Dragoste la Mâna a Doua

Capitolul XXXVII

Perspectiva lui Harry:

Învârteam cu ardoare în castronul cu aluat, gândindu-mă plin de speranță la rezultatul trudei mele în favoarea unui tort pentru Katherine, când am auzit soneria la ușă. Pesemne că rătăciții Domnului s-au reîntors la palat. Dar Zayn parcă avea cheie...?

Până să-mi spăl eu mâinile pline de... fluide d-ale bucătăriei, Ed s-a mișcat mai cu spor, deschizând ușa înaintea mea. Evident, în ea stătea frumoasa și radianta Belly, care-și purta plictiseala pe chip ca o mănușă... sper să fie plictisită de săruturile lui Zayn? Ar fi și culmea să fi petrecut o noapte împreună și să stea tot coarne-n coarne, ăștia doi...

– Oo, bine ați venit! Intrați, intrați! a primit-o Ed, oferindu-i loc liber pentru a trece.

– Sunt doar eu, Ed... a murmurat Belly, înghițind în sec fiecare sunet pronunțat în timp ce-și târșâia valiza cu o mână și se înfofolea în jachetă cu cealaltă.

Am simțit un foc asuprit cum este evocat înăuntrul meu. „O să-l castrez pe impertinentul ăla, că tot nu-și folosește organul, măcar să nu-l țină degeaba,” sper că la asta se gândește și Ed. Înainte să izbucnesc, am fost luat pe dinainte din nou:

– Ei, iar umblă creanga?

Și mai și zâmbea! Nici măcar nu era un zâmbet compătimitor! Ed chiar își freca fericirea în fața lui Annabelle, sau doar mi se pare?!

Belly a zâmbit politicos la glumă și a dat din umeri, mutându-și privirea către podea în timp ce se dezbrăca. După ce și-a pus jacheta în cuier, Ed a cuprins-o în brațe călduros, șoptindu-i ceva ce semăna a „lasă, că nici noi nu-l plăcem pe el,” iar ea i-a zâmbit cald în umăr, înmuindu-mă. Raționamentul lui Ed era corect: nu avea rost să-i țipăm ei cât de nedreptățită e și cât de impertinent este Zayn pentru că nu-și arată sentimentele, nu o va ajuta cu nimic.

Sunt impresionat, totuși, de faptul că ea tot se poartă cu mândrie, și că dacă nu i-aș cunoaște situația, probabil aș spune doar că e obosită – ceea ce oricum nu contest că ar fi adevărat, în cazul de față.

Despărțindu-se de roșcovan, am observat că m-a zărit și pe mine, neștiind exact cum să reacționeze. M-am deplasat hotărât și am îmbrățișat-o și eu, primind-o în brațele care n-au fost niciodată nevoite să o consoleze când vine vorba de dragoste... înainte să apară Zayn.

Simțindu-i tristețea efectiv mă face să mă întreb dacă nu cumva a fost o greșeală să fac o atâta scenă din traseul Anglia-Germania. Poate știindu-i aptitudinea de a deveni atât de vulnerabilă în fața lui Zayn, și pe a lui de a deveni extrem de nesimțit, am făcut-o de oaie punându-i unul în compania celuilalt pentru un timp atât de îndelungat. În dimineața în care am sunat-o să îi chem, după ce Liam i-a ordonat lui Zayn să intre în nenorocita aia de mașină (dar știm cu toții că dacă nu ar fi vrut, n-ar fi făcut-o), și toată lumea se baza pe mine să spun cuvintele magice care o vor teleporta alături de noi, cu tot cu binecunoscutul ei partener, o simțeam vie. Era, într-adevăr, oarecum îndepărtată, având în vederea noile ei influențe, însă o simțeam mai în viață decât atunci când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Cumva, în timp, reușise să-și mascheze pierderea suferită, și poate și suferința constantă rezultată de aceasta. Mi-e, ca în neștiința noastră copilăroasă, să nu-i fi aruncat cerul înapoi în cap.

Dar putem, știu că putem să o facem să se simtă mai bine, să se simtă ca acasă. Știu că putem.

– Îmi spui și mie cum se face un blat de tort?