Stay

Capitolul 44

- 44. 'Mona&Alex'

Bate la ușă și așteaptă cuminte până el deschide. Zâmbește timid și bărbatul îi oferă o îmbrățișare.
- Te aștept de mult! Șoptește și îi sărută tâmpla.
- Traficul este infernal. Îl informează și pășesc amândoi în apartamentul bărbatului.
- Ceva de băut? O întreabă în timp ce ea se face comodă pe canapea.
- Am un deja-vu. Râde și îl face și pe el să zâmbească.

Își freca mâinile stresată și își formula cuvintele în minte.
- Știi că voi pleca, nu? Aruncă întrebarea pentru a pregăti terenul.
- Știu. Nu o privește în ochii deși ea își dorea acest lucru.
- Știi, alaltăieri l-am convins pe David să meargă la aeroport pentru a-și lua la revedere de la Patricia. A fost un moment teribil.
- Din câte am văzut David este destul de afectat de plecarea ei.
- Sincer am simțit eu o durere văzându-i acolo.
- Ce să spun? Despărțirile sunt grele. Răspunde destul de sec.
- Să revenim la subiectul nostru. Vreau să ai grijă de tine și să știi că ești un om bun, Alex! Îi mângâie obrazul și el o privește atent.
- Deci renunțăm?! Privirea îi îngheață și ochii lui albaștri par triști.
- Ce a fost între noi nu prea a fost o relație, nu?
- Mona, știu că am greșelile mele, știu și că uneori sunt imatur, dar chiar am început să țin la tine. Clipește des și dezvăluirile lui o lasă mută.
- Asta nu schimbă situația, voi pleca și sunt deacord cu Patricia, iubirea la distanță nu se poate menține, mai ales în situația noastră. Își dă ochii peste cap încercând să oprească lacrimile.
- De ce toate trebuie să ieșiți din viața mea când încep să clădesc sentimente? Cum să mă mai încred eu în povești de iubire? Privirea lui o arde și îi stârnește fiori pe șira spinării.
- Deci aici este vorba și de ea. Spune cu o oarecare dezamăgire în glas.
- Bineînțeles, Mona! Știi cum este să îți dai seama că iubești pe cineva și acel cineva să îți spună că îl iubește defapt pe prietenul tău cel mai bun? Îți garantez eu că nu știi. Știi cât de greu este ca mai apoi să o iei de la capăt cu iubita unui bun prieten? Și știi cât de greu este să îți dai seama că acumulezi sentimente pentru acea persoană pe zi ce trece?
- Eu... Începe să se bâlbâie în timp ce lacrimile se prelingeau pe obraji palizi.
- Ca mai apoi, când în sfârșit reușești oarecum să dai tot trecutul deoparte, persoana la care ții să plece pur și simplu din viața ta.
- Alex, nu ai dreptul să reacționezi așa având în vedere că până în momentele de față nu mi-ai dat nici un motiv de a rămâne. Ai continuat să îți trăiești viața ca și cum nu ai avea nimic de a face cu mine. Ridică tonul și își îndepărtează lacrimile de pe față.
- Poate că nu am un motiv, dar asta am vrut să spun. Nu am nici un drept să te acuz pe tine de tot răul din viața mea, așa cum nici tu nu ai nici un drept să mă acuzi pentru faptul că mă marchează în oarecare măsură deciziile Patriciei. Ea este trecutul și mereu va fi acea teamă că femeia de lângă mine va pleca cu unul mai bun.
- Eu nu sunt Patricia.
- Tu mă părăsești înainte de a începe ceva. Uite nu am fost până acum destul de bun, dar propun să mă ajuți tu să fiu. Nu vreau să fiu doar bun, vreau să fiu cel mai bun pentru tine. Îi strânge mâinile în ale sale și depune un mic sărut pe încheietura uneia.
- Zarurile au fost deja aruncate, eu voi pleca, totul este plănuit. Închide ochii refuzând să îi mai vadă ochii rugători.
- Dar dacă aș veni cu tine?
- Poftim? Îl privește uluită nereușind să își dea seama cu adevărat ce îi spuse.
- Dacă aș merge cu tine și am locui împreună, am putea avea o relație? Vorbea cât se poate de serios și această decizie părea a fi ultima lui speranță.
- Nu trebuie să renunți la viața ta.
- Ai putea deveni tu viața mea. Inima îi tresări și pulsul îi crescuse instantaneu. Putea vorbi serios?
- Dacă te voi dezamăgi?
- Aș vrea să devin atât de bun încât să nu mă dezamăgești. Să devenim perfecți unul pentru celălalt.
- E o nebunie! Exclamă și se ridică în secunda doi în picioare.
- Hei, tu simți ceva pentru mine? Îi blochează drumul și își așează mâinile pe umeri săi.
- Bineînțeles! De ce ți-aș fi dat motive dacă nu, dacă nu țineam la tine?
- Atunci lasă-mă să vin cu tine și să începem o relație în adevăratul sens al cuvântului. Promit că nu te voi dezamăgi!
- Promiți?!
- Îți promit! Îi oferă o îmbrățișare și înțelese răspunsul ei fără un 'da' concret.

***
Pașii grăbiți ai blondei pe alee spărgeau liniștea din cimitir. Știa exact unde mergea și părea să fie foarte sigură pe ea. Picuri de ploaie îi atingeau obrajii, dar câteva picături nu o împiedică pe ea, își spuse când coborâ din mașină.
- Iubitule, iartă-mă că nu am mai trecut de mult. Așeză cu grijă buchetul de flori în vaza și aprinde candela cu ajutorul unui băț de chibrit. Sinceră să fiu mi-a cam fost rușine să vin la tine după ce m-am aruncat în brațele prietenului tău. Îi privea atent poza de pe crucea de marmură și i se adresa de parcă era în fața ei.
- Am venit să îți cer iertare și să îți mai spun că orice ar fi tu vei rămâne mereu aici, își puse mâinile pe piept și își păstrează privirea în direcția pozei în care el zâmbea. Avea și ea acea poză cu el. O purta mereu în portofel. Vreau să îți mai spun că nu am vrut să ajung aici, dar cred că îl iubesc. Te rog să nu fii supărat pe mine! Vei fi îngerul meu păzitor și te voi iubi mereu. Suspină și își șterge lacrimile. Nu vreau să fac o dramă din asta, știu că ție nu ți-ar plăcea. Sper doar că ești bine acolo unde ești și sper că nu te-am dezamăgit. Eu îți promit că voi fi bine! Își șterge din nou lacrimile, zâmbește fotografiei, apoi se îndepărtează de mormânt.
Începea să se simtă mai bine. Făcuse într-un fel pace cu trecutul și era pregătită pentru ce va urma. De mâine avea să înceapă o nouă viața alături de cel care îi oferea acum o oarecare siguranță.

Un capitol de care nu sunt foarte mândră, dar care își are locul aici pentru a face legăturile cu ceea ce se va întâmpla.
Vouă vă place acest cuplu?
Vă pup și vă doresc lectură plăcută! *Ohh și vă aștept părerile.