Stay

Capitolul 10 ;

-10. '... în fiecare noapte cu gândul la ea'

- Nu prea am nici un chef de nimic. Dacă voi fi în stare... adaug fără prea mult entuziasm. Și când te gândești cât am așteptat să înceapă școala.
- Vei fi .. Apropo , nu îți deschide încă telefonul  , Alex te suna disperat. chicotește și se așează pe canapea.
- Wow , a înviat?
- Se pare că da. Ma rugat să-l ajut sa te împace . Ce prost ! își dă ochii peste cap și se joacă cu o șuviță de păr.
- Și dacă l-aș ierta ? nesiguranța din vocea mea se simte.
- Îți e bine lângă el ? își mută privirea asupra mea și după expresia de pe chipul ei îmi dau seama de seriozitatea întrebării.
- Nu știu ce să spun. Cândva mi-a fost. îmi contrazic gândurile și sentimentele.
- Asta e alegerea ta.  Fă ce este mai bine pentru tine.
- Trebuie să mă gândesc foarte bine, nu?
- Auzi ? Te-ai gândit vreodată la tine și la David , ca și cuplu?
- Zilnic , cred. oftez lung și închid ochii preț de câteva secunde.
- Și dacă l-ai face să te iubească?afișează un zâmbet cu subînțeles.
- Cred că glumești. Dragoste cu sila nu se poate.

David povestește:

Am scris un mesaj de cel puțin zece ori. De fiecare dată l-am șters. Nu îi pot trimite un mesaj în care să îi spun că îmi pare rău. Nu e ca și cum am întârziat cinci sau zece minute la o întâlnire.

Sunt atât de fricos? Nu am curajul să o sun să îi explic cum sta treaba? Ce tot zic eu? Ce aș putea să îi explic? Eu nu sunt în stare să îmi explic mie ce se întâmplă. Sunt un laș în ceea o privește pe ea. Un foarte mare laș.

Pe cine să înjur ? Pe cine să dau vina pentru această situație ? Mda, destinul e de vină . Sau poate e doar vina mea?  Ce e cu trăirile și stările astea ale mele? Îmi place fata asta. Îmi place extrem de mult, dar mă face să îmi pierd controlul în fața ei.
Totuși , să o sun , sau nu ? Da , o sun !
Apăs butonul și pun telefonul la ureche.
- Da ? vocea ei îmi face inima să tresară.
- Sunt David . Nu-mi închide , te rog ! mă bâlbâi rapid știind că asta e singura mea șansă de a o face să vorbească cu mine.
- Ce vrei ? întreabă tăios după câteva clipe de tăcere.
- Uite , trebuie să lămurim anumite chestii. Ne putem vedea ? îmi iau inima în dinți și o întreb.
- Ce crezi tu că mai avem de lămurit ? Tot ce a fost de spus , s-a spus, ok?Adică eu am înțeles totul. explică clar fără vreo urmă de regret.
- Patricia , uite, dă-mi zece minute. Vreau să îți explic totul . o rog contrazicând orgoliul meu.
- David , e prea târziu ca să mai lămurim ceva. M-am împăcat cu Alex. închide imediat telefonul.
Rămân un timp cu telefonul la ureche , apoi mă dezmeticesc și îl arunc în perete . Ce dracu' se întâmplă cu mine? Fata asta tocmai mi-a făcut inima bucăți ? Cum e posibil așa ceva?

2 luni mai târziu ;
Patricia povestește :

"Știi că eu ,te caut mereu .. Minutele din viața mea se scurg .. Dar poate pe drum , va fi o poză de album "

Astăzi l-am văzut. Bineînțeles că m-am certat cu inima. Nebuna a început să bată atât de tare. Dar el era în fața școlii vorbind cu niște amărâte de clasa a noua. Părea chiar fericit. Fără griji. Se pare că eu sunt singura care și-a pierdut nopți întregi plângând , făcându-și fel și fel de planuri. Mi-am imaginat cum ar fi povestea noastră. Mi-am imaginat c-am putea fi fericiți împreună. Cât sunt de proastă! De ce mi-aș imagina toate astea ? De fapt, cred că asta îmi doresc.

Am stat de multe ori și m-am întrebat de ce m-a sunat atunci. Ce ar fi trebuit să îmi explice? M-am speriat atunci și l-am mințit.

A trecut atâta timp și eu tot nu mi-am revenit. Amintirea lui încă mă bântuie peste tot. Încerc să lupt cu asta, dar când lupți cu tine însăți nu poți folosi armele.

Mona m-a  înnebunit cu tot felul de băieții. De curând a vrut să mă cupleze cu un boboc.
De ce nu îmi este și mie la fel de ușor cum îi este lui ? De ce trebuie să fiu eu atât de... Atât de nici eu nu știu cum. Îmi vreau viața înapoi!

David povestește :

Fac un salt, demn de aplauze, în pat.  În sfârșit apuc să mă odihnesc puțin. Pot spune că am avut o săptămână extrem de plină. Tata lipsește de mai bine de 3 luni și mama pur și simplu nu mai face față, singură cu un copil mic și cu o firmă.

M-am hotărât să o ajut mai mult. Măcar am cu ce să îmi ocup timpul. Dacă am activitate ea nu îmi mai aleargă prin cap.
Adorm în fiecare noapte cu gândul la ea. Din vise nimeni nu mi-o poate lua. Nu știu cum e posibil așa ceva. Nu înțeleg ce mi-a făcut.

Astăzi am văzut-o. Nu era aceeași fată pe care o cunosc. Părea tristă. Nu avea nici o urmă de expresie pe chip. Nici măcar o sclipire în ochii.
Oare cum mi-ar fi fost acum dacă mă asculta atunci? Sau mai bine zis, aș fi avut curaj să îi spun ce trezește în mine?

Nu, nu asta nu este iubire!  Nu poate fi iubire.

- David ? vocea mamei se aude din spatele ușii de lemn.
- Intră! mă ridic în capul oaselor și încerc să o alung pe ea din gânduri.
- Ce faci? se apropie de pat afișând un zâmbet imens. Un zâmbet molipsitor chiar.
- Mai nimic.
- Ce e cu tine? se așează lângă mine și îmi prinde mâna în a sa.
- Ce e cu mine? îmi fixez privirea pe mâinile noastre. Evit să o privesc.
- Uite , vezi! Îmi răspunzi la întrebare cu o altă întrebare . Ai crescut tu , dar , tot "băiețelul" meu ești și pot simți atunci când încerci să ascunzi ceva, sau atunci când nu ești în regulă.
- Nu am nimic, mamă. dezaprobă din cap și mă privește în ochii citind în ei ca într-o carte deschisă.
- David , știu că tatăl tău te-a învățat să nu arăți niciodată că ești trist sau dezamăgit. Sunt mama ta și cred că ai nevoie de cineva cu care să vorbești . E ceva bizar cu tine de ceva timp , mă cam îngrijorezi. zâmbetul îi piere de pe chip și își plimbă mâna pe obrajul meu acum.
- Mamă , uite... sunt bine! Chiar nu ai de ce să îți faci griji . Sfaturile primite de la tata m-au ajutat mult și bineînțeles că le voi urma tot timpul. îi sărut mâna și ea se uită la mine cu regret.
- Nu cred că ai înțeles exact ceea ce a vrut să îți spună tatăl tău.
- Nu o să îți spun nimic.
- Aha, deci e ceva . abia după ce am aruncat cuvintele mi-am dat seama că m-a cam dat de gol.
- Mamă , eu nu sunt slab! Adică așa cred.
- Am spus eu asta? E clar că ceva te apasă. Tu nu mai ești David care erai. Tu nu te mai cerți cu mine ,tu mă ajuți , tu mergi aproape zilnic la facultate.
- Și asta este ceva rău ? ridic o sprânceană curios și nu o las să  își termine discursul.
- De ce nu mă lași să termin? ridică puțin tonul și un deget împotriva mea.
- Bine,termină! îmi dau ochii peste cap știind că nu voi scăpa curând de gura ei.
- Tu ești mult prea gânditor și abătut în ultima vreme. Se vede clar că ești afundat într-o problemă. se pare că femeia asta mă cunoaște mult mai bine decât credeam.
- Bine , cum spui tu..pot să pun și eu câteva întrebări?
- Sunt aici să îți răspund. din nou îmi oferă un zâmbet cald.
- Tata era ca mine când v-ați cunoscut? scuip cuvintele rapid pentru a scăpa de povara întrebării.