Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XXXVI

Perspectiva lui Amelie:

– BĂI BĂI BĂI VENIȚI REPEDE! a răsunat deodată o șoaptă strigată în aria întregului etaj.

Am sărit de pe pat direct în prag, curioasă ca o mâță nebătută, privind în stânga și în dreapta numai figuri confuze care, la fel ca mine, nu știau ce să facă. Ed, la capătul scărilor, ne făcea semne haotic, chemându-ne cu o disperare și un amuzament de nedescris pe față și bolborosind încontinuu despre un anume „prinț”. Aș fi preferat să mă întorc la pierdut timpul pe instagram, dar am simțit o mână caldă pe spate care știam că este Niall îndrumându-mă să ne minunăm amândoi la descoperirea unei noi Americi în sufragerie, și deși am simțit nevoia să protest, am tăcut și m-am conformat îndemnului. Mergând, în jurul sau în spatele meu se înșiruia tot căsoiul. Până și Beatrice umbla desculță pe parchetul rece, repede-repede să vadă despre ce e vorba.

Coborând scările, în urma unui Ed disperat, în sufragerie, am zărit deja un mic grup format în jurul canapelei, care mai de care ciulindu-și urechile și întinzându-se către telefonul de la urechea lui Harry, care râdea în hohote.

– S-a trezit și ăsta acum? s-a auzit din dreapta mea.

– Băi și chiar am crezut că nimeni n-o să-i simtă lipsa în Londra. Chiar ni s-a luat locul.

Exact de-a stânga lui Harry, Katherine râdea pe sub mustăți, aparent „politicoasă”, la remarcile celor care ne înconjurau cu tonuri batjocoritoare.

– Despre ce e vorba? l-am întrebat pe Niall, care la rându-i, părea foarte amuzat de situație.

Auzindu-mă, a dat din umeri:

– Cred că ne-a sunat Alexander ăla să vadă unde-i Annabelle.

– NU ȘTIIIIM! a strigat deodată din partea opusă a camerei o voce masculin-feminină, care m-a dus cu gândul la Louis.

M-am ridicat pe vârfuri pentru a-mi confirma bănuielile, și am observat cu stupoare că nu era el acolo. De fapt, am observat cu stupoare că Louis nu era pe nicăieri, deși scena asta l-ar fi distrat pe cinste, mai ales pe el.

M-am desprins de brațul lui Niall, am făcut stânga-mprejur și m-am îndepărtat de mulțimea care huiduia deciziile celei mai bune prietene ale mele. Mă întristează faptul că ei nu-i pot respecta afinitatea pentru Alexander, când el nu i-ar critica niciodată apropiații – deși nu sunt complet de acord cu influența lui, știu că o susține pe Belly întru totul. Sunt geloși? Păi poate de aia preferă ea să-i evite, mi s-ar părea și normal. În orice caz, n-o să iau parte la spectacolul lor de prost gust, dar îl compătimesc pe Alexander pentru că a crezut măcar că va găsi înțelegere din partea noastră, când s-a lovit grav de invidie. Totuși: lume, unde-i Belly acum? În drum spre noi, parcă? Parcă da. A contenit în vreun fel invitația noastră absolut bruscă? Parcă nu. Și atunci?

Picioarele m-au purtat în fața ușii lui Louis mai involuntar decât m-aș fi așteptat, eu trezindu-mă din gândirea mea reflexivă abia când am auzit bătăile în ușă care, surpriză, erau ale mâinii mele!

Am așteptat, totuși, pentru un răspuns.

Am tresărit auzind un pocnet de după portalul care părea să despartă două lumi diferite, la momentul respectiv. Deci era acolo.

– Louis? m-am auzit aruncând strigarea în aer.

Nu știu dacă să mă îndepărtez, fiindcă nu vrea să mă vadă, ori să insist, analog, fiindcă nu vrea să-mi răspundă.

– Louis, am repetat, mai convingător, și mi-am întărit stăruința cu alte două bătăi în ușă. Dacă ești dezbrăcat ai face bine să pui ceva pe tine în acest moment fiindcă intru!