Perfect !

-Capitolul 13-

   Alma  se departeaza de mine, imediat cum din salonul Erikai iese o asistenta care ne spune: 

"-Este sub anestezie, puteti intra. " 

"-Dar este bine, nu ? " intreaba Alma inca cu lacrimi scurse pe obraji. 

"-Da, in mare parte totul este bine, in cateva saptamani isi va reveni si piciorul rupt. " 

   Am intrat in salonul Erikai, care era adormita. Alma se asaza pe fotoliul de langa geam, iar eu iau scaunul si-l trag langa patul Erikai. 

"-E bine sa fie asa palida ? " intreaba Alma, ridicandu-se. 

"-Sunt cumva medic ?! " 

"-Iar esti arogant ... " spune si-si da ochii peste cap. 

    Amandoi ne oprim din certat, cand Erika deschide usor ochii, plangand instant. Alma are prima reactie, dandu-ma la o parte. 

"-Erika ... Erika ! De ce plangi ? " o intreaba, masandu-i mana. "Paul, da-mi paharul cu apa. " 

   Fac ce spune, iar ea ii umezeste buzele  surorii mele. E si asistenta mai nou ? 

"-Spune-mi, de ce plangi ? " o intreaba, dar ea plangea mai rau. "Paul !! " tipa la mine, ridicand mainile

"-Ce pot sa-i fac eu ? " 

"-Doamne, esti fratele ei ! " 

   Ma apropi, Alma dandu-se in spate. 

"-Hei, Erika, sunt aici.  " 

"-Eu va las ... " spune si iese. 

"-O vreau pe mama ! " imi spune Erika. 

"-Nu, nu ! Te rog, sa nu afle, Erika ! Ma va omori la propriu daca afla ... Te va lua de aici, nu e o idee buna. "

"-Bine ... Iarta-ma ca te pun in situatii grele. " 

"-Esti sora mai mica, asta-i treaba ta, nu ? " ii spun, si-i zambesc. 

"-Iti amintesti cand am dormit pe canapea ? Vrei sa stai langa mine ? " 

"-Desigur. " 

    Ma intind langa Erika in patul de spital, tinand-o in brate, in timp ce ea aproape adoarme din nou. 

        -Perspectiva Alma- 

I-am lasat singuri, pentru ca stiam ca Paul nu-i va spune nimic cu mine de fata.  Cand am vrut sa intru din nou in camera, prin crapatura usii i-am vazut imbratisati pe pat, iar Erika dormea din nou. 

   Se pare ca Paul nu e chiar un frate asa rau ... Si nici o persoana cum credeam. Zambesc si inchid usa usor, alegand sa merg acasa, caci nu mai aveam ce face. 

       -Dupa cateva saptamani-

  Dupa multe saptamani in care apartamentul lui Paul a devenit ca o a doua acasa a mea, pentru ca petreceam majoritatea timpului cu Erika, ingrijind-o, pot spune ca este ca noua. 

  Era o seara linistita de sambata, pe care mi-am propus s-o petrec uitandu-ma la un maraton de filme, tolanita pe canapea in pijamale scurte. 

        -Perspectiva Erika- 

  Ma uit ultima data in oglinda, aruncand o privire asupra piciorului meu stang care inca ma durea putin. Eram invitata la aniversarea unei prietene bune si aveam sa merg, caci i-am promis. 

    Paul nu era acasa, si deja ma ingrijora, pentru ca nu raspundea nici la telefon. Aud un ciocanit la usa si merg sa deschid. 

    Las usa larg deschisa, ca sa-l vad pe Paul sprijinit de tocul usii, abia tinandu-se pe picioare si cu o sticla de bautura cel mai probabil in mana dreapta.