Stay

Capitolul 46

- 46. ' prieteni'

- Tu?! Ce cauți tu aici? Mă trezesc spunând și știu sigur că în acest moment am toate perechile de ochii asupra mea.
- Voi vă cunoașteți? Daria se uită când la mine când la el cu o privire curioasă.
- O, da! Își asumă dreptul de a răspunde și pare a fi foarte relaxat. Nu extraordinar de bine, domnișoara nu mi-a acordat ocazia, dar ne cunoaștem. Ochii lui mă scanează din cap până în picioare.
Cum pot intra mereu în situații de genul acesta? Mai întâi aflu că, Daria, colega mea de cameră a avut o aventură cu Alex pe vremea când era încă iubitul meu, acum dau față în față cu un om pe care am încercat să îl evit. Ce mai urmează, să mă ciocnesc de David printr-o sală de cursuri? Pff, cred că nu e tocmai momentul bun de meditații.
- Este o poveste lungă, Daria, crede-mă! O asigur și pe fața ei se naște un zâmbet.
- Putea fi și mai lungă, dar a scurtat ea brusc. Adaugă peste mine și stârnește câteva râsete în jur.
Îmi înghit replicile acide, nu aș face impresie bună.
- Ce ziceți, ne mai și distrăm în această seară? Edward, care părea a fi moldovean după accent, propune în cele din urmă.
Mulțumesc cerului că pot scăpa în sfârșit de ochii lui și mă mișc repede lângă Daria, în stânga ei mai exact.

Lumini colorate, asta e tot ce pot vedea la prima vedere. Un club imens, o adevărată mare de lume și muzică bună. Canapele albe frumos lucrate și două baruri mari.
- Avem rezervată masă acolo. Matei arată cu degetul spre o canapea puțin mai depărtată, ca mai apoi să mă ia de mână atât pe mine cât și pe Daria și ne ghidează prin mulțime.
Îmi presez buza de jos cu dinții până simt durere și închid ochii sperând să mă trezesc. Trist, asta e realitatea nu doar un vis.

Iau loc pe canapea și instinctiv iau o țigară din pachetul Dariei. Asta era tot ce îmi lipsea, să mă apuc de fumat. Ochii blondei mă privesc mirați când o aprind și trag pentru început încet. Nu vreau să mai repet experiența cu înădușitul.

- Și sunteți împreună? Îmi fac curaj și o interoghez pe colega mea după ce atmosfera devine puțin mai relaxată, adică după ce el a plecat la bar.
- Cine? A, eu și Matei? Nu, nu, nu. Râde destul de tare și spun cu mâna pe inimă că în acel moment i-aș fi aruncat cu ceva în cap, în alte circumstanțe. Este verișorul meu, dragă. Ai cale liberă! Îmi face din ochi și în secunda doi îmi dau ochii peste cap mârâind.
- Nu vreau să am de a face cu el, ok? Încerc să par cât mai sigură pe mine dar obțin un rânjet sfidător din partea ei.
- Scuză-mă, ție cumva îți plac femeile? Mă ia pe nepregătite și ochii mei se măresc instantaneu.
- Oh, termină!
- Dacă nu eram rude, nu îmi scăpa. Recunoaște și tu că arată demențial!
- O arăta, dar nu mă interesează. Ridic tonul și mă înjur singură când realizez că am fost auzită și de cuplul de lângă noi.

Câteva ore mai târziu eram tot pe canapea. Defapt nu îmi părăsisem locul nici măcar la rugămințile Dariei de a dansa alături de ea și bărbatul care se pare că îi face ochii dulci.
Și uite așa Daria m-a părăsit, ia cedat locul lui Matei, care pare extrem de fascinat să îmi privească fiecare reacție. Aș putea pune pariu că știe de câte ori am clipit în ultima jumătate de ora.
Este de admirat faptul că păstrează liniștea. Chiar apreciez asta destul de mult.
- Voi ar trebui să vă distrați măcar un pic. Daria sparge liniștea și mi-aș dori să îi pot da un pumn în acest moment. Haide, voi nu vedeți cat este de minunat aici! Se pare că băuturile alcoolice consumate de tânără își spun cuvântul.
- O să rămânem aici, ne simțim destul de bine. O asigură scurt ca mai apoi să mă privească amuzat.
- De ce mă privești așa, Matei? Îmi fac curaj și îl întreb în momentul în care rămânem din nou singuri.
- Ești frumoasă! Ochii lui îmi trimit săgeți în tot corpul și în acea clipă aș vrea să fug departe de aici.
- Încetează! Oftez și îmi mențin privirea asupra lui.
- Ce este defapt cu tine? De ce respingi mereu oamenii? Gesticulează agitat.
- Resping doar ceea ce nu mă interesează. Țin piept discuției și mă strâmb la finalul propoziției.
- Pe dracu'! Aud din gura lui și în secunda următoare îl văd ridicându-se de lângă mine, apoi dispărând în mulțime.

Câteva ore mai târziu ne-am decis să plecăm. La rugămințile Dariei, Matei a decis că ne va duce el înapoi la cămin. Pur și simplu o urăsc pe fata asta în această seară.
Înaintăm spre mașina domnului supărat în liniște.
- Patricia, stai în față! Din nou am parte de o lovitură de grație din partea colegei mele de cameră.
- De ce nu...
- E în regulă, domnișoarei nu îi face plăcere să stea în apropierea mea. Mă întrerupe și îmi dă altă lovitură.
- În regulă, voi ocupa locul din față. Arunc o privire urâtă în direcția lui și deschid portiera.

Pornește motorul mașinii și fără prea multe discuții pornim. Voi fi captivă ceva timp aici, drumul nu este tocmai scurt.
Daria pare că ne-a părăsit deja, intrând în lumea viselor. El își menține privirea fixă la drum în timp ce eu parcă nu îmi găsesc astâmpăr. De ce trebuie să mă simt vinovată?
- Știi, nu am vrut să înțelegi asta. Încep și după ce întoarce capul în direcția mea îmi dau seama cu exactitate că am spus cuvintele cu voce tare. Îmi mușc interiorul obrazului, acum dacă tot am început...
- Să înțeleg, ce? Îmi mai aruncă o privire rapidă.
- Că nu te suport. Îmi trec limba peste buze și mă joc cu o șuviță de păr.
- Și nu este așa? Își păstrează seriozitatea.
- Nu știu de ce fac asta, poate doar pur și simplu, nu îmi cer scuze, dar nu am vrut să spun că nu te suport. Ridic tonul și o pot auzi pe alcoolica anonimă de pe bancheta din spate mormăind ceva.
- Propun să ne păstrăm calmul little princess! Aruncă o privire pe furiș și zâmbește lăsându-și gropițele din obraz la vedere.

După alte schimburi de replici, nu foarte interesante, despre decizia mea de a părăsi România și altele, iată-ne în fața căminului.
Oprește motorul și ne afundăm în liniște. Încerc să îmi focalizez privirea în partea opusă privirii lui.
- Așa ești tot timpul? Oftează și îi simt mână pe umărul meu gol.
- Așa cum? Îmi ordon să îl privesc în ochii de un albastru special.
- Așa... Nici nu găsesc cuvântul potrivit, aș putea spune rece?
- Regret ziua în care am venit la masa ta! Dau ochii peste cap în timp ce mă strâmb.
- De ce? Ce te apasă, Patricia? Glasul lui devine deodată serios, la fel și ochii aceia minunați.
- De ce m-ar apăsa ceva?
- Pentru că se vede acest lucru. Vrei să te izolezi de oameni. Despărțirea de iubitul tău a dus la acest lucru? Mă blochez după ce îmi adresează întrebarea. Vreau să mă izolez? Așa pare din exterior?
- Cine ești tu mai exact? Nu cred că suntem atât de buni prieteni ca să îți pot povesti stările mele... I-o tai rapid dar se pare că nu reușesc să îl intimidez.
- Am putea deveni măcar prieteni?
- Uite, tu vrei ceva mai mult decât o simplă prietenie, iar eu nu sunt pregătită de o nouă "relație". Mai bine nu devenim nimic.
- Niciodată nu îmi vei acorda o șansă? Măcar de prietenie. Cred că ai avea nevoie de un prieten aici. Te pot ajuta și, stai liniștită, nu-ți voi cere nimic la schimb. Își arcuiește sprâncenele și eu îmi mușc buzele.
- Nu mă vei lăsa să cobor din mașină până nu voi accepta, așa este?
- Îmi citești gândurile, frumoaso! Zâmbește din nou și schițez și eu un zâmbet mic.
- OK, putem fi prieteni. Oftez di accept într-un final cu o oarecare părere de rău. Acum cred că ar fi cazul să mă ajuți să o duc pe Daria sus,prietene! Îi fac din ochii și deschid portiera înainte ca el să poată spune ceva.
- Hmm, ești rapidă!

După ce și-a așezat verișoara adormită în pat, a învelit-o și i-a sărutat dragăstos fruntea. În tot acest timp eu am rămas sprijinită de tocul ușii. Mereu am tânjit după un frate mai mare sau măcar un verișor care îmi poate oferi acea iubire familiară. Cu care să mă pot certa la cuțite, ca mai apoi să ne facem proști reciproc și să ne împăcăm. Din păcate nu am avut parte nici măcar de o soră. Rudele mele au fost destul de departe și am avut parte doar de iubirea necondiționată a părinților.
Glasul lui șoptit mă scoate din momentul meu de meditație când îmi spune că ea are un somn adânc.
- Este în siguranță! Îl asigur și îmi încrucișez mâinile la piept.
- Dar tu? Mai face un pas în direcția mea și tresar ușor.
- De ce ți-e teamă? Nu te mănânc, îmi prinde bărbia intre degete și mă obligă să îl privesc.
- Nu îmi este teamă! Găsesc curajul să îi răspund cât mai sigură pe mine.
- De ce ai tresărit?
- Am crezut că aveai alte intenții. Recunosc în cele din urmă.
- Nu îți fac nimic, suntem doar prieteni, îți amintești? Își arată din nou gropițele și închid ochii.
Simt cum mă trage mai aproape de el și mă strânge într-o îmbrățișare.
- Noapte bună, frumoaso! Îmi șoptește la ureche și respirația lui îmi face pielea de găină.
- Noapte bună, Matei! Îmi dă drumul într-un final și îmi sărută obrajii. Apoi fără să mai spună nimic iese din cameră și pleacă.

Bună! Am mai terminat un capitol, de acum s-a cam terminat cu joaca, trec la lucruri serioase!
O să vă rog să aruncați o privire și la cartea nouă de care m-am apucat 'Femeia care urăște bărbații' . Anunț că nu voi mai posta la ea până nu voi termina 'Stay'.
Vă pup!