Împlinire.
Este exact lucrul pe care-l simt atunci când îmi mângâi copilul. Este lucrul pe care-l simt atunci când știu că am alături cel mai perfect logodnic din lume, cei mai adevărați prieteni și o fetiță sănătoasă, mare și frumoasă care urmează să apară pe lume. Însă în legătură cu anumite prestanțe există o schimbare.
De exemplu, titlul de logodnic pe care i-l acord lui Zayn astăzi se va schimba.
Iar asta mă aduce în fața oglinzii, în rochie de mireasă, cu burtica de 6 luni destul de dezvoltată cât să constituie punctul de interes al imaginii, pregătită să dau cu piciorul adolescenței la numai vârsta de 19 ani.
O siluetă înaltă – dar pe care o ajungeam, cu ajutorul tocurilor – a acoperit spațiul lipsă din spatele meu. Și-a îndesat nasul printre buclele perfect aranjate de către Lou și, cu mâinile la spate, mi-a zâmbit în oglindă.
– Ești superbă, mi-a admis Harry, un cârlionț căzându-i peste ochi. Oh, Lou trebuie să-l aranjeze pe ăsta.
A revenit la o poziție normală, suflând în șuvița rebelă care nu-i părăsea chipul. Ce poate fi mai amuzant decât să-ți vezi cel mai bun prieten îngrijorat cu imaginea perfectă pe care-o afișează la nunta ta? Am început să râd cu poftă.
– Aici, lasă-mă să te ajut.
Am apucat în grabă fixativul de pe masă, și l-am rotit de câteva ori prin jurul frezei dezordonate pe care părul lui Harry părea întotdeauna s-o aibă. El mi-a zâmbit, în semn de recunoștință.
L-am privit pe sub genele rimelate, uimită de statura impunătoare pe care-a câștigat-o crețul pitic care mă pupa pe obraz de noapte bună și care mă gâdila noaptea când dormea la ai mei acasă. Au trecut numai 3 ani... Când a reușit să devină adult tipul ăsta?
– Uită-te la tine, arăți... memorabil!
Iar asta, pentru tipul cu blugi strâmți și trei cămăși una peste alta, era un mare lucru.
– Sunt nașul, scumpo, la ce te așteptai?
I-am zâmbit larg, observând că Harry îmi urmează exemplul, în schimb coborându-și ochii pe rochia mea de mireasă. Și cu un singur fss stropit în față l-am trezit la realitate... și eu m-am trezit cu scuipat pe frunte, ca daună colaterală.
– Harry!
– Belly!
Am început să râd zgomotos, întorcându-mă către oglindă și încercând să repar stricăciunile.
– Tu trebuia să fii aia matură, știi?
Zâmbetul mi-a crescut și mai tare când am tras cu ochiul la burtica proeminentă. Mă simțeam ca un păianjen însărcinat, cu trupul-balon gigantic – dar fără orificii. Și abia așteptam să mă vadă Zayn în rochia aia.
Că tot vorbeam de Zayn...
– Iubitul meu cum arată?
– Bestial și el.
Am chicotit răgușit. Nici nu știu la ce alte explicații mă așteptam, voiam doar să-l văd cât mai repede.
– Și nașa?
– Ah, frumos, a răspuns de parcă era un eveniment banal, iar persoana în cauză ar fi fost vreo amică uitată demult (când de fapt aceea era iubita lui).
– Kate e frumoasă întotdeauna.
M-am întors la Harry, dinspre oglindă, văzându-i același zâmbet pufos dintotdeauna. Nicio singură schimbare. Și îl cam purta încontinuu.
CITEȘTI
Dragoste la Mâna a Doua
FanfictionA pierdut totul. După luni de fericire, după o zi de împlinire, totul s-a risipit în zdruncinătorul coșmar al noului capitol din viață pe care trebuie să-l străbată. Cum poate realiza că e pe cont propriu într-o lume cu prea multe probleme? Când e l...