăţânează să urce tot mai sus pe cer...Cred că durerea se duce atunci când îţi găseşti liniştea. Atunci când gândurile nu mai sunt încurcate precum firele unui ghem în mintea ta, atunci când totul e clar, când reuşeşti să-ţi aşezi amintirile în sertare şi găseşti firul Ariadnei într-un labirint în care nu demult nici nu te-ai fi încumetat să intri.

***
- Tu vorbești serios, honey? Entuziasmată la maxim aproape urlu în telefon.
- Foarte serios, îți va ajunge invitația, dar nu am mai avut răbdare. Am vrut să îți spun personal.
- Doamne, mă bucur enorm pentru tine!
- Revin cu un telefon, mă așteaptă Alex. Te pup! Mona își ia "la revedere", apoi închide grăbită nelăsându-mi timp să mai spun nimic.
Oh, chiar sunt profund uimită. Mona se căsătorește cu Alex, asta chiar este wow. Mai wow decât faptul că s-au mutat împreună când ea a trebuit să plece.
Cine ar fi crezut vreodată că prima mea iubire va ajunge să formeze o familie cu prietena mea cea mai bună.
Ceva timp mai târziu, după ce am luat prânzul cu Matei și ne-am certat puțin, am decis să fac un duș. Știu, după ce s-a întâmplat între noi, s-ar crede că formam un cuplu. În mintea mea nu este atât de ușor. Nu știu dacă îmi voi dori curând o relație bine închegată.
Îmi pieptăn părul după ce am tras hainele lejere pe mine, ca mai apoi să ies din cameră pentru a bea apă.
La mijlocul drumului, brațele lui mă lipesc de perete.
- Ce crezi că faci? Protestez și încerc să îl împing, dar fără șanse.
- Te țin în brațe?
- Dă-mi drumul. Încerc să par cât mai sigură pe mine.
- Ce este în neregulă cu tine? Face un pas înapoi. Acum câteva zile erai atât de apropiată și acum? Eu ce să mai înțeleg din toate astea?
- Păi... Mă bâlbâi privind în jos.
- De ce ești așa prostuță și rănești tot ce e in jurul tău fără să îți dai seama câte persoane ai lângă tine , câte persoane te iubesc și ar vrea să fie lângă tine fizic cât și psihic , chiar nu vezi câți băieți roiesc în jurul tău?Sau nu vezi cât de frumoasă ești ? Ce frumoasă ești când îți sclipesc ochii fericire , sau când zâmbești așa frumos , atunci ești cu adevărat frumoasă , dar nimeni nu te cunoaște cu adevărat , când plângi , sau când ești nemachiată , cu rimelul întins pe obraji și cu lacrimile care curg șiroaie pe fața ta albă ca laptele , catifelată și caldă. De ce să plângi când ai totul, totul îți este oferit pe tavă și tu ești tristă de parcă suferi într-un adânc ocean fără limite . Te zbați pe uscat , te descarci , plângi când nimeni nu te aude și nu spui nimănui despre tristețea din interiorul tău , despre ceea ce te macină , nu ai încredere în nimeni ? Atâtea persoane te-au dezamăgit? Acum parcă nu mai ești tu, fata de altădată când zâmbeai , când erai tu cu adevărat ! Te indragostesti atat de repede si suferi prea mult pentru o iubire care nu a existat. Gândește-te dacă ar vrea să te vadă cineva în felul ăsta , doar gândește-te. Cât despre mine... Da, Patricia, te iubesc! Face o pauză destul de mare în care mă privește atent și îmi șterge lacrimile cu palmele sale.
- Euu...
- Tu încă ești vizibil afectată de trecut. Oftează și se apropie din nou de mine. Te rog nu plânge acum! Îmi sărută fruntea.
- Nu sunt afectată de acel mesaj, ți-am spus deja asta. Sunt doar... Pf, nici eu nu știu cum sunt.
- Îți place doar să te joci?
- În niciun caz nu m-am jucat cu tine. Matei, țin la tine mult! Iartă-mă că sunt așa dar...
- Pot să te sărut? Se apropie periculos de mult.
- Ai putea încerca... Buzele noastre se întâlnesc din nou și îmi închid ochii pentru a savura momentul. Chiar dacă și eu îmi doream asta, nu aș fi vrut să o mai repet.

**
- Patricia la telefon. Apăs pe ecranul telefonului și îl duc la ureche.
- Și aici este Mona. Deja mi-o imaginez dând ochii peste cap.
Mă ridic și îmi trag cearșaful în jurul meu.
- Ce te face să suni atât de devreme? Înaintez către baie și îl aud pe Matei protestând că l-am părăsit.
- Crezi că movul este mai drăguț decât albastru? Vocea sa într-adevăr serioasă mă face să râd.
- Serios, Mona? Mă suni la această oră doar pentru a întreba ce culoare prefer? O dojenesc și ea oftează.
- Tu mai ești prietena mea? Urlă și strâmb din nas ducând telefonul mai departe de ureche.
- OK, ok! Spune-mi pentru ce ar fi aceste culori? Las cearșaful să cadă și îl înlocuiesc cu un halat de baie crem.
- Pentru decorațiuni, Patri. Off, tu chiar nu poți veni câteva zile aici? Chiar am nevoie de tine! Am vaga impresie că va începe din nou să se smiorcăie, sau poate chiar să plângă.
- Mona peste două zile am prezentare, până atunci nu îți pot promite nimic. Chiar îmi pare rău că nu pot fi lângă ea acum, dar deja am absentat destul. Poate voi putea merge după prezentare.
- Oh, sper să vii după. O să înnebunesc de una singură, știi Alex încearcă să mă ajute din răsputeri, dar nu prea îi iese.
- Sper să pot ajunge.

După un duș destul de lung, un pieptănat ca la carte și aplicarea unor creme ies din baie. Patul se pare că este destul de gol, cred că s-a plictisit să tot aștepte. Îmi trag rapid niște haine pe mine și ies din cameră. Niște cafea ar fi minunată acum.
- Hei, sunshine! Atât Matei cât și restul colegilor de apartament serveau micul dejun.
- Bună dimineața și vouă? Ce este azi? Ziua micului dejun în 'familie'? Îmi iau cana mea preferată și îmi torn cafea fierbinte în ea.
- Este sâmbătă, toată casa la cumpărături, îți amintești? Maria se hotărăște să mă scoată din ceață și ceilalți chicotesc pe seama privirii mele confuze.
- Oh, da! Se pare că nu am mai avut de mult o sâmbătă liberă. Mă așez pe singurul loc disponibil, lângă Matei, și primesc un sărut cald pe obraz.
- Și ai dormit bine, Patri? Îi aud glasul Dariei pentru prima dată pe ziua de azi.
- Sigur, de ce? Învârt cu lingurița în cafea pentru a dizolva zahărul.
- Cearcănele tale comunică opusul. Râde subtil și privește când la mine, când la vărul său. De ce știu exact unde vrea să ajungă?
- Te rog să încetezi! Ridic degetul împotriva ei și îmi dau ochii peste cap în timp ce Matei rânjește la farfuria din fața lui.
- Aha, știam eu! Exclamă victorioasă. Să-mi bag mințile, iar nu am ascultat. Trântește cana goală pe masă și mă face să vreau să o strâng de gât cu prosopul din dreapta mea.
- Să asculți ce? Intervine Edward,parcă atunci trezit din morți.
- Cuplul cel nou. Foarte sigură pe ea blonda îmi face din ochi și simt cum nervi îmi sunt întinși la maxim. Îi caut ochii lui albaștri cu privirea și îl observ foarte calm, lucru care mă enervează și mai rău. Nu e ca și cum aș fi singură în asta, nu?
- Dacă nu taci în momentul ăsta, uit că suntem prietene și te arunc pe balcon, ok? Seriozitatea din vocea mea o face să își mărească ochii și să mă privească fix.
- Ați putea să nu vă mai certați? În cele din urmă intervine și făt-frumosul cu care mi-am petrecut seara.
- Îîhhh! Exclam furioasă și părăsesc încăperea lăsând multe semne de întrebare în urma mea.

Aud bătăi în ușă și îmi trag jacheta peste umeri. Știu exact cine și de ce bate. Îmi iau geanta de pe pat și sunt gata de plecare.
- Nu am murit, ok? Anunț după ce mai aud două bătăi în lemn și deschid ușa.
- Credeam că ai adormit. Matei îmbrăcat într-o cămașă bleumarin și o pereche de jeansi negri, destul de strâmți, cu părul lui dezordonat care arăta minunat, stătea în fața mea. Patricia, nu te mai holba! Subconștientul meu mă scoate din tranșă și dau negativ din cap.
- Acum îmi poți face loc să trec? Evit să îl privesc în ochii și spun pe un ton neutru.
- Eu chiar nu mai pricep... Chiar ai dublă personalitate? Seara trecută ai fost foarte drăguță cu mine, dar imediat ce s-a făcut dimineață, te-ai transformat într-o persoană mai rece decât Antarctica.
- Îmi ceri explicații acum?
- Aș cam avea dreptul să aflu ce vrei defapt, nu? Își rezemă corpul de tocul ușii și continuă să mă privească.
- OK, explicații să fie! Îi prind chipul în mâini și îl trag spre mine, ca mai apoi să îl sărut apăsat.
- Uhuuu! Artificiile mai lipsesc. Aud din nou vocea care mi-a stricat dimineața, dar nu mă dezlipesc din sărutul care pare să mă facă fericită.

Am revenit cu un capitol, din nou slab. Inițial am vrut să scriu acest capitol din perspectivă lui David, dar am scris, am șters, am scris, apoi iar am șters și tot așa.
Vă cer îndurare și de această dată! Am în cap doar idei referitoare la final care, din păcate, sau din fericire se apropie cu pași rapizi.
Vă mulțumesc și de această dată, suflete dragi! :*