Stay

Capitolul 55

- 55. ' ce este fericirea?'
Patricia povestește :
Cu greu mă dezlipisem din brațele acelea calde. Ne-am întors amândoi în restaurant, știind că momentul serii urma să înceapă.
I-am ținut pumnii strâns atât lui Alex cât și Monei când au dansat cel mai frumos și complicat dans pe care îl văzusem.
Apoi am aplaudat entuziasmată la sfârșit. Oamenii aceștia chiar se iubeau. Erau atât de fericiți și împliniți, încât pot spune că îmi doresc să ajung și eu cât de curând așa.

***
- Te conduc acasă? Pari foarte obosită... David îmi cuprinde mijlocul cu o mână și atrage toți ochii asupra noastră.
- Dacă nu te deranjează, da. Era trecut de ora cinci dimineața și oboseala își spunea cuvântul.
Îmi îmbrățișez călduros prietena, în timp ce o asigur a mia oară că totul a fost perfect. Îi ofer o scurtă îmbrățișare și lui Alex și aștept cuminte până își ia la revedere și David.

- A fost totul foarte frumos. Spune destul de încet după câteva clipe de tăcere de când a pornit mașină.
- Nici nu ai idee cât am muncit ca să fie totul perfect. Un mic zâmbet mi se conturează pe față gândindu-mă la zilele încărcate pe care le-am avut de când m-am întors.
- Munca ta a dat roade. Se întoarce preț de câteva clipe pentru a mă privi și simt cum se formează un mare gol în stomacul meu când îmi zâmbește sincer.
Cerul părea să se lumineze din ce în ce mai mult, dar oboseala mea se diminua în prezența lui.

- Te las acasă? Întreabă puțin mai trist când intrăm pe strada care îmi este atât de familiară.
- Se pare că nu mă simt chiar atât de obosită, crezi că am putea bea o cafea împreună? Îmi iau inima în dinți și spun cu voce tare ce gândesc.
Decât o viață plină de regrete, mai bine câteva clipe de fericire.
- Nu cred că ai ținuta perfectă pentru o cafenea, nu vreau să par bădăran, dar ai ceva împotrivă dacă am merge la garsonieră? Brusc sunt pusă în fața unei situații nu foarte plăcute. Aș putea să răspund imediat dacă m-aș lua după inimă, care a săltat ca nebuna după ce el a rostit cuvintele. Sau aș putea să gândesc de zeci de ori ce s-ar putea întâmpla.
- Nu cred că am nimic împotrivă. Îl simt puțin mai relaxat după ce îi dau verdictul. Mai apoi întoarce mașina și pornim către fosta noastră locuință. A noastră, locul în care a început o altă etapă din viața mea și tot acolo s-a terminat.

Pășesc în încăpere analizând totul. Nu pare schimbat mai nimic. În spatele meu el închide ușa și mă urmează îndeaproape.
Mi-l amintesc cum stătea neajutorat în fața cuvintelor mele, la masă. Îmi amintesc cum am plecat fără prea multe explicații pentru că nu a știut să mă susțină întrutotul.
Las plicul pe masă și mă așez pe un scaun, ca mai apoi să privesc destul de absentă tot decorul încăperii.
Nenumărate seri l-am așteptat în această încăpere, cu cina pregătită. Acești pereți au văzut atâtea săruturi și au auzit atâtea vorbe frumoase, promisiuni încălcate și certuri banale. Lacrimile din nou mă amenință. Oh, nu! Nu trebuie să le las să cadă. Îmi poruncesc și las privirea în jos.
Îl văd mai apoi așezându-se în fața mea. Pe masă pune două căni. Le recunosc din prima, obișnuiam să bem cafeaua împreună din el și atunci.
Refuz să îmi mai amintesc aceste lucruri, care îmi distrug toată rațiunea și cotrobăi prin geantă după pachetul de țigări. Scot una din el și revin în a cauta o brichetă.
Pufnesc când realizez că nu mai am una și îl văd împingând ușor bricheta lui pe suprafața mesei. Îi mulțumesc din priviri și aprind țigara trăgând cu sete din ea. Iau o înghițitură din cafeaua caldă și îmi simt corpul puțin mai destins.
Tăcerea asta mă sfâșie, dar totodată îmi este teribil de frică de o discuție.
- Mai ții minte când mă certai dacă fumam aici? Mă atacă și înțeleg exact unde vrea să ajungă.
- Am fost stresată de când am intrat în adevăratul sens al cuvântului în lumea modei. Cine s-ar fi gândit că necesită atâta muncă? Încerc să schițez un zâmbet. Am început să mă calmez cu ajutorul țigărilor. Îl informez și văd o oarecare îngrijorare în privirea lui.
- Patricia, tu chiar ești fericită? Întrebarea îmi îngheață creierul parcă. Refuză să mai funcționeze normal și mă trezesc pusă în fața unei situații penibile. Oare sunt fericită?
Încerc să rămân cât mai liniștită, să nu dau de bănuit că habar nu am ce să răspund. Sunt mândră de mine pentru că am arătat tuturor că pot ajunge undeva departe, dar mândria nu este egală cu fericirea.
Îl ignor în continuare și mă ridic. Renunț la pantofi care au devenit incomozi și mă îndrept țintă către dulapurile bucătăriei. Am nevoie de apă.
Îi simt respirația în ceafă când las sticla înapoi pe dulap. Simt fiori pe șira spinării și o dorință aprinsă de a mă întoarce cu fața spere el.
- Ți-a arătat ce înseamnă să trăiești fericită alături de el? Te-a făcut să îl iubești mai mult decât pe tine însuți? Șoptește din nou lângă urechea mea și simt cum lacrimile se desprind și fug pe obraji.
- Pe dracu'! Urlu și mă întorc înfruntându-i privirea. Ce știi tu despre fericire?
- Nu mai știu nimic despre ea, recunosc. Dar am auzit câteva zvonuri despre ce înseamnă acest cuvânt. Ştii cândva am fost fericit, dar pe atunci nu știam cât este de prețioasă această stare.
- David?
- Ce este? Spune vizibil enervat că l-am întrerupt.
- Nimic... Vreau doar să mă săruți. Și iată că am spus-o.
- Ești sigură de asta?! Mă privește atent, confuz și totodată și surprins.
- Decât o viață întreagă să simt lipsa ta, mai bine o clipă să te pot avea!

Gata, ce nu fac eu pentru tine GabrielaIon... Nu știu cât de reușit este, dar pot să spun că îmi place cât de cât.
Îmi cad ochii în gură de somn, din această cauză nu am mai continuat, dar sper să am timp mâine pentru un nou capitol.
Noapte bună suflete dragi!
-needitat.