Stay

Capitolul 36;

-36. 'prințeso'

Patricia povestește:
Razele soarelui îmi creează un oarecare disconfort. Se pare că nici bine nu am adormit și deja trebuie să mă trezesc. Noaptea trecută m-am pierdut în gânduri, planuri și idei. Am privit bărbatul de lângă mine minute în șir și mi-am imaginat reacția lui dacă ar afla de Matei. Ok, nu e ca și cum l-aș fi înșelat, dar vestea că am un admirator îl va scoate din sărite. Este extrem de impulsiv și orgolios, poate chiar și gelos.
Îmi întorc privirea spre partea în care ar fi trebuit să îl găsesc pe el, dar realizez că lipsește, deși este încă foarte devreme. Îmi forțez ochii să se deschidă complet și caut prin toată încăperea. Nici urmă de vreo altă persoană. Înjur printre dinți și mă ridic leneșă din pat. Iau telefonul de pe noptieră și îl deschid. Pentru prima dată l-am închis pe timpul nopții pentru a nu avea surprize neplăcute. Și nu, nu sunt deloc mândră de asta. Cum mă așteptam, e mult prea dimineață. Ceasul indică abia șase și patruzeci și cinci de minute.
Pășesc agale către bucătărie, chiar am nevoie de o cafea tare. Îmi găsesc cana preferată pe masă plină cu cafea călduță, alături de un bilet. Prind hârtia între degete și o deschid.
" Bună dimineața, iubito! Îmi pare rău că a trebuit să plec atât de devreme. Îmi pare rău că nici astăzi nu mi-am făcut timp să te duc la școală. Știu, am promis, dar astăzi chiar am o întâlnire foarte importantă. Să ai grijă de tine, te iubesc! "
Zâmbesc pentru simplul motiv că nu ma uitat complet, dar lipsa timpului împreună mă macină. Aproximativ în fiecare seară ajunge târziu și mor de oboseală, ca mai apoi să plece cu noaptea în cap. Oftez și duc cana către buze. Îmi voi termina cafeaua, voi face un duș și voi pleca la școală. Nici nu pot crede că în mai puțin de o lună se va termina încă un capitol din viața mea. Voi susține examenul de bacalaureat și booom, voi ajunge la facultate. Toate acestea erau planificate încă de pe vremea când eram micuță. Ceea ce nu aveam în plan atât de rapid era o relație atât de serioasă.

**
Pășesc rapid pe lângă vitrinele magazinelor susținând dosarul greu în mână. Am de cumpărat câte ceva, apoi mă voi grăbi să ajung acasă. Programul școlar m-a epuizat astăzi. După două ore de matematică, două de română, plus biologie și istorie legate frumos cu o oră de dirigenție, se pare că sunt praf. Noaptea nedormită își spune cuvântul.
Vibrațiile telefonului îmi atrag atenția și mă trezesc căutând în buzunarul jeansilor imediat.
" Bună, prințeso! Ce zici că faci astăzi?" Inima îmi bate gata să sară din piept după citirea textului. Înjur printre dinți și mă gândesc că ar fi mai bine să îl ignor. Da, cred că dacă îl voi ignora va înceta cu băgarea în seamă.
Intru în supermarket încă privind telefonul. Bizar, David nu s-a obosit să îmi dea măcar un mesaj astăzi.

Douăzeci de minute mai târziu ies din încăperea susținând alte două sacoșe în mâini. Sper, să găsesc un taxi rapid. Evrica, se pare că nu sunt atât de ghinionistă pe cât mă cred. Urc în mașina galbenă și îi dau indicațiile necesare șoferului. Îmi scot din nou telefonul și apel numărul mamei iubitului meu.
- Bună, Patricia! Îmi răspunde repede și din tonul vocii sale se pare că este fericită.
- Bună ziua, ce faceți?
- La firmă, tocmai suntem în culmea fericirii. Întâlnirea de astăzi a fost un adevărat succes! Tu ce faci? Adaugă cu același glas vioi și îmi transmite și mie un stop din bunăstarea ei.
- Am luat un taxi, sunt în drum spre casă. David este cu dumneavoastră? Mă trezesc întrebând și mai că îmi mușc limba după ce rostesc ultima frază. Dacă el nu mă caută, eu de ce mă interesez de el?
- Este aici, dar nu prea poate vorbi acum la telefon. Îi voi spune să te sune imediat după ce termină. Acum va trebui să închid. Ai grijă de tine, scumpo!
- OK, spuneți-i să nu își facă probleme. La revedere! Închid imediat apelul și îmi dau ochii peste cap. "nu prea poate vorbi acum la telefon" ohh, știam deja... Sunt sigură că dacă putea mă suna. Să fim serioși o zi întreagă în care nu a avut un minut liber pentru un mesaj măcar? Poate sunt eu paranoia.

Ajunsă la destinație îi plătesc șoferului și mă dau jos din vehicul. Urc scările agale și așez pungile jos în fața ușii. Caut cheile în geanta imensă și îmi vine să îmi dau pumni când realizez că din nou le-am aruncat în grabă printre toate chestiile. Acum se pare că joacă ascunselea cu mine.
După câteva minute de căutări pășesc în atmosfera familiară și plăcută. Așez rapid chestiile pe care le-am cumpărat, fiecare la locul lui. Îmi eliberez picioarele din pantofii nu foarte comozi și pășesc grăbită spre baie. O baie relaxantă este ideală acum. Îmi voi încerca și noul gel de duș și sarea de mare.

Jumătate de oră mai târziu stau în fața oglinzii și îmi perii părul. Cred că trebui să îi fac o schimbare. Puțin mai scurt? Oare o schimbare de culoare? Deși nu l-am colorat niciodată, parcă aș fi tentată în momentul de față. De ce simt nevoia atâtor schimbări?
Îmi aud telefonul sunând. Strâng mai bine prosopul în jurul meu și merg în direcția sunetului. David o fi terminat treaba și și-a amintit de mine... Perfect, până am ajuns lângă el a închis. Deblochez telefonul și îmi apare apel pierdut de la un număr străin. Se pare că nu este el. Apelez și duc telefonul la ureche.
- Hei, bună! Vocea bărbătească mă face să vreau să închid instantaneu.
- Cu cine vorbesc? Fac pe-a proasta mișcându-mi buzele cu putere. Cine m-a pus să sun înapoi?!
- Știi cine sunt, prințeso! Chicotește și simt cum stomacul mi se contractă.
- Eu nu înțeleg, ce vrei de la mine până la urmă? De ce îmi dai mesaje, de ce mă suni? Ai putea să nu mai fii atât de insistent? Îmi faci probleme. Mă trezesc reproșând aspru încercând să îmi controlez tremuratul vocii.
- Prințeso, eu zic să nu te pripești, ok? Ce să vreau? Nimic, am vrut să văd dacă ești bine. Nu te plictisești singurică?
- Țin să te anunț că nu sunt singură.
- Ba ești! Prietenul tău te cam neglijează. Parcă îi și văd zâmbetul tâmp de pe față după replica asta acidă. Simt cum încep să tremur de nervi.
- Cine ești tu să îți dai cu părerea despre viața mea?
- Ia-o încet, prințeso! La urma urmei nu îți înțeleg agresivitatea. Din câte îmi amintesc tu ai filtrat prima dată cu mine.
- Atunci era atunci, acum este acum! Ți-ai pierdut momentul. Acum mă poți lăsa? Încerc să rostesc cât mai calm pentru a nu îi oferi satisfacție.
- Eu te vreau acum!
Și după această replică creierul îmi forțează degetul să apese ecranul telefonului și să încheie apelul. Pff, cât tupeu! Matei ăsta crede că sunt o jucărie pe care o va avea când își dorește el? Râd de una singură când analizez încăpățânarea lui tâmpită.
După cum mă așteptăm primesc imediat un mesaj. " Bem și noi o cafea?" Categoric este dobitoc. Un dobitoc frumos, ce-i drept , dar tot dobitoc. Tastez rapid un " du-te dracu' " din toată inima și îmi dau ochii peste cap.
Cred că David ar trebui să afle în curând de tot circul acesta.

**
Cina este pregătită. Defapt totul este pregătit. Doar David lipsește, încă. Deși e trecut de mult de ora opt, tot nu a ajuns. Ultima dată când am vorbit își conducea mama acasă.
Soneria ușii mă face să tresar și să mă grăbesc să deschid. Am tras ușa în direcția mea și mi-am văzut bărbatul așteptând cuminte. Un buchet superb de flori îmi este pasat în brațe și două mâini îmi cuprind talia și mă împing înapoi în incinta casei.
- Hei! Îmi zâmbește și își presează buzele de ale mele.
- Bună și ție! Zâmbesc la rândul meu și îl mai sărut odată înainte de a ma dezlipi de el.
- Scuză-mă pentru întârziere. Am cautat o florărie. Își spală imediat păcatele.
- Don Juan, masa este servită. Chicotesc și îl încurajez să mă urmeze în bucătărie.
Tonul de apel al telefonului său se face auzit. Îl scoate din buzunarul pantalonilor și fruntea i se încrețește după ce aruncă o privire către ecran. Alege să respingă apelul și abandonează telefonul pe masă.
- Cine era? Mă aflu în treabă.
- Tata. Spune sec și continuă să își mănânce friptura.
- Nu era mai bine să îi răspunzi? Poate era ceva important.
- Eu nu am ce discuta cu el,ok?
- OK, ok. Ridic din umeri copilărește și îi dau dreptate. Deși după părerea mea el nu are dreptul să judece așa aspru.
- Sunt atât de obosit. Se plânge după ce termină de mestecat și ultima bucățică de carne.
- Mâine e adevărat că pleci mai târziu? Îl privesc rugător și clipesc des.
- Din păcate nu, iubito! Cina a fost uimitoare! Îmi schimbă subiectul și îmi dau ochii peste cap.
- Tot timpul ești plecat...
- Hei! Promit că îmi voi lua cât de repede voi putea o zi liberă în care vom face doar ce vrei tu, bine? Mă amăgește și parcă, parcă mă las convinsă de gogoșile pe care încearcă să mi le vândă.
- O să trăiesc și o să văd...