Stay

Capitolul 43

- 43. "la revedere", din păcate e "adio"

În dimineața următoare se îmbracă absentă. Trebuia să își ia 'la revedere' de la oamenii dragi. Se încurajează singură și părăsește incinta casei.
Jumătate de oră mai târziu ajunse în fața cafenelei, cafeneaua în care și-a declarat sentimentele pentru el prima dată. Înghite în sec, se pare că oriunde s-ar duce el o însoțește. Înaintând în localul cochet își detectează prieteni la o masă din stânga. Mona îi face cu mâna și se îndreaptă imediat înspre ei.
- Bună! Le zâmbește tuturor și ia un loc lângă prietena sa cea mai bună.
- Singură? Alex o privește curios și ea îi aruncă o privire urâtă.
- Nu îmi spune că nu ai vorbit cu el. Adaug sec în timp ce îi fac semn unei chelnerițe.
- Chiar nu am vorbit. O expresie destul de serioasă i se așează pe chip. Dacă nu știai, nu mai suntem în relații extrem de bune.
- OK. Noi ne-am luat 'la revedere' de ieri. Îi asigur zâmbind.
Reușesc să o fac pe Mona să mă privească foarte atentă, parcă căutând răspunsuri în ochii mei.
- Unde ai reușit să intri, Patri? Alice pare să mă scape de explicații, cel puțin pentru un timp.
- New York. Mulțumesc frumos chelneriței pentru cafea.
- Superb, felicitări ! Exclamă entuziasmată și îmi transmite o stare plăcută.
- Mulțumesc! Îi zâmbesc în timp ce amestec în cafea.

*** Patricia povestește :

- Nu îmi vine să cred că nu ne vom mai vedea o perioadă lungă de timp. Mona își șterge lacrimile de pe obraji și mă îmbrățișează strâns.
- Știi că urăsc dramele și despărțirile, nu o fă atât de dramatică. Îmi dau ochii peste cap încercând să opresc lacrimile care amenințau că vor să cadă.
- Îmi vei lipsi enorm! Se îndepărtează puțin și ale lacrimi îi inundă obraji.
- Vom vorbi zilnic, bine? O asigur și îi ofer un șervețel. Acum, vrei să intri? Încerc să mă țin tare, deși înăuntru meu se rup bucățele din suflet.
- Trebuie să intru! Ai atâtea să îmi spui. Rolurile se inversează și mă trezesc trasă de mână în direcția ușii.

Torn cafea în căni, le așez pe o tavă, împreună cu două lingurițe și patru pliculețe de zahăr, apoi merg în salon unde am lăsat-o pe Mona.

Iubești nu pentru că vrei, ci pentru că așa se întâmplă. Renunți nu pentru că vrei, ci pentru că uneori așa trebuie. Fie că suferi după, fie că ești împlinit, o parte din tine nu va mai fi niciodată la fel. Dai de oameni pe care nu credeai că-i vei mai găsi vreodată. Te îndrăgostești de ei într-o zi frumoasă. Iubești puternic. Te oferi cu carne și suflet unui om pe care-l crezi prezent și parte din viitor. Trăiești total, de parcă ar fi prima și ultima zi. Te dezamăgești. Trădezi la rândul tău niște speranțe. Apoi suferi. Apoi renunți. După, totul e diferit. Vei fi fericită că ai scăpat. Sau vei suferi mai departe. Vei plânge după o iubire pe care nu o mai poți întoarce. Sau vei regreta că ai spus atât de ușor nu. În toate cazurile, ai grijă. La ce renunți. Pe cine iubești.

Ai grijă la ce renunți. S-ar putea să renunți la propria fericire. S-ar putea să nu. S-ar putea că, renunțând la cineva, să nu mai găsești și o parte din tine. Uneori cea mai îndrăgostită și fericită parte. Ai grijă pe cine lași. Să nu lași într-un moment de furie și să regreți apoi o viață.

Așez tava pe măsuța de sticlă. Rămân la fel de pierdută în gândurile mele ca și până acum.
- Deci, tu și David? Nu îmi lasă prea mult timp pentru a mă pregăti sufletește.
- El aici, eu la New York. Înțelegi exact la ce mă refer. Îmi mușc buzele și abțin un oftat.
- Adică v-ați despărțit? Aproape țipă.
- Da. Se pare că nu este genul care să accepte relațiile la distanță. Șterg cu podul palmei lacrima care a reușit să evadeze și îmi las privirea în jos.
- Să fim serioși, aici se merită să rămâi?
- El deja avea planificat totul. Îmi planificase viitorul fără să întrebe. Dar, ideea este că eu nu îmi doresc să ajung o contabilă la firma mamei lui.
- Ai vorbit cu el? I-ai spus că asta îți dorești cu adevărat? Se impacientează și caută soluții, prevăd.
- Nu contează. Eu îmi doresc ceva în care el nu mă poate susține. Nu are rost. Poate are dreptate, poate nici măcar eu nu sunt genul relațiilor la distanță. Ridic capul și îmi șterg obrajii cu un șervețel. Câte lacrimi mai sunt de vărsat?
- Suferi. Îmi prinde mână și mă îndeamnă să o privesc în ochii.
- O să treacă. Încerc să zâmbesc și îmi dau ochii peste cap.
- Ce ai pe suflet acum?
- Ce am pe suflet? Nu mai am suflet.
- Termină cu asta!
- L-am lăsat în trecut, la el. Acolo este locul lui.
- Offf! Mă ia în brațe și mă strânge strâns.
- Mi-ar fi plăcut să nu-mi fie atât de greu să mă despart de oamenii pe care-i iubesc!
- Cât îmi vei lipsi, habar nu ai... Mă strânge și mai tare și pariez că din nou plânge.
- Și ce contează dacă o îmbrățișare îți rupe oasele atâta timp cât îți alină inima? Zâmbesc ușor și strânsoarea se slăbește.
- Promiți că vom vorbi zilnic?
- Dacă nu, în fiecare zi. Râde și îmi săruta unul dintre obraji.

David povestește:

Sar speriat din pat. Tocmai am visat-o. Defapt tocmai am avut un coșmar în care ea se arunca în brațele altui bărbat. ' Îmi pierd mințile!' gândesc cu voce tare în timp ce îmi frec ochii cu podul palmelor.
Din spusele Monei astăzi părăsește țara. Dar dacă nu fac bine că mă iau după spusele ei? La urma urmei, nu mai am nimic de pierdut. În aproximativ o oră jumătate trebuie să ajung. Alcoolul consumat își spune cuvântul. Durerea de cap devine din ce în ce mai acută cu fiecare pas pe care îl fac înspre baie.
Fac un duș destul de rapid, mă îmbrac destul de lejer și plec spre aeroport. Trebuie măcar să o văd.

Aștept de circa zece minute, dar nu văd nici măcar urmă de ea. Poate a plecat deja,mă descurajez singur de nenumărate ori până o văd pe Blondi alături de Patricia venind în direcția mea.
Îmi iau buchetul de trandafiri de pe bancă și mă poziționeze în fața lor. Șocul i se citește pe chip.
- Bună! Reușesc să murmur după ce îmi dreg vocea.
- David, ce cauți aici? Evită să mă privească în ochii.
- Nu te puteam lasă să pleci fără măcar să îmi iau rămas bun cum se cuvine. Nu este așa?
- Ai dreptate! Recunoaște și face câțiva pași în direcția mea. Îmi doream să te iau în brațe, să te strâng atât de tare. Mâinile mele o cuprind de talie în timp ce ea mă strânge cu toate forță ei într-o îmbrățișare.
- Să pot să îmi iau un "adio" de la iubire. Continuă oftând. De la amintiri, de la tine, de la tot. Îmi doream să te mai privesc odată în ochii să îți spun "de data asta chiar s-a terminat" . Îmi doream să îmi iau acel "adio" de la tine cu adevărat. Îmi doream și îți mulțumesc că ești aici. Mă privește și îi șterg picăturile de pe obraji cu mâna. Îi sărut fruntea oftând adânc, ca mai apoi să o privesc cât este de frumoasă preț de câteva clipe.
- Aș vrea să-ți spun 'la revedere', dar din păcate e 'adio'... Murmur încet și ochii încep să se umple cu lacrimi fierbinți.
- Să ai grijă de tine! Ești un om deosebit. Îmi mângâie chipul apoi face un pas în spate.
- Astea sunt pentru tine. Întind buchetul și ea îl cuprinde nesigură. Te rog, fii fericită! Împlinește-ți visele și dacă vreodată vei avea nevoie de cineva, apelează la mine. Eu te voi aștepta. Te voi aștepta să te întorci și să rămâi!
Privirile ni se despart câteva clipe mai târziu. O urmăresc cu privirea cum pleacă alături de prietena sa. Abia când nu o mai pot vedea mă întorc pe călcâie, îmi șterg fața cu un șervețel și merg către parcare. Nu o voi mai vedea curând pe femeia pe care o iubesc, dar îmi va alerga mereu prin minte.

Când cineva la care ţii pur și simplu pleacă, aminteşte-ţi că frunzele, toamna, nu cad pentru că vor, ci pentru că a sosit momentul.