Stay

Capitolul 49

- 49. 'casă de nebuni & mesaje din trecut'

Mă întind somnoroasă și casc. Deschid ochii pe jumătate și razele soarelui mă obligă să îi închid la loc.
Pipăi cu mâna patul și descopăr că am rămas singură. Pf, și eu care chiar îmi doream să fie aici când mă voi trezi.
Sar ca arsă din pat, eu trebuia să fiu deja la atelier cred. Caut telefonul cu privirea și se pare că nu voi avea noroc să îl găsesc. Știu exact și motivul. Trag rapid un tricou pe mine și o pereche de pantaloni scurți și ies val-vârtej din camera trântind ușa în urma mea.
- Matei! Țip pe hol destul de tare și o aud pe Daria înjurând.
- Ce ai femeie? Ptiu că era să mă opăresc cu cafea. O văd ieșind pe ușa bucătăriei cu o cană roșie în mână. Ce ai pățit?
- Se pare că minunatul tău văr s-a gândit să îmi ia telefonul și să mă împiedice să merg la lucru. Explic grăbită și văd conturându-se un zâmbet pe fața blondei.
- Matei ți-a luat telefonul? O, asta înseamnă că a fost pe la tine aseară. Oh, firar! La asta chiar nu mă mai așteptam de mult, adică mă săturasem să sper că se va întâmpla. Entuziasmul din vocea ei mă scoate și mai mult din sărite.
Fac pași grăbiți spre ușa domnului și aplic câțiva pumni în lemnul masiv.
- Daria, acum ai dat de belea! Îl aud țipând și apoi deschide forțat ușa. Blonda râdea cu gura până la urechi în timp ce el privea când la mine când la ea uimit.
- Voi ori ați avut parte de o partidă de sex nasol, ori de una prea bună care s-a terminat rapid. Continuă să râdă și în secunda doi scot papuc de casă din piciorul stâng și arunc după ea.
- Ce se întâmplă defapt aici? Se sprijină de tocul ușii și continuă să mă privească la fel de confuz.
- Ce se întâmplă? Urlu și îl văd strâmbând din nas. Se întâmplă că, datorită ție și a intențiilor tale stupide eu nu am ajuns la atelier. Ce ai în cap, tărâțe? Ce îi voi spune eu Annei acum? Gesticulez nervoasă și nervi mei ating cote maxime când îl văd râzând.
- Calmează-te, am sunat-o pe Anna de dimineață și mi-a spus că poți rămâne acasă până îți va trece răceală. Face doi pași spre mine și scot imediat și papucul din piciorul drept, cu care îl ameninț.
- Ce răceală? Țip din nou la el și rămâne pe loc.
- Cea de care suferi.
- Nu sunt răcită. Stai puțin, la dracu'! Tu ai mințit că sunt răcită? Ridic papucul deasupra capului și în acel moment aș vrea să îi șterg zâmbetul cu el.
- O minciună nevinovată nu va face niciun rău. Haide, baby, fii serioasă! Oricum erai prea obosită să lucrezi! În momentul următor îmi apucă mâna în care susțineam arma.
- Aham, deci am avut dreptate când am spus că voi doi... Blonda scoate capul pe ușă și ne privește amuzantă.
- Taci! Țip cât mă țin plămâni, dar drept răsplată primesc râsetele ambilor verișori. Serios?! Tu de ce râzi acum domnule mincinos? Îl lovesc cu pumnul liber peste umăr și mă mulțumește atunci când se strâmbă de durere.
- Mă gândeam doar că nebuna asta, dacă știa că sunt în cameră, ar fi ascultat cu borcanul la ușă.
- Fii sigur că de acum asta voi face în fiecare seară! O aud țipând și mă gândesc că această casă a devenit o casă de nebuni. Noroc că nu este urmă de Maria și Edward.
- Familie de nebuni ce sunteți voi! Îi complimentez și intru în camera mea trântind și încuind ușa.
Răcită? Ughf, asta ar trebui să țină câteva zile. Înseamnă că până la începutul săptămânii nu voi merge la atelier. Săraca Anna, va trebui să se descurce cu toate.
Iau rapid alte haine din dulap și intru în baie. Mă bucur că mă pot bucura de o baie doar a mea.

***
- Deci îmi spui? Prietena mea face din nou presiune pe nervii mei cu întrebările ei tâmpite.
- Ce să îți spun, femeie? Trântesc mâine pe suprafața mesei și fac cănile să se miște.
- Dacă vărul meu este bun la pat. Pare destul de serioasă când explică ce vrea să afle mai exact.
- Tu nu ești sănătoasă, jur!
- Haide, nu fi toantă că nu am întrebat în ce poziție ați făcut-o.
- Doamne, de unde m-am pricopsit eu cu voi pe cap? Îmi ridic privirea spre tavan.
- Nu-l amesteca tu pe Dumnezeu aici, păcătoasă ce ești! Își îndreaptă degetul spre mine și replica ei mă face să râd.
- Ia stai așa, de unde ai tras tu concluzia că eu și Matei...
- Altfel de ce ați petrecut noaptea împreună? Să îți citească povești sau să faceți un puzzle?
- Și dacă îți răspund la prima întrebare, mă lași în pace? Cedez psihic și o văd rânjind satisfăcută.
- Da, da, da! Se grăbește să răspundă.
- Este! Chiar foarte bun. Zic ușor stânjenită de natura situației.
- Și ce poziție? Adaugă râzând și sunt dispusă să arunc cu cana de cafea în ea. Glumesc, glumesc! Se salvează imediat parcă citindu-mi gândurile.
- Nu te obișnui să îți dau astfel de detalii, ok?
- A, deci se va mai întâmpla? Adică formați un cuplu acum... Uh, ce drăguț!
- Ce cuplu? Matei își face apariția pe ușă și o înjur în gând pe Daria.
- Voi doi...
- Daria și aberațiile ei. O întrerup intenționat și mă ridic pentru a mai turna cafea în cană. Când mă întorc, am surpriza neplăcută să îi văd pe cei doi comunicând prin semne. Când vă veți maturiza, oameni buni? Exclam dându-mi ochii peste cap.
- Poftim, tu ești cea cărei îi este rușine să vorbească deschis despre sex și noi ar trebui să ne maturizăm? Din nou Daria îmi aplică o lovitură sub centură și îl văd pe Matei rânjind.
- Tu nu mai poți de bine? Mă adresez bărbatului care mi-a ocupat locul. Ei află că datorită verișoarei tale și a întrebărilor ei mult prea indiscrete tu nu vei mai intra în camera mea. Încerc să fiu cât mai serioasă posibil și mă simt minunat când îi văd pe amândoi privindu-mă ciudat.

***
- Vrei să dispari odată de aici? Îl aud urlând în spatele ușii.
- Vreau doar să văd dacă te primește, bine? Blondă protestează și mă face să zâmbesc.
- Haide, Patricia! Chiar trebuie să îți arăt ceva important.
După câteva momente de gândire deschid ușa și îl văd într-adevăr foarte serios.
- Pot să intru? Ți-am spus, trebuie să îți arăt ceva important... Mă dau un pas în spate și îi fac loc să intre.
- Aha, știam eu că nu poți vorbi serios, Patri, mai ales după ce ai spus că este bun la pat. Aud comentariile din spatele ușii și îmi dau ochii peste cap.
- Cât o mai ține așa?
- Las-o pe ea acum, vreau să îți arăt un mesaj pe care l-am primit. Seriozitatea din vocea sa mă sperie puțin și îmi întinde imediat telefonul lui.
Mă așez pe marginea patului și încep să citesc:
" Nu te cunosc, dar știu că ești acel cineva care a sprijinit-o când eu nu am știut să o fac. Am simțit nevoia să îți scriu aceste rânduri.
Tu să ai grijă de ea, prietene. Așa cum aș fi vrut să am eu grijă. Dar nu am știut. N-am știu că toate lucrurile mai puțin bune se strâng acolo undeva și într-o zi ies la suprafață. N-am știut să preîntâmpin durerea din ochii ei când a plecat. N-am știut să fiu alături când avea nevoie, nu doar când vroiam eu. Neștiind asta, nu am avut argumente să o păstrez la fel de fericită ca-n prima zi. A suferit, a plâns, s-a luptat și apoi a plecat. Tu să ai grijă să nu sufere niciodată.
Tu să o iubești frumos. Așa cum o iubesc acum: sincer și recunoscător, fără a-i cere să se sacrifice pentru mine. Odată am făcut asta și regret. De atunci am cam uitat cum e să cucerești, să vezi un zâmbet șiret în colțul gurii, să oferi fără să primești ceva în schimb. M-am trezit gol pe dinăuntru și plin de amintiri. Mă iubeam pe mine mai mult decât pe noi și asta a fost prostia vieții mele. Dar tu să o iubești, în felul tău.
Tu să ai încredere în ea. Să fii convins că e cea mai deosebită femeie. Atunci când mi-a spus că pot să împart cu ea un trecut, tăcerea și problemele toate, nu am crezut-o. Atunci când mi-a spus că ar vrea să fie reciproc, nu am ascultat-o. Am trecut grăbit pe lângă ea când plângea și am zis să mă lase în pace când a venit să mă susțină. Era omul meu de încredere și tocmai pe el l-am trădat. Tu cel puțin să ai încredere.
Tu să ai grijă de ea, prietene. Să-ți fie drag, să-ți pese, să o iubești frumos. Cât despre noi...a fost a mea, am fost un prost, am pierdut-o. Tu să nu faci ca mine niciodată.
Știu că sună destul de pueril, dar mă bucur că a reușit să cunoască fericirea și a devenit mai frumoasă că oricând. Îmi doresc doar ca tu să reușești mereu să o menții așa. "
Privesc în continuare ecranul telefonul, confuză. E acel moment când ceva în interiorul tău se rupe. Acel moment când nu știi dacă doare sau nu. Lacrimi? Nu curg lacrimi încă? A reușit oare tot acest timp să șteargă totul? Dacă da, de ce mă simt oarecum vinovată?
-Ești bine? Când își dă seama că am terminat de citit intervine cu întrebarea la care trebuie să minți mai mereu.
- De ce nu aș fi?
- Din cauza mesajului...
- Sunt bine. Ce să spun?! Este doar un mesaj, poate un mesaj în care își cere iertare indirect pentru că nu m-a susținut când am avut nevoie.
- Patricia, știi deja că nu este nevoie să minți. Ştii că sunt aici să ascult orice ai avea de spus.
-Nu mint! Îl privesc fix în ochii. Ți-am spus ce simt. Poate dacă eram împreună acum ceva timp și primeai acest mesaj m-ar fi afectat, dar acum? S-au dus, toate s-au dus! Ochii care nu se văd se uită!
- Sau se așteaptă... Spune șoptit și mă îmbrățișează.