Stay

Capitolul 53

- 53. 'priviri'
Patricia povestește :

M-am schimbat rapid, se pare că s-a zis cu relaxarea mea, și am ieșit afară.
- Serios? Nu pot veni cu mașina mea? Îmi ies din minți când îl văd pe polițist așteptând lângă mașină.
- Nu ar fi mai palpitant dacă mergeți cu mașina poliției? Un zâmbet tâmp se așterne pe fața acestuia și mă măsoară din cap până în picioare.
- Oh, firar! Îmi dau ochii peste cap și mă urc pe scaunul din dreapta.
- Ești ambițioasă și nu zic că nu îmi face o deosebită plăcere să călătoresc în compania ta. Din nou mă privește zâmbind și îmi dă o stare de disconfort.
- Știi ceva? Scutește-mă cu amabilitatea asta!

În sfârșit am ajuns. Cobor imediat din mașină și intru val-vârtej în secția de poliție.
- Numele meu este Patricia Devis, îmi poate spune cineva de ce am fost adusă aici? Se pare că nu l-ați trimis tocmai pe cel mai deștept om al vostru după mine... Întreb recalcitrantă domnișoara de la ghișeul de informații.
- Patricia? Aud vocea Monei în spatele meu și mă întorc în direcția ei. Îmbrăcată în pijamale, cu ochii roșii de plâns și părul ciufulit stă nemișcată.
- Mona, ce s-a întâmplat? În primă fază gândesc că Alex a pățit ceva.
- Jeremy a fost... Mă strânge în brațe și începe să plângă.
- Jeremy a fost unde? Explică ce s-a întâmplat. Spun ceva mai autoritară și ea mă strânge mai tare.
- Robert, au aflat cine a fost responsabil pentru defecțiunea motorului. Știam eu că nu a fost atât de inconștient...
- Jeremy? Oh, la dracu'? L-au arestat?
- Nu știu nimic, am fost chemată să dau o declarație și nimeni nu mi-a spus nimic mai mult. Noroc de David că mi-a explicat ce se întâmplă exact. O așez pe un scaun.
- David este aici?
- Da, este în camera cinci cu Erik. Pe Alex nu l-ai văzut afară?
- Sunt aici, iubito! Apare cu o sticlă de apă în mână și o cafea. Bea puțină apă și liniștește-te!
- Domnișoara Devis, sunteți așteptată în camera trei. Acea tipă de la informații îmi spune plictisită
- Minunat! Exclam printre dinți. Revin imediat. Îi anunț pe cei doi apoi mă grăbesc către camera numărul trei.
Ușa camerei cinci se deschide chiar înainte de a apăsa clanța ușii trei. Erik este primul care pășește pe hol și mai apoi îl văd și pe el. Un nod în gât se pune instantaneu când își îndreaptă privirea către mine.
După câteva clipe de priviri intense, hotărăsc să pun capăt torturii și apăs clanța pășind înăuntru.
- Nu sunt eu cel mai deștept, dar nici tu nu ești cea mai punctuală. Rânjește același bărbat care m-a adus aici și înjur printre dinți.

Minute bune în prezența polițistului incompetent și două declarații scrise, asta m-a despărțit de libertate.
Murmur un "la revedere" și ies imediat din cameră.
Mona era tot acolo în compania lui Alex.
- Acum putem pleca. Anunță Alex ajutând-o le Mona să se ridice.
- Ceilalți? Mă trezesc întrebând și abia când observ zâmbetul drăcesc de pe fața lui Alex îmi dau seama cum a sunat întrebarea.
- Se grăbeau. Primesc răspuns scurt din partea Monei, după ce îi dă un cot în stomac iubitului ei și îi șterge zâmbetul.
Îmi înghit cuvintele și înaintez către ieșire.
Chestia asta cu accidentul trebuia rezolvată de mult. Dacă relația mea cu David ar fi fost una mai netensionată, am fi putut să îl urmărim pe Jeremy, cum ne-am propus, și ar fi fost de mult acolo unde îi este locul.
- Am ajuns, Patricia. Glasul lui Alex mă trezește din filmele mele și luându-mi geanta rapid îi salut și cobor din mașină.
Acum sper că nimeni și nimic nu mă va împiedica să fac baia relaxantă la care visez.

David povestește :
Ore întregi petrecute la secție, apoi alte câteva până l-au dus pe viermele de Jeremy la locul lui. A meritat, în sfârșit i-am spălat memoria prietenului meu. Îmi pare rău că a durat atât, dar cu toate întâmplările fin ultimii ani mintea nu mi-a mai stat la această anchetă. Poate sunt un prieten oribil, la fel presupun că sunt și în calitate de iubit. Poate mi-e scris să fiu singur, sau poate sunt doar încercările vieții.
M-a privit. Chiar m-a privit câteva clipe, dar mai apoi a rupt orice fel de legătură. Nici un cuvânt, nici un gest, nici o expresie care să îmi dea ceva de înțeles. Nu mi-a oferit nimic această întâlnire.
Poate chiar a lăsat deoparte totul și într-un final este fericită.
Lovesc peretele cu pumnul, același perete pe care l-am lovit și atunci când mi-a spus că ne despărțim. Acele momente îmi revin în minte și din nou cuvintele ei de atunci îmi fac sângele să înghețe în vene.

Am obosit! Toți obosim, și nu doar fizic. Uneori obosim atât de tare, încât nu mai avem energie și dorință de a mai face ceva. Vrem să lăsăm totul baltă, să ne dăm bătuți și să ne dezicem de lume. Dar asta nu e soluția potrivită.
Mă simt din ce în ce mai secătuit de putere. Acea putere de a aștepta. Deși în acea zi când a plecat mi-am promis că o voi aștepta atât cât este nevoie. Însă inima frântă, promisiunile nerespectate, planurile eșuate - toate acestea m-au întors, treptat, cu picioarele înapoi pe pământ.
Pot spune că de atâta vreme îmi este rău, că am senzația că mi-e bine.

Capitol scurt, știu... Vreau următoarele acțiuni să le scriu într-un singur capitol, deci din această cauză este acesta atât de scurt.
Îmi pare rău că nu am putut posta în weekend, este vina frumoasei mele răceli :(. Tot astăzi vin cu următorul, deci rămâneți pe aproape.
Vă pup suflete dragi!
- needitat ;