Stay

Capitolul 6 ;

-6. ' Avem ceva de rezolvat'

- Ce anume îți fac ? Întreabă bâlbâindu-se puțin.
- Mă scoți din minți dându-mi ordine. Trântesc mâna pe volan și îi arunc o privire.
- Nu îți dau ordine ... doar îmi pasă, de mine , asta vreau să zic . spune și își întoarce imediat privirea.

Se lasă din nou tăcere peste noi până ajungem în fața clubului.
Caut un loc de parcare , apoi ne dam jos și o luăm spre grupul care ne așteaptă .
- Ați ajuns mai repede. se trezește Eric să comenteze.
- Mda , Robert nu a ajuns?
- Nu , îl așteptăm încă...

În cinci minute ajung și întârziații și intrăm în club , agitație infernală. Reușim cu greu să ajungem la o masă liberă .

Patricia povestește:

Mă simt atât de în plus. Până și David se tot fâțâie pe aici și vorbește cu toate fetele . Alex nu răspunde nici măcar la un mesaj, ce naiba o fi cu el ? Din cauza Monei am ajuns să stau aici înțepenită pe canapea și mai mult, să îl văd și pe el.

De ce se comportă așa aiurea? Acum țipă să-l las în pace și imediat mă întreabă de viață mea personală .Cine să-l mai înțeleagă ?
- De ce stai aici singură ? mă întrerupe Mona din gândit .
- Păi nu prea am ce face .
- Hai la bar să bem ceva .propune luându-mă de mână .
- Nu prea am chef...
- Te rog, nu-mi place să te văd aici singură..
- Bine , haide . spun ridicându-mă de pe canapea.
Drumul până la bar a fost o adevărată aventură. Este așa o aglomerație aici , dar ajungem într-un final.
- Ce e cu tine , Patri?întreabă Mona îngrijorată .
- Ce să fie? zic sorbind din pahar.
- Ești cam abătută în ultimele zile...
- E doar chestia asta cu Alex...în ultimul timp nu-i prea pasă de mine , de fapt nu-i pasă de noi.
- Nu știu ce să zic , poate are probleme.
- Ar trebui să vorbească cu mine , dar lasă asta, zi-mi de Robert.
- Păi ai observat, am filtrat la cafenea, după ce ai plecat tu cu David , am ieșit și noi să ne plimbăm și m-a sărutat.E așa drăguț !
- Ai mare grijă cu el , nu vreau să te facă să suferi.
- Stai liniștită . Dar tu și David?!
- Eu cu David?? întreb mirată aproape înecându-mă cu licoarea din pahar .
- Vă certați într-una, sau mai mult vă tachinați. zice asta chicotind.
- Eu cu el ?? Fii serioasă , știu la ce te referi și nu va fi niciodată , suntem total diferiți.
- Nu îmi sări așa în cap, era o părere .
Tac și-mi termin băutura din pahar, apoi mergem spre canapea .
- Ce bună ești, pisi ! aud o voce bărbătească apoi simt o mână atingându-mi fundul.
- Marș, dobitocule! strig aruncându-i o privire urâtă .
- Ce tare ești în gură , zdreanțo.
- Pe cine faci tu zdreanță, mă ? aud vocea lui David și în următoarea clipă îl văd lovindu-l pe acel individ.
- David termină , te rog. zic trăgându-l de mână.
- Idiotule , te mai dai șmecher acum?țipă nervos și individul pleacă de acolo fără să mai spună nimic .
- Ești bine? se întoarce spre mine și vorbește calm.
- Sunt . Nu merită atâta scandal.
- Voi de ce vă plimbați singure pe aici?
- Am fost până la bar , nu credeam că avem nevoie de însoțitor , mersi oricum.
- Patricia ,trebuia să îmi spui că ai nevoie de ceva. îmi reproșează și mă simt ca un copil mic .
- Pai , trebuie să îmi fii dădacă?
- Tu crezi că dacă ai păți ceva Alex mi-ar ierta-o?
- Voi de ce vă certați acum ? intervine Mona.
- Nu ne certăm , dragă , eu îi spun adevărul doar . răspunde David foarte calm. Mergi cu mine până la bar Patricia? întreabă pe același ton și abia atunci îmi dau seama că încă îl țin de mână .
- Mona te descurci să ajungi la Robert ?
- Sigur , mai sunt 2-3 pași.

David mă prinde mai bine de mână și mă trage dupa el. Ajungem la bar și îmi oferă un pahar cu whisky , cred .

- Mulțumesc. De ce am venit aici?
- Să bem ceva , să ne relaxăm... ai nevoie de asta la fel ca și mine .
- Mă rog , o să beau doar paharul ăsta .
- Nu ții la băutură , ha ? întreabă aprinzându-și o țigară.
- Nu prea consum deobicei.
- O țigară dorești ? întreabă uitându-se la mine așa cum se uită în zilele când mă vizita la spital .
- Nu fumez , știi asta. răspund uitându-mă la el cu ochii mari.
- Poate vrei să înveți.
- Nu mulțumesc...

Suntem deja la al treilea pahar , m-a convins chiar dacă am spus că nu beau decât unul. Ușor , ușor gândirea mea lucidă mă cam părăsește.

David povestește:

De vro jumătate de oră suntem la bar. Deși nu vorbim, pare că ne înțelegem din priviri. În momentul ăsta mi-aș dori să o sărut, sincer.
Cred că s-a amețit destul de bine, deoarece mă privește fix, zâmbind drăcește.
- Ce faci? Întreabă când o iau de mână și o trag ușor după mine.
- Avem ceva de rezolvat. Răspund clar și mă îndrept către ieșire.

Ajunși afară o trag într-un loc mai retras. Suntem doar noi doi. Ea mă privește cu ochii săi mari și negri parcă întrebându-mă ce căutăm aici .
- De ce-mi faci asta ? Mă apropii din ce în ce mai mult de ea, parcă nereușind să îmi țin emoțiile în frâu.
- Ce îți fac iar ?
- Mă înnebunești.
- Cu ?!
- Cu atitudinea și comportamentul tău...
- Nu cred că ți-am făcut eu nimic .
- Ba da , mi-ai făcut multe... apoi inevitabilul se produce .Mă apropii de ea și mai mult, lipind-o de perete și buzele mele se lipesc de ale ei . Ea îmi răspunde la sărut imediat și simt că-mi iau zborul într-o lume a mea și a ei.
Dar momentul pare a fi stricat de conștiința mea, care apare și dispare când vrea.
- Uite ce-mi faci ! țip la ea, dau cu pumnul tare în peretele dur și plec grăbit spre mașină.
Bravo, Davide! Acum chiar ai dat-o în bară rău de tot.

Patricia povestește:

Încerc să mă dezmeticesc. Deodată tot alcoolul pare să îmi părăsească organismul și creierul meu începe să funcționeze normal.
Ce naiba am făcut? Tocmai am răspuns nestingherită la sărutul lui? Tocmai l-am sărutat pe cel mai bun prieten al iubitului meu.
Tipul ăsta chiar este un imbecil! Un imbecil frumos, ce-i drept. Lacrimi mici se preling pe obrajii mei și merg grăbită spre primul taxi pe care îl zăresc.
Din nou ma sărutat și a fugit. Ori este cel mai laș, ori joacă un joc gen "sărută și fugi".

*  trei zile mai târziu *

Luni începe școala.
Zilele astea am preferat să mă închid în casă. Nu am avut chef de nimeni și de nimic, dar se pare că nu pot face asta la nesfârșit. După tradiția idioată, odată cu începerea școlii va avea loc și un bal, la care sunt nevoită să merg. În concluzie trebuie să merg la cumpărături.

Relația mea cu Alex se pare că a dispărut. Nu am mai vorbit deloc, nici nu s-a obosit să mă caute sau să îmi trimită un amărât de mesaj. Dar nu mă plâng deloc. Poate e mai bine așa, deși adevărul este că îmi lipsește puțin.

Cred că în aceste zile mai mult mi-au zburat gândurile la David, din păcate.
Cred că îmi este dor de el, dacă este posibil așa ceva. De fapt, nu știu, dar stările mele sunt destul de ciudate.

Cred că ar trebui să vorbesc cu cineva despre toate astea și cred că știu și pe cine o să plictisesc cu trăirile mele.