Urmatorul lucru pe care mi-l aminteam era ca stateam intinsa pe autostrada nemiscata.Nu simteam nimic si nici nu puteam sa ma misc.Totul era intunecat si tot ce puteam auzi erau sirenele din jurul meu care ma inebuneau.
Simteam cum fiecare picatura de forta se scurgea din mine iar eu intram intr-un somn tot mai adanc.Inima imi batea incet si rar.
Tot ce vedeam era un coridor pe care mergeam si avea diverse cotituri iar din cand in cand la capatul unui hol se afla o lumina ciudata si o usa se deschidea si se proiectau diverse imagini.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
"-De ce ai plecat de una singura ??...trebuia sa imi spui macar mie. -Scuze Jason...nu am vrut sa fac vreo prostie... -Pai tocmai ai facut!! -Pai daca ma lasati sa merg de prima oara acum nu mai eram aici!!
-Gata voi doi!!....m-am saturat sa va aud ca va certati!!! -Tata,ti-am spus....nu e vina mea! -Da....niciodata nu e vina ta!
-Oh gata voi trei! Si tu Ema trebuia sa stai in casa asa cum ti-am spus !! -Pai e si vina lui Jason! -Gata cu cine e de vina!! -TATA AI GRIJA!! "
-E constienta ! Aduceti targa!
Un soc puternic ma trezise din visul meu. Avusem amintirea acea din nou....apoi ma trezisem din nou la viata.
Inca nu vedeam nimic dar era o galagie imensa in jurul meu.Nu intelegeam nimic din toata harmalaia aceea. Ma simteam lipsita de putere si eram extrem de obosita.Incercasem sa ma ridic dar de cate ori incercam imi simteam oasele strivite.Dupa cateva secunde imaginea revenea incetul cu incetul la normal.
Eram undeva la pamant iar in jurul meu erau o gramada de oameni.Simteam zapada pe varful degetelor care se topeau usor. Adierea usoara si rece ,ca de ghiata imi mangaia fata care se simtea ca un sloi de gheata.Nu vedeam mare lucru si totul era in ceata.Stateam intinsa pe zapada si ma simteam de parca stateam intr-un pat moale rece,de nea. Incercasem sa inteleg ce se intampla dar capul ma durea ingrozitor si imaginea imi fugea.....imi miscam ochii aiurea in jur pana cand se inchisera fara voia mea si ma adancisem intr-un somn foarte adanc.
Ma intoarsem in acelas loc unde eram mai de vreme.Dar acum ... Eram eu impreuna cu Jason cand eram mici.Inca de atunci ii placea sa ma protejeze.
"-Jason au ajuns! Au ajuns! -Bine bine gata nu te mai agita pitico! -Nu sunt pitica! -Daca spui tu... -Avem aproape aceeasi varsta nu e corect!
O caldura usoara apoi imi continuasem drumul pe coridorul intunecat si rece pana cand ma oprisem in fata unei usii.Dincolo de ea era.... Eram eu cu Jason cand eram mai mari...in ziua aia eram trista iar el se oferise sa ma inveseleasca.
-Hahaha!.....huh capul sus pustoaico totul va fi bine! -Iar tu de unde stii asta ma rog? -Pentru ca sunt fratele tau mai mare...acum vino aici !" ~~~~~~~
Imaginea cu mine alergand spre Jason pentru al imbratisa era atat de reala....de parca chiar se intampla. Acea voce....
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Priveam scena de departe cu un zambet larg cand o voce ma intrerupse.
"-Hei pustoaico! -Jason? -Ce crezi ca faci? Te dai batuta asa repede? Trebuie sa te ridici! -Nu pot! Nu ma mai pot ridica. -Ba sigur ca poti!....nu poti ramane la pamant, lupta! -Jason....imi pare atat de rau! -Hei pustoaico! Capul sus am spus ! Si ridicate! Nu poti pleca atat de repede! -Jason...."
Imi amintisem brusc de Marcus si ceilalti....de Otilia cu care nu mai vorbisem....amintirile din saptamanile petrecute in New York....
Simtisem o lumina puternica si ma trezisem din visul meu.
Imi deschisem ochii.Totul era in ceata si nu auzeam mai nimic inafara de un bipait enervant langa capul meu. Pe fata aveam o masca ciudata in care respiram si aveam diferite cabluri atasate de mine. Imi plimbasem privirea pe tavan mai bine de jumatate de ora dar inca vedeam totul blurat iar bipaitul ala ma scotea din minti.
Incercasem sa ma misc dar nu imi simteam corpul.Tot ce puteam misca si simti era doar fata si gatul.Nu intelegeam ce se petrece.In timpul asta aparuse si o persoana langa mine.Nu puteam destinge nimic intrucat nu vedeam mai nimic.
-Buna dimineata domnisoara Wiliam! -Ah....buna dimineata...nu va suparati dar...unde sunt ? -Ah vederea inca nu s-a imbunatatit? -Vad totul in ceata dar totusi unde ma aflu? -Ah desigur....sunteti la spital la sectia de reanimare domnisoara Ema! -Ah? La spital de ce ? -Ati fost implicata intr-un accident nu va amintiti? -Se pare ca nu... -Pai va voi lasa sa va odihniti putin !
Imi aplicase cateva picaturi in ochii apoi plecase. Eram foarte obosita iar ochii mi se inchisera incetul cu incetul.
Ma trezisem dupa ceva vreme....de data asta puteam vedea unde eram.
Stateam intr-un pat de spital si eram conectata la mai multe aparate.Inca nu ma puteam misca. Eram singura si ma uitam in stanga si in dreapta....
Sala in care stateam arata destul de ok si mare.Eu stateam langa geam.Afara era soare si ningea usor.Pe langa mine mai erau inca doua paturi dar nu pareau sa fie ocupate de cineva.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Din dreapta mea venise si un domn in halat alb impreuna cu o doamna imbracata in albastru(probabil asistenta iar el doctorul)
-Deci sunteti treaza domnisoara Wiliam ! -Da....dv sunteti? -Ah da! Eu sunt Dr. Daniel Dobrev -Aha....si eu de ce sunt aici? -Ati fost izbita in plin de o masina pe trecerea de pietoni nu va amintiti? -Tot ce imi amintesc este ca alergam catre o fetita.... -Ah da! Ati salvat viata fetitei.Are doar 7 ani si o cheama Clarisa! -Ea a patit ceva? -Nu! E sanatoasa....fara nici macar o zgarietura...datorita dv. -Asta e bine... -Cum va simtiti ? -Momentan nu simt nimic...si nici nu pot sa ma misc.
