Stay

Capitolul 58

- 58. 'fel și fel de oameni'
Patricia povestește:

Arunc geanta cât colo imediat cum intru în apartament. Fișele pe care le-am avut de semnat ca să pot ieși din spital și sfaturile doctorilor m-au obosit. Oh, eu cred că, defapt, m-am născut obosită și trăiesc pentru a mă odihni.
- Un ceai, my lady? Mă ajută să îmi dau jacheta jos, branula prin care mi se va administra calciu nu prea mă lasă să mă mișc în voie.
- Mi-ar prinde mai bine o cafea. Mă așez pe un scaun și îmi privesc telefonul cu display-ul spart plină de regrete.
- Cafeaua ți-a fost interzisă, deci rămânem la ceai. Adaugă și-mi dau nemulțumită ochii peste cap. La ce te gândești? Se pare că ești tare departe de realitate...
- Mă gândeam dacă să te bat prima dată sau să îți vorbesc. Bat cu degetele în masă și el se așează în fața mea.
- Prefer să îmi vorbești mai întâi, știi, m-ai putea ucide fără să îmi spui ce ai pe suflet. Mă ironizează, dar nu simt nevoia de a mă răzbuna.
- Ce se întâmplă dacă îți deschizi inima?
- Te vindeci! Răspunde scurt și își trage scaunul mai aproape de masă. Își trece mai apoi mâna prin păr, semn că este îngrijorat.
- Pot să încep cu mulțumirile? La final nu garantez că te vor mai interesa... Schițez un zâmbet, ca mai târziu să îmi dau seama că nu își avea rostul. Ok, încep după ce mă aprobă din cap, îți mulțumesc pentru că mi-ai fost mereu alături și că m-ai ambiționat, dacă nu erai tu nu cred că ajungeam aici.
- Bine, gata cu mulțumirile, treci la subiect! Mi-o zice fără prea multă delicatețe.
- Doar ascultă-mă, după ce termin poți spune orice... Imagini din trecut îmi reapar în minte. Cam așa i-am spus și lui Alex atunci când m-am despărțit definitiv de el. Poate ăsta este modul meu, nu mă poate judeca nimeni...
- Sunt ochii și urechi. Își pune coatele pe masă și își sprijină capul în palme.
- Îmi pare rău că nu ți-am spus tot ce trebuia să îți spun la momentul potrivit. Îmi pare rău că te-am luat ca pe ceva de la sine înțeles, ca și când tu ar fi trebuit să fii lângă mine orice s-a fi întâmplat. Am avut impresia că voi putea rămâne mereu lângă tine, că nu voi pleca niciodată. Eram așa sigură de tine, că noi avem un viitor împreună, dar uite că acum nu mai sunt atât de sigură.
Nu am înțeles niciodată de ce ai ținut atât de mult la mine, de ce ai rămas lângă mine chiar și atunci când nu meritam. De ce mă iubești în ciuda faptului că sunt de neiubit? Sau poate că tu ai văzut în mine ceva ce alții nu au putut să vadă și de asta nu m-ai lăsat când am meritat.
Se spune că te gândești înainte să adormi la persoana pe care o iubești. Dar eu nu reușesc să mă gândesc la tine și îmi pare nespus de rău pentru asta. Pur și simplu am crezut că voi trece peste, dar nu pot.
Tot ce fac este să mă gândesc tot timpul la ce am făcut greșit, regretele îmi mănâncă din inimă, o învinovățesc, biata de ea și o lasă goală, seacă și fără nici o vlagă.
Mi-am zis cândva că ar trebui să scriu despre tine ca personaj principal în povestea mea, dar oricât aș încerca, nu pot.
Și cel mai aiurea îmi este că, mi-am dat seama de toate astea după ce m-am întâlnit cu el. Îmi pare rău, Matei, dar nu pot să îți mai dau speranțe false. Lacrimi, din nou se scurg lacrimi pe obrajii mei. Îl văd ridicându-se și făcând pași lenți în direcția mea.
- Nu trebuie să plângi, bine? Se așează în genunchi lângă mine și îmi șterge lacrimile. Patricia, suntem mult prea tineri pentru atâta durere!
- De ce? De ce continui să fii atât de bun cu mine? Țip și îi îndepărtez mâinile.
- Am petrecut mult timp cu tine și recunosc că a fost una dintre cele mai bune perioade ale mele. Am fost fericit, chiar dacă tu mă considerai doar un prieten. Am fost fericit atunci când te-am putut ajuta, atunci când ai plâns pe umărul meu, chiar și atunci când mă certai. Zâmbește și îmi ia mâinile în ale sale. Uite, little princess, vreau ca tu să fii fericită! Chiar dacă asta înseamnă să fii departe, bine?
- Îmi pare rău, Matei! Îmi pare rău că nu pot să te iubesc deși tu ești un om minunat...
- Să nu îți pară rău de nimic, bine? Ridică capul, prințeso, că-ți cade coroana! Îmi ridică bărbia cu un deget și îmi zâmbește din nou.
Oameni... Există fel și fel de oameni, unii insistenți, alții delăsători, alții cu capul în nori, tot felul. Dar, omul care stă în fața mea acum este unul dintre cei mai minunați oamenii pe care i-am cunoscut. Deși a dezvoltat sentimente profunde pentru mine îmi dă libertatea de a fi fericită.
Se pare că eu nu sunt capabilă să mai iubesc pe altcineva după David...

***
- Ce vei face cu modeling-ul? Mă privea profund în timp ce îmi pieptănam părul.
- Mi-aș dori să știu.. A devenit parte din viața mea, la fel cum ai devenit și tu. Mă uit la el în oglindă și îl văd confuz.
- Știi ce vrei, defapt?
- Dacă îți spun că nu știu,mă crezi?
- Întoarce-te acasă! Se pare că îți este mult mai dor de ea, sau de cei de acolo, decât crezi tu. Fiecare părticică din tine tânjește de când te-ai întors.
- De când mă cunoști mai bine de cât mă cunosc eu?
- De când ai început să te deschizi față de mine. Brațele lui îmi înconjoară umeri și îmi las capul să se sprijine de pieptul lui.
- Dacă nu e bine ce fac? Dacă doar mi se pare că încă îl iubesc?
- După atâta timp să ți se pară doar? Nu cred... Par sentimente puternice ce porți tu pentru el.
- Matei?
- Da?
- Știi că putem rămâne în continuare prieteni, da?
- Voi fi lângă tine și de acum în colo când vei avea nevoie!

Plictisitor? Da, este!
Îmi pare rău de întârziere, pur și simplu nu m-am înțeles cu timpul. Florinow, era mai simplu dacă Matei fugea cu tine după ce te cunoștea, dar nu am vrut să fie geloși ceilalți actori de pe aici :)).
Așadar, au mai rămas două capitole, care vă rog să mă credeți pe cuvânt sunt extrem de greu de scris. La final nu este loc de greșeli, zic eu. Așa că vă cer puțin mai mult timp de această dată pentru următoarea postare.
Vă pup și vă mulțumesc pentru că sunteți aici! Lectură plăcută :*
-needitat.